Connect with us

Emisiuni

Delia: ”Să participi la X Factor e ca și cum ți-ai începe cariera cu un hit!”

Published

on

 

Ajunși cu doar câteva zile înainte de finala celui de-al șaptelea sezon, care va avea loc vineri, de la ora 20.00, cei patru jurați X Factor se declară absolut încântați de tinerii talentați pe care i-au văzut pe scenă și îi încurajează pe toți cei care visează la o carieră în muzică să facă pasul decisiv și să se înscrie la casting.a1.ro/xfactor.

 

Horia Brenciu, juratul care va ajunge anul acesta în marea finală alături de Jeremy Ragsdale e de părere că fiecare tânăr care își dorește să devină artist trebuie, în primul rând, să fie foarte determinat. ”A te înscrie la X Factor nu înseamnă neapărat o carieră, dar e cu siguranță un pas, un imbold în viața oricărui concurent aspirant la celebritate. Depinde numai de el însă să asculte, să lase orgoliul la o parte și să se facă luntre și punte pentru a merge mai departe în muzică. E ușor să intri, greu e să te menții”, e de părere juratul ”X Factor”.

 

Colegul său, Carla’s Dreams este și el de acord cu Horia Brenciu. ”Este evident că X Factor are toate calitățile unei rampe extraordinar de bune de lansare, dar pe lângă asta, este nevoie de un șir de calități aparent auxiliare, dar critic importante!”, a declarat și Carla’s Dreams.

Ștefan Bănică spune că acesta ar putea fi un moment pe care concurenții să îl păstreze în memorie, dar și în suflet, o viață întreagă. ”Acest concurs poate reprezenta o trambulină de lansare în viitoarea lor carieră, pot transforma participarea lor la concurs într-un moment unic și frumos, pe care să-l țină minte toată viața!”, îi încurajează Ștefan Bănică pe viitorii concurenți.

 

Frumoasa jurată Delia e convinsă că un succes pe scena ”X Factor” e mai mult decât a păși cu dreptul în muzică: ”E un pas important! Să participi la X Factor e ca și cum ți-ai începe cariera cu un hit!”.

 

În marea finală de vineri, de la ora 20.00, pe Antena 1, fiecare dintre cei patru jurați va avea câte un concurent din echipa sa care, initial, a fost compusă în Bootcamp din zece membri. Delia va merge alături de Francesca Nicolescu, echipa Horia Brenciu va fi prezentă prin vocea lui Jeremy Ragsdale, muzica clasică va fi reprezentată în continuare de Ad Libitum și Carla’s Dreams, în timp ce Ștefan Bănică va continua să lucreze alături de Salvatore Pierluca pentru ca vineri să aibă o apariție remarcabilă în marea finală.

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Alin Gheorghișan n-a dormit două nopți, ca să le facă portretele juraților de la “Te cunosc de undeva!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, Alin Gheorghișan se va transforma în Fuego. Cum artistul pe care îl va imita pictează în timpul său liber, Alin, care la rândul său cochetează cu desenul, s-a gândit să le facă o surpriză celor patru jurați ai show-ului și le-a dăruit câte un  portret în acuarelă realizat de el.

Alin n-a închis un ochi două nopți la rând înaintea show-ului, ca să le picteze portretele Ozanei Barabancea, Andreei Bălan, lui Cristi Iacob și Aurelian Temișan. “Eu pictez foarte încet și am o mare atenție la detalii, de aceea am avut nevoie de mai mult timp ca să realizez cele patru portrete. Deși pictez de la vârsta de patru ani, până în clasa a șasea am avut la desen numai note de 4 , din cauza faptului că în clasă nu reușeam să fac mare lucru, ritmul meu fiind unul foarte lent. Cum a doua zi veneam cu desenele făcute, profesorul credea că mi le-au făcut părinții”, povestește Alin. 

Concurentul mai spune că la vârsta de 13 ani avea deja la activ două vernisaje, în urma cărora a vândut toate tablourile, și că cel mai mult îi place să facă portrete. “Cum și lui Fuego, personajul pe care-l voi imita în această gală, îi place să picteze, m-am gândit să le ofer juraților aceste portrete realizate de mine. Sper să le placă”, a mai spus acesta.

Cum vor aprecia Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan transformarea lui Alin Gheorghișan, dar și cum vor reacționa ei la surpriza pe care acesta le-o va face, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Deciziile sunt luate cu lacrimi în ochi în ultima rundă de Confruntări de la Vocea României!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Ultimele cupluri intră în ring vinerea aceasta, în ultima rundă de Confruntări din sezonul 8 al celei mai tari competiții a vocilor, Vocea României! Antrenorii au ales melodiile, concurenții s-au pregatit, iar mâine vor da totul pentru a convinge că ei sunt cei care merită să meargă mai departe spre marele trofeu.

Momentele care vor fi prezentate vor ridica publicul în picioare, iar Tudor, Irina, Andra și Smiley vor rămâne uluiți de câteva voci magistrale. Unul dintre duetele din ultima rundă de Confruntări va aduce reacții neașteptate în rândul antrenorilor. Dacă Andra, Irina și Smiley vor fi uimiți de performanțele vocale ale concurentelor de pe scenă, dar și de întreaga lor reprezentație, Tudor nu va fi atât de încântat, spre surprinderea colegilor săi. ”Atâta trăire, atâta stare, m-a uns pe suflet. Au făcut niște combinații de note spectaculoase. Este wow, șocant!”, va spune Smiley, iar Tudor va continua: ”Mie nu mi-a plăcut momentul. A fost doar o demonstrație de voci, nu am simțit că s-a transmis un mesaj.”. Însă Irina a completat: ”Eu înțeleg ce vrea să spună Tudor, dar nu sunt de acord cu el. Am trăit un moment de tensiune, dar tensiune plăcută.”.

Antrenorii vor discuta mâine și despre cât de severi sunt atunci când vine vorba de muzică și calități vocale. ”Mamă, Andra, mi se pare că ești un antrenor foarte sever, exact ca o profesoară severă!” Eu cred că-i biciuiești la antrenamente.”, îi va spune Smiley, iar Tudor își va completa vecinul cu zâmbetul pe buze: ”Și după îmi zice mie să nu fiu rău. Tu ai niște ieșiri de o violență fără precedent. Uite, cum ar fi și asta. Punctată scurt.!”.

Concurenții sunt foarte buni, iar deciziile antrenorilor extrem de dificile, luate cu lacrimi în ochi. Vineri, de la 20:30, vom avea parte de o seară plină de tensiune și de reacții neașteptate, în ultima ediție de Confruntări de la Vocea României!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

DIGI 24: Interviu exclusiv – Eric Emmanuel Schmitt la Digicult

Published

on

Foto Credit: DIGI
 

Eric Emmanuel Schmitt, este unul dintre cei mai apreciați scriitori și dramaturgi contemporani. Cărţile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.

În România, autorul francez este unul dintre cei mai publicaţi, dar şi cei mai citiţi scriitori contemporani. Succesul său extraordinar se datorează nu doar talentului, ci şi emoţiei pe care Schmitt a reuşit să o transmită cititorilor, în fiecare dintre cărţile sale. Emoţie, dar şi empatie. Căci pentru autorul francez, modul în care acesta reuşeşte să-și înţeleagă personajele este un element esenţial.

Sîmbătă, la emisiunea Digicult, el ne va povesti despre oameni pe care i-a admirat şi care l-au influenţat, despre experienţe iniţiatice, despre iubiri trecute, şi, nu în ultimul rând, despre pasiunea sa pentru filozofie. „Toate poveştile mele îşi au originea în filosofie şi în psihologie, în căutarea neîncetată a sensului. Fiindcă rolul cărţilor, al pieselor de teatru, al filmelor este să ne ajute să trăim şi mai ales să înţelegem ce trăim” spune Schmitt. Poate şi de aceea, conceptul de datorie morală e tema principală a ultimului roman al scriitorului, tradus în limba română și publicat la Editura Humanitas. “Omul care vedea dincolo de chipuri” explorează o temă sensibilă pentru societatea europeană actuală şi anume credința.

Dumnezeu, fanaticul religios, spiritele unor personalități culturale și Schmitt însuși sunt personajele naraţiunii care oferă o interpretare fanatismului și violenței religioase, dar care încearcă și să dea răspunsuri unor dileme morale ale omului contemporan. Există Dumnezeu? Se întreabă Schmitt. Care este cauza fanatismului religios? Cine este vinovat pentru violenţele produse în numele religiei? Omul? Cărţile Sfinte? Sau însuşi Dumnezeu?

Câteodată mistic, altădată filosof, autorul francez crede că e important să trăieşti în acelaşi timp şi raţiunea filosofului şi clipa misticului. „Dacă mă întreabă cineva: Există Dumnezeu?, raţiunea va răspunde nu ştiu. Misticul va spune: cred că da. Deci lucrurile funcţionează numai împreună. Şi nu trebuie confundate” spune Schmitt.

În limba română, în seria de autor Humanitas „Eric-Emmanuel Schmitt“ au apărut: “Milarepa”, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz”, “Copilul lui Noe”, “Viața mea cu Mozart, “Secta egoiștilor”, “Evanghelia după Pilat”, “Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri”, “Visătoarea din Ostende”, “Pe când eram o operă de artă”, “Concert în memoria unui înger”, “Cei doi domni din Bruxelles”, “Elixirul dragostei”, “Otrava iubirii”, “Femeia în fața oglinzii”, “Noaptea de foc”, “Adolf H. Două vieți” și “Omul care vedea dincolo de chipuri”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending