Connect with us

Reality Show

Daniela Crudu, pe punctul de a renunța la competiția Asia Express ,,Nu îmi doresc să mai rămân aici”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

În aceastã searã, de la ora 20:00 pe Antena 1, se dã startul unei noi ediții imprevizibile a celui mai dur reality show, ,,Asia Express”.

Până în acest moment, concurenții care au acceptat această provocare inedită s-au lovit de multe încercări în prima țară în care au ajuns, Vietnamul, iar oboseala, tensiunea și lipsa siguranței și-au spus cuvântul în fiecare probă. Cu fizicul și psihicul devin din ce în ce mai slăbite, după zile lungi în care s-au întrecut cot la cot în ploaie torențială și în condiții care le-au testat constant limitele, concurenții par să fi ajuns la capătul puterilor. În ediția din această seară, Daniela Crudu recunoaște că jocul începe să o depășească și îi mărturisește în lacrimi Vicăi Blochina că își dorește să renunțe la cursă: ,,Nu îmi doresc să mai rămân aici, consider că am văzut tot ce era de văzut”, afirmă aceasta.

Ziua începe cu un dezavantaj pentru fete, care vor pleca cu o întârziere de treizeci de minute, din cauza faptului că au ales să doarmă în casa de oaspeți pusă la dispoziția concurenților, nemaiavând resurse de energie să își găsească un loc de înnoptat la localnicii vietnamezi. Celălalte echipe au ales să își caute singure cazare, așa că vor începe cursa rând pe rând, la o distanță de doar două minute. Cu nervii întinși la maximum și cu un dezavantaj imens, relația lor va fi pusă în această seară la un test imens: vor avea de decis împreună dacă vor să mai continue competiția. ,,Dacă tu vrei acasă, aștept să mă duci acasă!” – acestea sunt cuvintele Vicăi în momentul în care vede că prietena sa nu își mai dorește să lupte în această competiție. Având în vedere că ,,Asia Express este un joc de echipă, jocul nu va mai putea continua în cazul în care unul dintre coechipieri dorește să renunțe la cursă.

Până în acest moment, fiecare dintre concurente a trecut prin momente mai dificile, dar avantajul lor a fost că au găsit puterea să apese și mai tare pe accelerație în momentul în care cealaltă părea să cedeze. În seara aceasta, totuși, jocul pare să se schimbe, iar Vica îi va mărturisi Danielei că pentru ea competiția devine și mai dificilă fără susținerea prietenei sale: ,,Vreau să văd că te implici, nu pot să duc totul singură, nici fizic, nici psihic.  Neputincioasă, cu ochii în lacrimi și cu dorința de a continua jocul alături de Daniela, Vica Blochina va trece prin momente extrem de dificile.

Cu toate acestea, decizia de a rămâne în competiția Asia Express va sta în mâinile Danielei, care mărturisește că nu se mai vede continuând această provocare. Ce decizie va lua, cum va reacționa prietena sa, Vica, și care este verdictul acestei seri, telespectatorii Antena 1 pot vedea de la ora 20:00, într-o nouă ediție a unui reality show care se dovește a fi un test extrem de dur- Asia Express.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

ANTENA 1: Prima alarmă pe insula băieților: “Sunt în situația în care am pierdut aproape tot!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

În cel mai nou episod din Insula Iubirii, difuzat în aceastã searã, de la 20:00, la Antena 1,  lucrurile vor lua o altă întorsătură. Veștile încep să curgă și pe insula băieților, care sunt șocați de acțiunile și gesturile femeilor cu care au venit în Thailanda, anunta retetedesanatate.ro 

Băieții vor primi un filmuleț care sintetizează cele mai importante întâmplări ale ultimelor zile de pe insula fetelor și care rezumă una dintre cele mai aprige lupte la care cei prezenți la Minitel au asistat vreodată.

Menirea alarmei va fi de a vedea sentimentele pe care le pot trezi imaginile cu partenerele aflate la 9 kilometri celor care își jurau iubire și fidelitate înainte de a păși pe tărâm thailandez.

Liniștea de la Purimuntra va dispărea, iar reacția unui bărbat vizat de alarmă este surprinzătoare: “Acum sunt în situația în care am pierdut aproape tot”. Consecințele primei alarme de la Purimuntra vor putea fi urmărite de telespectatori în cea mai nouã ediţie Insula Iubirii, în aceastã searã, de la 20:00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

KANAL D: Andreea Mantea, bonă din întâmplare? Mihai Mitoşeru i-a copt-o!

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

#Sambata, la “Se striga darul”, se incing spiritele intre cei doi prezentatori, in batalia cuferelor

 

Mihai Mitoseru si Andreea Mantea vor da batalia cuferelor, maine seara, incepand cu ora 20:00, intr-o noua editie a emisiunii „Se striga darul”, difuzata la Kanal D! Mihai doreste sa isi ia revansa in fata colegei de emisiune, care reuseste ca in fiecare editie sa ii puna bete in roate, avand, astfel, un avantaj considerabil in fata lui, in ceea ce priveste colectarea zestrei pentru mireasa.

Astfel, Mitoșeru a dat un anunț de căutare de loc de muncă pentru Andreea Mantea; iar telefoanele au început să sune fix în toiul pregătirilor de nuntă și al strângerii zestrei. Asta a pătit focoasa bruneta tocmai în comuna Ciuperceni, din Teleorman, acolo unde Irinel Tudorică, șofer de meserie, o ia de nevastă pe Oana, casnica, din satul Poeni.

„E o greseala. Nu sunt bona, nu stiu cine a pus numarul meu in anunt”, se apara Andreea Mantea cand incep sa o sune potentialii „clienti”. In tot acest timp, Mihai Mitoseru isi freaca mainile bucuros, dar nici nu stie ce urgie il asteapta.

Cât de multă zestre au strâns cei doi prezentatori și dacă Andreea Mantea a intrat in randul bonelor, aflati sâmbătă, urmarind  „Se strigă darul”, incepand cu ora 20:00, la Kanal D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Finala show-ului “Puterea Dragostei” va fi difuzata sambata, 13 iulie, la Kanal D!

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

#Pregatirile pentru cel de-al doilea sezon sunt in toi; castingul se desfasoara astazi si maine, in Bucuresti

Show-ul “Puterea Dragostei”, un adevarat experiment social pentru concurentii care aleg sa isi intalneasca sufletul pereche, urmarit de milioane de fani, la fiecare editie, se apropie de marele final al primului sezon. Fanii emisiunii vor putea urmari marea finala, sambata, 13 iulie, la ora 15:30, la Kanal D!

“Marea finala a emisiunii va fi pe data de 13 iunie, zi cu noroc pentru cineva. Toti concurentii primului sezon au aratat puterea dragostei, in felul lor. Ce este drept, unii mai mult, altii mai putin”, a spus Andreea Mantea, prezentatoarea emisiunii.

Pregatirile pentru cel de-al doilea sezon al emisiunii sunt in toi, cei care sunt in cautarea dragostei adevarate si vor sa participe in cel de-al doilea sezon, sunt invitati sa se inscrie la castingul care se desfasoara astazi si maine, in Bucuresti, la Hotel Europa Royale (strada Franceza, 60), incepand cu ora 12:00.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: