Connect with us

Emisiuni

Delia, Margherita din Clejani, Giani Kiriță și Speak sunt următoarele vedete din reality show „Poftiți pe la noi!” de la Antena 1

Published

on

 
Prev1 of 2

Delia, Margherita din Clejani, Giani Kiriță și Speak lasă Bucureștiul pentru câteva zile și se mută la Șopârlița, acolo unde nea Mărin are mare nevoie de ajutor pentru a susține un ansamblu de călușari foarte talentați. Copiii, proveniți din familii cu posibilități financiare reduse, sunt foarte muncitori, dar au nevoie de costume și încălțări pentru a duce tradiția mai departe.

Deși ansamblul „Cununa” a fost înființat în 2012, tinerii, conduși de un coregraf pasionat și hotărât, au reușit să iasă în evidență și să câștige numeroase premii. Printre călușari se află și Cătălin, un băiețel de doar 10 ani ai cărui părinți nu au nici măcar ajutor social.

Deși lucrează cu ziua pe unde găsesc, ei se descurcă foarte greu și nu de puține ori, cei 50 de lei necesari lunar pentru tratamentul băiatului, care este anemic, reprezintă o avere. Casa în care locuiesc este foarte veche, are mai bine de 100 de ani, iar apa se infiltrează peste tot. Cu toate acestea, Cătălin este muncitor, învață bine și merge cu drag la toate repetițiile ansamblului.

Pentru ei, cele patru vedete de săptămâna aceasta vor munci și vor organiza un spectacol caritabil, pentru a strânge cât mai mulți bani. Cum cu nea Mărin șef nu prea rămâne timp de socializare, vedetele nici nu apucă să ajungă bine în Sopârlița, că imediat sunt puse la treabă.

Delia și Margherita cară cot la cot cu bărbații, merg cu căruța să facă rost de lapte și brânză, ajung într-o fermă de văcuțe, merg la cumpărături și vopsesc gardul. Dacă Delia are o colecție întreagă de momente în care nea Mărin a alergat-o cu nuiaua, Margherita se află la prima întâlnire cu el și cu pasiunea lui nebună pentru muncă. „Nici la sală n-am ridicat în viața mea atâtea greutăți.

N-am muncit niciodată, n-am ridicat nici măcar un pai”, declară sincer Margherita. Cântăreața va fi însă foarte impresionată de povestea ansamblului de călușari și de a lui Cătălin, în mod special, așa că nu va crâcni decât în glumă atunci când nea Mărin îi va da sarcini peste sarcini.

nea marin poftiti pe la noi antena 1

Foto Credit: Antena 1

Prev1 of 2

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Un concurent urcă pe scena iUmor după ce jurații i-au interzis: ”Cheloo se răzbună acum pentru toți anii”

Published

on

 

Pipino de România este concurentul care și-a dorit din toată inima ocazia de a urca din nou pe scena iUmor, chiar dacă în trecut jurații i-au interzis acest lucru. În această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, acesta își ia inima în dinți!

Prezentatorii Șerban Copoț și Dan Badea au făcut eforturi de a-l ține departe, temându-se de reacția pe care ar putea-o avea Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, însă în cele din urmă s-au văzut nevoiți să încerce, văzând că Pipino nu renunță.

Departe de un refuz, Pipino a primit din partea lui Cheloo posibilitatea de a prezenta toate numerele pe care le-a construit, spre disperarea lui Mihai Bendeac. ”Cheloo se răzbună acum pentru toți anii”, a spus acesta. Dacă va reuși Pipino să obțină nu doar bunăvoința juraților, ci și voturile acestora, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor.

În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Concurenții au pus punctul pe talent în cea de-a șaptea ediție a sezonului #9suprem Românii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Show-ul Românii au talent a încântat vineri seară telespectatorii cu bucuria, strălucirea și entuziasmul concurenților care au intrat pe scenă hotărâți să-și prezinte cât mai bine cu putință reprezentațiile pregătite pentru această ediție. Jurații au aplaudat talentul, s-au lăsat purtați pe aripile distracției și li s-au alăturat unor participanți în pași de dans. Au învățat mișcări noi și au fost uimiți de aptitudinile unor concurenți care nu au renunțat la dorințele lor, care au făcut spectacol și au reușit să cucerească inimile românilor.

Cea de-a șaptea ediție a sezonului 9 Românii au talent a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 15.3 puncte de rating și 45.3% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, ANTENA 1, care a obţinut 4.5 puncte de rating și 13.3% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 3 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 21:17, peste 3.6 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.

Concurenții au făcut aseară spectacol pe scena talentului cu momente de popping, dans sportiv, stand up comedy, step, canto, acrobație, bachata, magie, salsa, breakdance, jonglerie cu pizza, dans contemporan și pole dance și au primit ropote de aplauze din partea celor prezenți în sală. A fost o atmosferă extraordinară, iar cei care au reușit să impresioneze juriul au primit și laudele acestora, dar și 3 sau 4 DA.

Dan’s discovery, Fulvio Balboni, Victor Vacarciuc, grupul Bimbam, Alexandru Ghițescu, Duo thunder, Cristian Fota și Raluca Burlacu, Gyula Suketes, Cristian Nistor, Alin Luțu, Simona Petric, Trio Braica, Viorel Stănescu, Noris Lobonțiu, George Toader, Măriuca Iordache și Emili Moskalenko au fost cei care au trecut cu brio aseară de jurizare.

Sezonul #9suprem continuă vinerea viitoare, de la 20:30, cu o nouă ediție fantastică!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Tudor Giurgiu, la Digi24: Mi-am imaginat că va fi o bombă, dar nu mi-am imaginat această avalanșă!

Published

on

Foto Credit: DIGI
 

Regizorul Tudor Giurgiu este invitat duminică, 24 martie 2019, de la ora 13:30, la emisiunea În fața ta. Tudor Giurgiu vorbeşte despre efectul pozitiv pe care l-a avut controversatul moment în care pe scena din Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti a urcat trupa lui Dan Bursuc.

În clipa în care am gândit acest moment, mi-am imaginat că va fi o bombă, dar nu mi-am imaginat că va urma aşa o avalanșă. Sigur, iau și partea bună, am citit părerile multora care spuneau vreau să vad filmul ăla cu manele, unii mă întrebau unde să-l vadă pe net. Tot acest scandal generat a dus la curiozitatea unora de a vedea un film și ăsta mi se pare un lucru bun, spune Tudor Giurgiu.

În interviul integral, care va fi difuzat la Digi24, duminică, 24 martie 2019, de la ora 13:30, Tudor Giurgiu explică de ce Gala Premiilor Gopo este mai mult decât un eveniment al elitelor.

Vă reamintim, marți, 19 martie 2019, Sala Mare a Teatrului Național București a găzduit cea de-a treisprezecea ediție a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul a inclus prezentarea unor scurte filme care parodiau producțiile aflate în cursa pentru trofeele Gopo, precum și a două momente de live-performance, care, de asemenea, aveau drept scop satirizarea atmosferei și a contextului social din filmele nominalizate.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending