LIFE STYLE
Daria și Raris Crișan lansează un cover al piesei lovely, interpretată de Billie Eilish și Khalid

Sentimentele de melancolie se află în anotimpul lor preferat, toamna.
Acesta este momentul în care tindem să ne uităm deseori în trecut și, uneori, să mai deschidem din sertarele cu amintiri nu neapărat plăcute. Totuși, chiar și acest proces este unul care poate deveni lovely atunci când există două voci care să te poarte pe acest drum anevoios, dar atât de necesar de parcurs.
Daria și Raris Crișan revin cu o nouă piesă împreună, un cover al originalului lovely, interpretat de către Billie Eilish și Khalid. Produsă de către fratele lui Billie Eilish, piesa a putut fi auzită inclusiv în cadrul serialului 13 Reasons Why, în ultimul episod din cel de-al doilea sezon – într-un moment de eliberare, așa cum poate fi și acesta; în care lăsăm grijile în trecut și începem să ne bucurăm de prezent.
„Lovely” reprezintă pentru noi o melodie de suflet, pe care o cântăm de mult timp împreună. Simt că emoția pe care o trasmitem poate ajunge profund în sufletul ascultătorului, pe care îl aducem în povestea noastră. Vocile noastre s-au completat atât de bine din prima, încât am stabilit amândoi că trebuie să o lansăm cât mai repede cu putință., spune Daria.
Sunt foarte fericit că am reușit, împreună cu Daria, să dăm o notă personală melodiei „Lovely”. O apreciem mult pe Billie Eilish, iar piesa ni s-a părut foarte potrivită pentru noi. Linia melodică, versurile și atmosfera indusă de arajamentul orchestral ne-au inspirat foarte mult., adaugă Raris.
Câștigătoare a festivalului Mamaia Copiilor în 2017, Daria a fost mereu pasionată de domeniul artistic. De la muzică la dansuri și, mai nou, actorie, talentul Dariei a putut fi remarcat de la cele mai mici vârste. În 2019, aceasta a câștigat premiul cel mare la Virgin Radio Talent Hunt, iar 2020 a fost anul în care a reușit să intre în primii 10 la UNATC I.L. Caragiale, secția Actorie.
Între anii 2011 și 2014, Raris a câștigat diferite festivaluri de muzică, ajungând inclusiv în finala Next Star. Îi place să cânte și la pian, și la chitară, iar compoziția și producția muzicală sunt două domenii care îl atrag din ce în ce mai mult. Raris își dorește să urmeze o universitate din străinătate, visul său fiind să aducă în România cele mai noi tendințe din muzică.
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALE3 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023