De Ziua Constanței, peste 800 de sportivi vor alerga la Maratonul Nisipului - SURVIVIOR ROMÂNIA MOMENTE IMPORTANTE
Connect with us

EVENTS

De Ziua Constanței, peste 800 de sportivi vor alerga la Maratonul Nisipului

Published

on

Foto credit: Puls Comunication

Maratonul Nisipului, unul dintre primele maratoane din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, va avea loc sâmbătă, 21 mai 2021, pe plaja NeverSea din Constanța.

Până la ora actuală, peste 800 de sportivi din România și Republica Moldova s-au înscris la inedita cursă de la malul Mării Negre și alte câteva sute de constănţeni și-au anunțat deja prezența pentru a-şi susţine favoriţii.

Evenimentul sportiv internațional, ajuns la a șaptea ediție, este organizat de Asociația Sportivă “SanaSport” și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Maratonul Nisipului, care se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, conține patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10km și de 5 km) și două curse populare – crosul Family Run și Campionii Școlii, care au menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora și de a lupta împotriva cancerului prin asigurarea de tratamente medicale la domiciliu pentru copii din județul Constanța – proiectul social inițiat de către  Asociația “Dăruiește Aripi”.

“Datorită frumoasei comunităţi de sportivi pe care am construit-o în aceşti ani și împreună cu prietenii de la “Dăruiește Aripi”, am reușit să dăm o șansă la viață copiilor bolnavi de cancer din județul Constanța, prin derularea unui program social care constă în asigurarea tratamentelor medicale la domiciliu.

Este o bucurie de nedescris pentru comunitatea noastră de alergători să observăm că acest hobby al nostru s-a putut transforma în ceva mai mult, cu un impact major și asupra societății noastre, asupra copiilor noștri, nu doar asupra sănătății noastre. Prin evenimentul nostru, ne dorim să arătăm lumii întregi că alergare este mai mult decât un sport individual. În fapt, este un sport de echipă, de familie.

Și cum familia înseamnă grijă față de aproapele nostru, vrem să direcţionăm toată atenţia către cei care au mai mare nevoie de ajutor”, declară președintele Asociației Sportive SanaSport, Daniel Antonaru.

Premii în valoare de 25.000 de lei
Sponsorii evenimentului au pregătit premii în valoare totală de 25.000 de lei, dintre care 11.000 lei sunt premiile în bani acordaţi primilor clasaţi la fiecare cursă.

Participanții sunt așteptați să ridice kit-urile de concurs din centru comercial Vivo! Constanţa (zona de food court), bd. Aurel Vlaicu nr. 220, în zilele de joi (19 mai) şi vineri (20 mai), în intervalul orar 10.00-21.00. Înscrierile la Maratonul Nisipului 2022 se pot face pe www.maratonulnisipului.ro.

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Reality Show3 săptămâni ago

S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1

Vedete3 săptămâni ago

Comentariul lui Cristi Mitrea despre Andreea Moromete de la Survivor 2023: „Cred că este foarte falsă și exagerată”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”

Grila de programe2 săptămâni ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Cătălin Măruță, acuzat de fanii Survivior România! Mesajul care agită spiritele după plecare Andreei Moromote!

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”

Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa

Facebook

Advertisement

IN Trending