A-Z NEWS
Decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal

Întrunit în ședința publică din data de 24.06.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Control ca urmare a sesizărilor primite și a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru materiale audiovizuale identificate pe:
– TikTok
– pentru postări din conturile curvacuamant69monivictor, monikamoni5225, victorion35, bulangiububu_77777 care nu respectă prevederile art. 40 alin. (5) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”;
– pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor” – profilurile:
– costel.timu – un video cu durata de 30 secunde constând într-o imagine statică a președintelui american Donald Trump cu textul „SOC AMERICA NU RECUNOSC ALEGERILE DIN ROMANIA„;
– alexandrescuanca2025 – două materiale cu textele: „Premierul Marei Britanii declara Stare de Raboi, toata economia si fabricile sunt trecute la starea de Razboi. Gata fratilor faceți va provizii,strategii,scoateți banii din banci „, respectiv „Cerem de Urgență Referendum pentru demiterea lui Nicușor Dan”, precum și afirmațiile „S-a dat legea marțială, începând de astăzi niciun cetățean român între 18 și 60 de ani nu mai are voie să părăsească teritoriul României. Cei care vor încerca vor fi prinși, vor fi închiși și vor fi trimiși în prima linie a frontului”;
– inyourdreams.01 – material video, cu o imagine care prezintă aterizarea unui avion pe o pistă de aeroport însoțită de textul: „Breaking news Nu se poate așa ceva!!!! Încă un avion plin cu ghei a aterizat la Braşov în a două zi de mandat!!!!!!„;
– Nicolae Baloiu – un clip video postat în 11.05.2025, preluat de pe TikTok contul @m.x.m41, care nu respectă prevederile art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului;
– Jijie Eduard – pentru toate postările din acest contul care încalcă prevederileart. 3 alin. (2), art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualuluiși ale art. 47 alin. (2) din Codul audiovizualului. Postările constau în numeroase videoclipuri cu impact emoțional intens avânt titluri precum: „Acest criminal este din Ucraina o țară în care cei rămași nu mai sunt în siguranță , te omoară pentru nimic”, „A început strângerea cadavrelor in putrefacție care au infectat atmosfera, ,se estimează un milion de cadavre, absolut toată Ucraina , holera este la nivelul 2 deocamdată …cei mai mulți din ei sunt copii, femei, bătrâni, toți vor fi aruncați în gropi comune dându-le foc …”, „Israelul a luat foc, sper să ardă din temelii să nu rămână absolut nimic …locuitorii părăsesc zonele afectate, focul se extinde peste tot …”, „Tot ce există creștin in Siria și alte țări arabe sunt executați. Se curăță definitiv creștinismul, vine rândul Europei”, „Vă place ? Așa dă Lumina Sfântă din Israel în ziua de Paște. Ei omoară, noi ne distrăm, să-i ia dracu cu lumina lor sfântă, niște nenorociți, evrei criminali”;
– Turul 2 înapoi (Geția TV) – pentru materiale audiovizuale care încalcă prevederile art. 47 alin. (2) din Cod, potrivit cărora:„Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe„. Unul dintre acestea are o durata de 7 minute și 20 secunde și se referă la evreii din România, în care prof. Ioan Roșca este alături de generalul Radu Theodoru. Printre afirmații se regăsesc: „Nicolae Ceaușescu în anul 1987 a auzit că evreii vor să ne ceară despăgubiri și fiind destul de patriot, altfel tâmpitu, cum era, el a făcut o echipă din trei istorici și ia trimis la Tel Aviv, mama mea a fost unul din ei și mama mea a ajuns la Tel Aviv, au dus-o la arhive, înainte să găsească toate argumentele care explicau situația României și erau de mai multe feluri, dar ce a încercat Ceaușescu să le transmită acolo și istorici au spus este că, antisemitismul zis românesc n-a fost nici ură de rasă, nici nimic, ci pur și simplu puseseră mâna pe toată economia României. (…) Deci comunismul a fost făcut pentru ca jidănimea să ducă, să facă Israelul. Dar,ce faceți dumneavoastră când lăsați o valiză la gară, domnule? Păi când o lăsați, veniți seara, dați bonul și luați valiza înapoi. În 1989 și-au luat valiza înapoi”;
– Octav Debeleac – trei materiale audiovizuale careîncalcă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, ale art. 40 alin. (5) și art. 47 alin. (3) din Codul audiovizualului [Printre textele afișate: „Ideologia LGBTQ otrava care se propagă cu sprijinul autorităților”; „Modul de finanțare al lui Mucușor”];
– Facebook- pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor” – conturile:
– Elena Gheorghe – un material video cu un convoi militar escortat de mașini de Poliție în care se afirma „Mulțumim doamna Ursula, mulțumim domnul Macron! Praful să se aleagă de voi! ” și are afișate texte precum: „Trupe Franceze la noi în țară!”, „Haideți, Nicușorii! Cu ștampila ați fost buni, să vă vedem și cu arma”. Postarea este o distribuire de pe contul de TikTok al utilizatorului chiritacosmin1;
– Mitran Dan Marius – material video preluat de la România TV referitor la o presupusă listă cu nume ale unor persoane care ar fi fost sancționate de Trump;
– Raisa Ekaterina Ivatenko – materialul video constând într-o imagine AI în care Nicușor Dan poartă o șapcă inscripționată cu „FACEM ROMÂNIA PRAF AGAIN”, postarea este însoțită de text precum: „…Intrarea României în război împotriva Rusiei. Cum care Rusia? Aia mare cât un continent, cu 8000 de bombe atomice (față de alea 120 ale unor țări din UE), cu tehnică de luptă de ultimă generație, cu o armată câtă frunză și iarbă pe care nu au învins-o vreodată nici marile imperii ale lumii…”;
– Diana Mariana Bococi – material video cu textul: „Ştiţi ce a semnat mucuşor ieri la Vilnius în Lituanua? Legea marţială, va spune ceva? Luaţi cu pâine mucuşorilor!”;
– Valentin Costin – reel preluat de pe TikTok, din contul utilizatorului @costelh71, reprezentând o secvență dintr-o emisiune în care Radu Moraru critică semnarea declarației de la Vilnius privind alocarea a 5% din PIB pentru apărare, susținând că aceasta echivalează cu o „declarație de război”. Mesaj afișat: „Diaspora…anulați-vă vacanța în România”;
– Lexic Lexus – pentru cinci materiale audiovizuale. Materialul cu titlul „Chimicalele din aer” prezintă în limba engleză, subtitrat și în limba română, o presupusă teorie a conspirației, conform căreia guvernele ar pulveriza substanțe toxice în atmosferă pentru a manipula clima. Un reel care pare să fi fost realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, având în vedere mișcarea nefirească a buzelor – în limba engleză, subtitrat și în limba română – în care mai mulți lideri politici și personalități publice din SUA exprimă scurte opinii legate de reducerea populației, de sănătatea publică și izbucnirea unei noi pandemii. Reel-ul în care sunt parodiate realizări ale NASA pe coloana sonoră a piesei „U can’t touch this, rescrisă cu alte versuri, în limba englează. Materiale video cu texte precum: „Fraudă dovedită! Simion a câștigat detașat în toată România! Distribuiți masiv!”, „Asta au votat românii doar că voturile noastre au fost schimbate de către trădătorii din conducerea județeană„;
– YouTube:
– In Gura Lupului – un material audio video cu durata de 47 minute și 11 secunde reprezentând o înregistrare a unui interviu în care Gică Manole este intervievat de Alin Lupu. Materialul are titlul: „Pogromul de la Iași. Documente ADEVĂRATE – Invitat Prof. Dr. Gică Manole”. Postarea încalcă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului;
– Gică Manole – material audio video cu durata de 1 oră 37 minute și 7 secunde în care Gică Manole este intervievat de Vasile Ignat, având titlul: „Gică Manole Despre – Corneliu Zelea Codreanu: Lămuriri (partea a 2a)”. Postarea încalcă prevederile art. 48 din Codul audiovizualului potrivit cărora: „Sunt interzise în programele audiovizuale prezentarea apologetică a regimurilor totalitare, nazist şi comunist, a autorilor crimelor şi abuzurilor acestor regimuri, precum şi denigrarea victimelor acestora”.
Prevederi ale legislației audiovizuale la care facem referire:
Legea audiovizualului Nr. 504 din 11 iulie 2002
Art. 40 – (1) Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii aflaţi în jurisdicţia României nu trebuie să conţină: a) incitări la violenţă sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe considerente precum sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă, orientare sexuală sau boală cronică contagioasă ori necontagioasă;
Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
Art. 47- (3) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Emisiuni și producții noi/consacrate ce vor începe în grila de toamnă a principalelor televiziuni. Care este vedeta sezonului?
-
ENCICLOPEDIA RADAR3 săptămâni ago
Dan Negru supranumit regele audiențelor, cunoscut pentru succesul în televiziune și pentru longevitatea rating-ului pe care îl obținea de-a lungul carierei
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul TV pentru HAPPY CHANNEL, săptămâna 04 – 10 iulie 2025
-
A-Z NEWS2 săptămâni ago
TOP 20 SERIALE ROMÂNEȘTI POPULARE, din perioada 1990-2025
-
ACTUAL2 săptămâni ago
Nunta anului 2025, fiica lui Gheorghe Hagi, Kira și-a unit destinele cu afaceristul grec Thomas Ferfelis
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
INSULA IUBIRII, reality show difuzat la Antena 1 și prezentat de Radu Vâlcan. A fost supranumit fenomenul verii!
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Cătălin Măruță – Povestea unui profesionist desăvârșit și a unui familist convins. O carieră construită cu răbdare și pasiune
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
Contele Dracula din Transilvania este un personaj ficțional, creat de Bram Stoker. A fost inspirat de personajul istoric real Vlad Țepeș. De ce sunt atrași turiștii de mitul Contelui Dracula?
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Edward Sanda și Cleopatra Stratan iau o decizie radicală după 4 ani de căsnicie: „E timpul pentru un nou început”
-
ENCICLOPEDIA RADAR2 săptămâni ago
SURPRIZE, SURPEIZE cu Andreea Marin, producție ce a fost ani de zile pe placul telspectatoriilor. Rămâne, oare cea mai urmarită emisiune TV din România? Sunt șanse ca emisiunea să revină?
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul TV pentru KANAL D, săptămâna 30 iunie – 06 iulie 2025
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul TV pentru KANAL D2, săptămâna 30 iunie – 06 iulie 2025
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Săptămâna trecută, toți ochii au fost pe Vorbește Lumea! Emisiunea s-a clasat în topul preferințelor celor de acasă
-
ENCICLOPEDIA RADARo săptămână ago
Puya, viața dincolo de scenă! A fost afectat de moartea fratelui său. Detalii neștiute din viața artistului
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Iulia Vântur: „Părinții mei încă nu au fost în India. Îi iau în vacanțe ca să avem momentele noastre”Ce s-a discutat la ultima întâlnire cu Salman Khan
-
Analize Audiente TVo săptămână ago
Kanal D, lider de audiență în Day Time, la nivel Național, în prima jumătate a anului 2025; Știrile Kanal D din Prime Time, locul 2 în prima jumătate a anului, la nivel Național