Eurovision
Delegația României defilează la Ceremonia de deschidere Eurovision 2021, aztăzi, la TVR 1
Eurovision a intrat în linie dreaptă iar tensiunea competiției se simte tot mai puternic în pragul deschiderii oficiale a ediţiei 2021, ceremonia „Turquoise Carpet”, care va avea loc mâine, la Rotterdam, începând cu ora 19.00.
Gazdele au pregătit un eveniment impresionant pentru ziua de duminică. Delegațiile vor fi transportate cu trei ambarcațiuni – reprezentanții țărilor din prima semifinală, cei din a doua semifinală și artiștii din BigFive împreună cu delegația țării gazdă – și vor traversa râul Maas. La debarcare, vor fi întâmpinați de Ahmed Aboutaleb, primarul orașului Rotterdam.
„Primul semn major de întoarcere la <normalitate> este tocmai această deschidere fastuoasă. De fapt, Eurovision în an pandemic este nu doar o sărbătoare a muzicii, ci a vieții însăși”, declară Liana Stanciu, șefa delegației țării noastre.
Anul acesta, invitații vor defila pe un covor turcoaz lung de 210 metri. Artiștii își vor etala ținutele, vor poza și vor acorda interviuri jurnaliștilor acreditați.
Evenimentul este organizat la Rotterdam Cruise Terminal, unde, în premieră, covorul roșu al ceremoniei va deveni turcoaz, în onoarea partenerului oficial din acest an. Situată în zona Wilhelmina Pier, lângă Podul Erasmus, clădirea face parte din patrimoniul cultural local și are o sală de 3800 m2.
„Sunt incredibil de nerăbdătoare să pășesc pe Turquoise Carpet și să iau parte la un eveniment absolut unic! Dar focusul nostru și atenția noastră ramân, în continuare, pe zilele de luni și de marți, când vrem să dăm tot ce avem mai bun!”, mărturisește Roxen, reprezentanta României.
Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, delegațiile țărilor participante vor defila într-o formulă de maxim opt persoane, inclusiv artiștii.
Gazdele ceremoniei, Koos van Plateringen și Fenna Ramos, vor întâmpina invitații și vor realiza interviuri cu artiștii ESC 2021, dând startul „Săptămânii Eurovision”.
Duminică, TVR 1 va difuza imagini de la ceremonia de deschidere Eurovision 2021 în cadrul Telejurnalului de la ora 20.00. Ediția de luni a emisiunii „Destinația Eurovision” va aduce imagini inedite cu defilarea delegației României pe covorul turcoaz.
Emisiunea urmăreşte pas cu pas reprezentanta României și este difuzată în fiecare seară la TVR 1, TVR Moldova şi TVR Internaţional, de luni până vineri, de la ora 20.50 (în seara Finalei, de la 21.45), cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.
- Prima semifinală Eurovision, în care va concura şi reprezentanta României, Roxen, cu melodia Amnesia, va avea loc pe 18 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 22.00.
A doua semifinală va avea loc joi, 20 mai, iar marea finală, sâmbătă, 22 mai. Telespectatorii români vor putea urmări cele trei evenimente ale competiției în direct pe TVR 1, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.
Foto credit: EBU / Thomas Hanses
- EDITORIAL4 zile ago
STRICT SECRET: In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu?
- PREMIILE RADAR DE MEDIA4 zile ago
PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
- EDITORIAL5 zile ago
Lista ofiţerilor numiţi la „strict secret” de fostul Ministru al Apărării Gabriel Oprea. Turcescu si MRU printre colonei
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 26 august – 01 septembrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 02 – 08 septembrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL săptămâna 30 august – 05 septembrie 2024
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Daria Carinna vine cu o piesa peronalizata insotita de un videclip de exceptie – Vorba ta –
- Digital3 săptămâni ago
Post-Digital Extensions – tinerii artisti romani au parte de un circuit mentoral colaborativ la nivel international in Oulu, Finlanda
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA STARS săptămâna 26 august – 01 septembrie 2024
- Grila de programe3 zile ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Ce emisiune nu se mai vedea
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 30 august – 05 septembrie 2024
- Monden2 săptămâni ago
Scandal de proporții la Antena 1. Două vedete s-au certat după emisiune. Așa ceva nu sa mai pomenit!
- Program TV7 zile ago
Programul HAPPY CHANNEL săptămâna 06 – 12 septembrie 2024
- AUDIENȚE TVo săptămână ago
AUDIENȚE TV Premiera Asia Express, lider de piață. Diseară, pe Drumul Zeilor: primul joc de amuletăal sezonului și cursa spre marea imunitate a primei etape
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
VIDEO Meciul calificării FCSB în grupele Europa League, lider de audiență, aseară, la România TV. Vezi cum arată clasamentul
- AUDIENȚE TVo săptămână ago
AUDIENȚE TV Asia Express, din nou lider de audiență. Nicolai Tand, sub presiunea Joker-ului care poate schimba clasamentul, la careul imunității