Connect with us

A-Z NEWS

DEMISIE la nivel înalt! Managerul General al MediaPro Distribution, Anca Truță părăseşte compania

Published

on

Reclame

Managerul General al MediaPro Distribution, Anca Truță, va pleca din companie după mai bine de opt ani în firma grupului CME, în condiţiile în care și-a dat demisia la începutul acestei luni, scrie Pagina de Media.

Anca Truță conduce MediaPro Distribution din 2006, iar între 2012-2013 a fost  manager pe zona de distribuție a CME – Central European Media Enterprises, în echipa de la Praga a lui Adrian Sârbu.

Din momentul plecării lui Adrian Sârbu de la conducerea CME, Anca Truță a condus, din România, operațiunile de distribuție din România, Ungaria și Cehia.

În fruntea Media Pro Distribution urmează să fie numită Veronica Marin, fost controlor financiar al companiei.

Media Pro Distribution se ocupă cu distribuția de film și este reprezentant exclusiv pe România al drepturilor companiei Warner Bros (parte a grupului Time Warner, care deține CME).

Mai mult, MediaPro Distribution este una dintre companiile pe care CME le-a scos la vânzare și pentru care se poartă, în prezent, negocieri.

Anca Truta

Foto: Anca Truţă – stânga

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending