Connect with us

Emisiuni

Despre situaţia gărilor litoralului românesc, duminică la „Asta-i România!”

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            Duminica aceasta, de la ora 14:30, la Kanal D, o nouă ediţie Asta-i România !” intră în casele românilor. În plin sezon estival, echipa emisiunii ne prezintă situaţia dezastruoasă din  gările litoralului românesc. Imagini surprinse în vagoanele care duc la mare, cu peroane prin care am putea ajunge, ne sperie, iar acestea reprezintă din păcate, o realitate.

 

Vagoanele arată exact ca acum 30 de ani, nimic schimbat.  „Nostalgicii” pot fi fericiţi că au parte de o călătorie cu acelaşi tren cu care au mers în copilărie. Mai grav este că, deşi există risc de îmbolnăvire, iar virusul care a blocat o lume întreagă încă îşi face simţită prezenţa, călătorii nici nu se pot spăla pe mâini, pentru că nimic nu funcţionează.

Vara îşi intră în drepturi, iar gările de pe litoral îşi aşteaptă călătorii români şi străini. Gara din Constanţa, poarta de intrare în cel mai vizitat oraş în sezonul estival, trebuia să fie demult renovată, măturată măcar, şi pusă pe o hartă turistică europeană. Gara e un şantier, iar turiştii care vin la mare, fac un adevărat test de echilibristică pentru a coborî din vagoane, printre materialele de construcţii, ori ca să ajungă la peron.

 

Unul dintre exemple este Tuzla, loc care „ascunde” una dintre cele mai frumoase plaje sălbatice, cu nisip fin şi apă verde turcoaz, cum nu mai găseşti pe litoralul românesc. Locul este un adevărat paradis căutat de turişti de pretutindeni. Din păcate, cine soseşte cu trenul în Gara Tuzla, are parte de o imagine şocantă. Gările Eforie şi Costineşti au peroane care arată ca după război, iar aceste imagini îi poartă pe vizitatori mai degrabă înapoi în timp.

Murdăria din gări şi vagoane, lipsa condiţiilor de călătorie şi biletele scumpe, raportat la aceste condiţii de drum sunt motivele pentru care românii merg tot mai rar cu trenul. Urmăriţi duminică, de la ora 14:30, un material inedit la Asta-i România !”, emisiune prezentată de Mihai Ghiţă, la Kanal D.

 

Comentarii

comments

Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MENIU

pentru sufletul tau

SHOW MAGAZINE

IN Trending