Connect with us

AUDIENȚE TV

De 1 Decembrie, Antena 1 a fost lider incontestabil de audienţă

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

De 1 Decembrie, telespectatorii au preferat programele speciale ale Antenei 1, încã de la primele ore ale dimineţii şi pânã târziu în noapte. Antena 1 conduce detaşat topul audienţelor, atât în Prime Time, cât şi la nivelul întregii zile, pe toate categoriile de public. Chefi la cuţite, ediţia specială de Roast Istoric iUmor, ediţia specială Acces Direct, Observator 12 şi Observator 16 i-au captivat pe telespectatori, care au condus staţia în fruntea clasamentelor de audienţã. 

 

 

Astfel, pe 1 Decembrie, Antena 1 s-a impus ca lider detaşat de audiență pe parcursul întregii zile, pe toate categoriile de vârstă. Pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a înregistrat o medie de audiență de 3.9 puncte de rating și 21.1% cotă de piață, în timp ce PRO TV înregistra o medie de 3.6 puncte de rating și 19.3% cotă de piață. Ierarhia se pãstreazã şi în rândul publicului din mediul urban, dar şi la nivelul întregii ţãri.

 

Antena 1 a fost lider absolut de audiență în Prime-Time (19.00-23.00), la fel, pe toate categoriile de public. Astfel, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a înregistrat o medie de audiență de 10.4 puncte de rating și o cotă de piață de 26.3 procente, în timp ce PRO TV înregistra o medie de 8 puncte de rating și 20.1% cota de piață. Şi de această dată, ierarhia se pãstreazã în rândul publicului din mediul urban, iar la nivelul întregii ţãri, Antena 1 ocupă prima poziţie în clasament, în vreme ce poziţia secundă este ocupată de Kanal D, iar PRO TV ocupă locul al treilea.

Pe 1 Decembrie, telespectatorii au fost cu ochii pe confruntarea Chefi la cuţite. Show-ul difuzat de Antena 1 s-a impus ca lider detaşat de audiență la nivelul tuturor categoriile de public. Conform Kantar Media, Chefi la cuțite a fost lider de piață în rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, cu o medie de 11.3 puncte de rating și o cotă de piață de 28.1%, în timp ce al doilea clasat, PRO TV, a obținut 7.4 puncte de rating și 18.4% cotă de piață. Show-ul de cooking de la Antena 1 s-a clasat pe primul loc și în rândul publicului din mediul urban cu o medie de 10 puncte de rating și 20.5 procente cotă de piață. Ierarhia se păstrează şi în rândul publicului naţional.

Roast-ul Istoric iUmor s-a impus şi el ca lider incontestabil de audienţă, pe toate categoriile de public. Ediţia specială iUmor în care Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au fost luați la ”roast” de cei mai mari domnitori, scriitori sau artiști din istoria României, a înregistrat, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, o medie de audiență de 7.1 puncte de rating și o cotă de piață de 24.9 procente, în timp ce programul oferit atunci de PRO TV înregistra o medie de 4.5 puncte de rating și 15.8% cota de piață. Şi la nivel urban, Roast-ul Istoric iUmor conduce clasamentul cu 9 puncte de rating şi 22.2 cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată tot de PRO TV cu 5.2 puncte de rating şi 12.9 cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului naţional.

Ediţia specială Acces Direct de 1 Decembrie a fost şi ea prima opţiune a telespectatorilor, la nivelul tuturor categoriilor de public. Emisiunea prezentată de Mirela Vaida a înregistrat, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, o medie de audiență de 3 puncte de rating și o cotă de piață de 16.2 procente, în timp ce programul oferit atunci de PRO TV înregistra o medie de 2.6 puncte de rating și 14.4% cota de piață. Şi la nivel urban, ediţia specială Acces Direct conduce clasamentul cu 5.3 puncte de rating şi 18.3 cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de România TV cu 3.2 puncte de rating şi 10.9% cota de piaţă, urmată de PRO TV cu 3 puncte de rating şi 10.4% cota de piaţă. Antena 1 conduce clasamentul şi la nivelul publicului naţional.

Cele mai importante ştiri de peste zi, dar şi poveşti impresionante culese de echipa Observatorului din întreaga ţară au fost urmărite tot la Antena 1, Observator 16 impunându-se ca lider detaşat de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public. Jurnalul prezentat de Mihaela Călin a înregistrat, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, o medie de audiență de 4.9 puncte de rating și o cotă de piață de 22 procente, în timp ce programul oferit atunci de Kanal D, ce ocupa locul al doilea, înregistra o medie de 2.5 puncte de rating şi 11.4% cota de piață. PRO TV se afla pe a treia poziţie în clasament şi înregistra 2.4 puncte de rating şi 10.9% cota de piaţă. Observator 12 conduce şi el clasamentul de audienţă, înregistrând, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, 2.7 puncte de rating şi  15.7% cota de piaţă.

 

Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea au fost coordonatele sub care telespectatorii au petrecut timp de trei zile alături de vedetele Antena 1.

 

Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
Analiza este făcută pe target-urile 18-49 Urban, All urban și Național
Perioada 1 decembrie 2020

 

   

 

Comentarii

comments

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending