Connect with us
Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Cu un număr crescut de cazuri la nivel global, anxietatea și atacul de panică devin două dintre cele mai îngrijorătoare consecințe negative psihologice ale actualei pandemii.

 

În vreme ce depresia ocupă primul loc în categoria celor mai cunoscute tulburări mentale cauzatoare de dizabilități, la nivel mondial, nu ea este și cea care ridică cele mai mari preocupări. Cea mai răspândită este de fapt anxietatea, împreună cu tulburările asociate, care afectează un număr mai mare de oameni. Iar acest aspect era valabil încă înainte de pandemie, mai precis în anul 2017, când nu mai puțin de 284 de milioane de oameni au experimentat o formă de anxietate, comparativ cu 264 care sufereau de depresie, la nivel global.

 

Conform cercetărilor efectuate până acum, virusul cu care ne confruntăm a crescut și mai mult nivelul de anxietate, iar implicațiile privind sănătatea mentală sunt tot atât de îngrijorătoare ca și cele medicale. „Ne aflăm în fața unei situații de criză la nivel național care poate avea consecințe medicale și sociale grave, în anii ce vor urma”, se arată într-o cercetare desfășurată de American Psychological Association în 2020, în SUA. Cu certitudine, și nu doar în America, pandemia a avut și are în continuare un impact negativ copleșitor inclusiv prin schimbările survenite în sistemul educațional, medical, la nivel economic, dar și în ceea ce privește rutina zilnică de muncă, recreere sau interacțiunea umană.

 

Una dintre cele mai puternice forme ale anxietății este atacul de panică, iar numărul acestor cazuri este, de asemenea, în creștere, comparativ cu anii trecuți. Ca o consecință firească a îngrijorărilor legate de starea de sănătate, la nivel colectiv și individual, dar și al celor provocate de exacerbarea temerilor privind un viitor incert, plin de nesiguranță. De altfel, atacul de panică este cea mai grăitoare formă a lipsei de control resimțită chiar prin manifestările sale.

 

„Un atac de panică este o experiență îngrozitoare. Te umple de o frică groaznică. Te convinge că viața, așa cum o știai, s-a terminat. Dar apoi trece, și se dovedește că foarte puține din ce credeai s-au și întâmplat”, spune David Carbonell, autorul cărții Atacurile de panică. Un program pentru a evita capcanele panicii, publicate la Editura Trei, în colecția Psihologie practică. Aspectul final al ameliorării simptomelor nu le face mai puțin reale pentru cei care le trăiesc. În plus, în ciuda revenirii la o stare de așa-zisă normalitate, ele induc o permanentă nesiguranță, iar teama anticipatorie că aceste stări se vor repeta crește anxietatea. Care, la rândul ei, favorizează apariția unor noi episoade.

 

Cum pot fi înțelese atacul de panică și conceptul „teama de teamă însăși”, Carbonell expune pe larg în cartea sa, invitându-i pe cititorii interesați de subiect să privească „Atacurile de panică” ca pe un manual de utilizare. Cu instrucțiunile de folosire, explicații ale mecanismelor care conduc spre debutul acestora, dar și exerciții practice care ajută la amelioarea sau chiar dispariția lor. „Panica este o capcană perfidă, care te poate face prizonier în propria viață, casă, minte (…) nu doar pentru că te păcălește să crezi că ești în pericol imediat, aproape de o catastrofă personală, ca nebunia sau o umilință îngrozitoare, (…) ci pentru că te convinge să acționezi și să gândești exact în felurile care înrăutățesc problema în loc să o rezolve.

 

Și nu doar o agravează, dar o și mențin, făcându-i pe cei care trăiesc aceste experiențe să adopte exact modurile de funcționare care întăresc panica. Carbonell se referă cu precădere la cea mai mare dorință pe care o persoană o are în timpul declanșării unui atac de panică: aceea de a se simți în siguranță. Nevoia acută de fugă spre un astfel de loc sigur pare cea mai firescă în acel moment. Însă adevărata capcană este că acest comportament de fugă va pune bazele evitării, un mare obstacol în calea recuperării. Psihologul clinician care lucrează de peste 20 de ani cu pacienți care suferă de tulburări anxioase, Carbonell spune că este absolut necesar ca evitarea să fie conștientizată, indiferent de formele ei. Pe lângă o serie de fișe pe care le prezintă în carte ca exercițiu în acest demers, el listează și câteva exemple de situații în care aceasta poate fi identificată:

 

1.Evitarea consultului medical. Din start, precizează acesta, oamenii au o problemă în a vizita un medic atunci când nu se simt bine. Fie pentru că se tem de un demers costisitor, vești proaste sau necesitatea medicației. În cazul atacului de panică, spune Cabonell, mulți se tem că vor face unul chiar în cabinet sau pe hol, așteptând. Ascunderea acestor frici și încercarea de a îndura agravează întotdeauna anxietatea, indiferent de simptome. Dar și mai mult în atacurile de panică. Carbonell recomandă o primă vizită la medic pentru a exclude alte implicații fizice. Urmată de consultarea unui specialist în sănătate mentală, a cărui intervenție de normalizare, de psihoeducație și de amelioare a atacurilor de panică prin tehnici specifice poate fi o modalitate foarte eficace de a face față inclusiv presiunilor provocate de contextul actual.

 

2. Evitarea locului sau a unor activități de teama declanșării unui nou atac. „Situația de ușurare pe care o ai când eviți sau te retragi dintr-o situație temută pare bine-venită, dar te face anxios în privința viitorului și mai înclinat s-o eviți din nou. Primești o doză mică de ușurare imediată, dar vei “plăti” pentru ea.” Pentru că pe termen lung rămâne sentimentul nesiguranței, al temerii în anticiparea unui nou atac, ducând la evitarea nu doar a zonelor pe care mintea le asociază cu posibile cauze, ci și la restrângerea sau renunțarea la unele activități obișnuite, odinioară plăcute. Cu toate acestea, indiferent de obiectul evitării, un atac nu va rămane decât foarte rar un episod singular. De aceea acțiunea, prin luarea unor măsuri, este mult mai eficientă în a împiedica cronicizarea tulburării de panică și a anxietății care pot surprinde prin manifestări și mai variate, dar și mai intense.

 

3. Evitarea mentală a problemei. Aceasta este poate cea mai gravă formă a evitării, care ajunge să mențină „teama de teamă însăși”. După o primă experiență, cei care au trăit acest lucru se vor simți confuzi, derutați și îngrijorați. Dorința de a se proteja naște o apărare împotriva anxietății prin evitare. Cei care trec prin această experiență „își spun: “nu te gândi la asta!”, opun rezistență; cumva încearcă să se forțeze să se simtă mai bine; se supără pe ei înșiși; simt rușine și stânjeneală pentru că sunt anxioși”, iar toate aceste gânduri agravează, din nou, anxietatea. „Exersează să trăiești sentimentele, în loc să le eviți sau să lupți contra lor. (…) Să te lupți cu frica e ca și cum ai încerca să stingi focul cu benzină”, recomandă specialistul.

 

4. Ritualurile și superstițiile – o altă față a evitării. Carbonell explică, inclusiv prin exemple din cazurile sale, că pe lângă ocolirea zonelor cu potențial de declanșare sau evitarea de a discuta cu alții despre cele trăite, cei aflați într-un astfel de scenariu de panică dezvoltă noi reguli și obiceiuri prin care să se protejeze, evitând elementul cheie de care le frică. De la spațiile aglomerate, la a cumpăra mai puțin de 10 produse pentru a sta la casa express, a evita intersecții unde e nevoie să facă stânga, alegerea culoarului de la margine pentru a nu fi prins la mijloc într-un autobuz, de pildă, și până la superstiția de a nu mai purta aceleași haine, în aceeași combinație din ziua unui atac, acestea sunt câteva dintre comportamentele disfuncționale adoptate.

 

Când ajungi să crezi că siguranța, sănătatea mentală și supraviețuirea ta depind de respectarea acestor reguli, înseamnă că ești candidat la o tulburare de panică. (…) Din păcate, atunci când urmezi niște ritualuri superstițioase crezând că te vor proteja de panică, sfârșești prin a întări sentimentul de vulnerabilitate și asta duce la agravarea și menținerea problemei”, concluzionează autorul cărții Atacurile de panică, mai actuală și mai necesară ca oricând. Mai ales în contextul restricțiilor actuale, care șterg linia fină dintre precauție și dezvoltarea unor comportamente posibil patologice, urmând un drum sigur spre retragere socială, dezvoltarea diverselor fobii sau comportamente obsesiv-compulsive.

 

În fiecare dintre aceste situații, Carbonell își sfătuiește cititorii să înceapă procesul de conștientizare individuală a acestor nereguli funcționale. Iar exercițiile propuse în carte vin ca un sprijin suplimentar pentru a exersa evitarea… evitării și a face primul pas spre vindecare.

 

 

 

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending