Radar de Media a lansat o dezbatere pe tema ”Viitorul după schimbările din Pro TV! Ce se va întâmpla în duelul Pro-Antena 1?”, care a fost foarte bine primită de cititori, cei care au ales PRO TV ca fiind postul care va reuși să mențină supremația în media din România.
În cadrul sondajului realizat de Radar de Media, PRO TV ocupă locul fruntaș (57%), urmat pe locul secund de Antena 1 (31%). Voteaza aici, sondajul ramane deschis!
Chiar dacă vedetele au fugit de la PRO TV la Antena 1, asta nu înseamnă mai mult succes și audiență pentru canalul respectiv, după cum arată rezultatele poll-ului. Dimpotrivă. Lovitura de imagine e posibil să fie interpretată negativ de public, cel care în final hotărăște cine merită să fie urmărit și cine nu, cel care zapează tot la postul de suflet.
Acest lucru este întărit și de opiniile celor care au participat la sondaj. ”Așa e, s-a văzut în timp că cei care au părăsit PRO TV pentru concurență nu au rupt gura târgului.”, este unul din comentariile pe marginea acestui subiect.
De partea cealaltă a baricadei, există și susținători ai postului Antena 1 care cred că acesta va domina piața media din România: ”La Antena totul parcă a întinerit, emisiunile sunt făcute ca la carte și multe. Vedetele aduse au schimbat radical imaginea Antenei 1. Știrile de la Observator sunt extrem de bine făcute că doar îi au în spate pe specialiștii de la Antena 3.”
Un lucru este clar: vedetele vin și pleacă. Azi sunt în lumina reflectoarelor, mâine cad în negura uitării.
Dar brandul râmâne mereu în mintea telespectatorului, indiferent că era fidel acelui post sau nu. Un brand este o promisiune. Serviciile și produsele transmit o garanție pentru calitate, iar PRO TV a demonstrat mereu că este un lider incontestabil.
”Spiritul Pro nu poate fi clonat cu toți banii din lume.”, este un alt comentariu legat de dezbaterea săptămânii.
Chiar dacă multe vedete au părăsit trustul, audiența a rămas fidelă Pro TV care în luna martie a.c. a înregistrat cea mai bună cotă de piață din istoria televiziunii pe intervalul prime-time!