STARS
De ce arată Mădălina Ghenea atât de bine la 36 de ani. „Secretele” manechinului care a fost cu DiCaprio și Butler
Ce program de antrenament are Mădălina Ghenea în 2023
Mădălina Ghenea a împlinit de curând, pe 8 august, vârsta de 36 de ani. Celebrul manechin continuă să facă furori în străinătate, printre actori și sportivi celebri. Potrivit presei internaționale, succesul Mădălinei Ghenea nu se datorează exclusiv geneticului, ci și eforturilor susținute.
Gazzetta dello Sport, cel mai important cotidian sportiv din Italia, i-a dedicat un amplu material manechinului din România.
Articolul are drept punct de plecare idila Mădălinei cu bulgarul Dimitrov.
„Modelul și actrița română a oficializat relația cu jucătorul de tenis Dimitrov de care se bucură. S-a zvonit o bună perioadă, acum e oficial. Modelul și actrița Mădălina Ghenea și jucătorul de tenis bulgar Grigor Dimitrov sunt un cuplu.
În urmă cu două săptămâni, cei doi au fost împreună în Italia, unde ea a prezentat noul său film Deep Fear. Mădălina a împlinit recent 36 de ani și cu siguranță a sărbătorit împreună cu noua sa dragoste. Între timp, am aflat totul despre ea”, au scris junaliștii.
Ce program de antrenament are Mădălina Ghenea în 2023
Bineînțeles, gazetarii au vorbit și despre fizicul de invidiat al starletei din România.
„Un fizic ca cel pe care îl are Mădălina Ghenea nu se datorează doar Mamei Natură. Modelul iubește să facă mult sport, atât în sală cât și afară. Nu e greu să o întâlnești pe stradă purtând haine sport, cu căștile sale în timpul plimbărilor.
În sală, pe de altă parte, se antrenează atât cu greutăți cât și cu greutatea corpului, pentru a-și tonifia picioarele și fesierii. De ceva timp a descoperit și boxul, sport pe care îl iubește pentru că îi permite să își lucreze întreg corpul, dar este și distractiv.
Modelul și actrița are mare grijă de nutriție și e atentă să mănânce mâncăruri sănătoase și naturale. Se asigură că bea multă apă pe parcursul zilei, care o ajută să aibă un ten și păr sănătos, dar o menține și hidratată. Ocazional face fasting intermitent, pe care nu îl ține pentru a slăbi, ci pentru a-și detoxifia organismul. Mădălina are foarte mare grijă de părul și tenul său, folosind des diferite creme de față și corp”, au mai transmis jurnaliștii italieni.
Articol amplu despre Mădălina Ghenea, în Gazzetta dello Sport. Cum se îngrijește superba brunetă
În plus, jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au trecut în revistă și hobby-urile româncei.
„Nu uită niciodată să se demachieze, iar atunci când călătorește și nu are propriile produse la îndemână folosește ulei de cocos. Actrița își îngrijește foarte bine părul, fiind inspirată de Anna Magnani și Sophia Loren, pentru că se simte apropiată de Italia.
Mădălina Ghenea iubește dansul și muzica, atât de mult încât a studiat pianul timp de șapte ani. Cariera ca model a început la vârsta de 15 ani, când a ajuns în Milano pentru designer-ul Gattinoni. Cea mai mare bucurie a Mădălinei este fata sa Charlotte, pe care o are împreună cu fostul său soț, antreprenorul Matei Stratan„, au mai notat jurnaliștii curioși.
De-a lungul timpului, Mădălina Ghenea a avut idile cu Eros Ramazzotti, Leonardo DiCaprio, Gerard Butler, Michael Fassbender, Matei Stratan, Nicolo Zaniolo și Grigor Dimitrov și multe alte persoane publice.
- Lucian Mîndruță, duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- FestiSAT a strâns aproape 100.000 de euro din donații, pentru al doilea an consecutiv
- RUBY și Horace aduc în playlisturi videoclipul piesei „Stai”
- Fundația Regală Margareta a României lansează selecția națională pentru Bursele Tinere Talente 2025, ediția a 17-a
- „Stările ADDEI, Vol 4″ , episodul II
- PREMIILE RADAR DE MEDIAo săptămână ago
VOTEAZĂ-ȚI FAVORIȚII. PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!o
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- TuVotezi2 săptămâni ago
SONDAJ NAȚIONAL – Care este cel mai frumos oraș din România
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 30 septembrie – 06 octombrie 2024
- Serialeo săptămână ago
Dezvăluiri șocante în episodul din această seară al serialului „Inimă rebelă” de la Kanal D care a captivat inimile tuturor telespectatorilor de la primul episod !
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO CINEMA săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- Program TVo săptămână ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 04 – 10 octombrie 2024
- Program TV7 zile ago
Programul PRO TV săptămâna 07 – 13 octombrie 2024
- Serialeo săptămână ago
Viața pe muchie de cuțit, astăzi în „Inimă rebelă”, serialul difuzat, la Kanal D
- Grila de programe2 săptămâni ago
Noutățile lunii Octombrie 2024 la Disney Channel și Disney Jr.
- Emisiuni3 săptămâni ago
Un actor a câștigat primul mare premiu de 50.000 de lei la „The Floor”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRIMA TV săptămâna 30 septembrie– 06 octombrie 2024
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
MasterChef România, lider absolut de audiență! În această seară, un concurent primește șorțul de aur
- Analize Audiente TV3 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Cristian Ușurelu a primit aseară șorțul de aur! MasterChef România a fost, din nou, lider incontestabil de audiență!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ACASA TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- TV Divertisment Showo săptămână ago
„The Floor” ajunge la finalul celei de-a doua serii! Cine va cuceri podeaua și va pleca acasă cu al doilea mare premiu de 50.000 de lei