Connect with us

Documentar

Digi Life prezintă în premieră documentarul MARTORUL 248 – Educație

Published

on

Foto Credit: DIGI
 

În România, abandonul școlar este îngrijorător, iar în lipsa experiențelor de învățare adecvate, copiii din zonele sărace rămân captivi în mediul familial marcat de privațiuni, ostil dezvoltării lor.

Copiii din zonele cele mai sărace încep școala fără noțiuni de bază, cum ar fi abilitatea de a identifica cifrele sau culorile. Acasă nu au cărți, iar părinții nu sunt conștienți nici măcar cât de important este să vorbească cu copiii lor, cu atât mai puțin să le citească. Inevitabil, acești copii intră în sistemul educațional cu un decalaj semnificativ față de colegii lor, pe care de cele mai multe ori nu reușesc să îl depășească.

Documentarul „Martorul 248”, difuzat în premieră națională pe DIGI LIFE, în data de 6 decembrie 2018, la ora 21:00, prezintă cauzele și contextul social al acestui fenomen, cu scopul de a crește conștientizarea publică în ce privește nerespectarea dreptului legal la educație.

Filmul este precedat de o dezbatere de 30 de minute, în care specialiști în domeniu vor discuta despre obstacolele sociale care transformă bunele intenții în eșecuri legislative. La dezbatere vor participa Dinu Constantin, primarul comunei Gura Șutii (prin telefon), sociologul Codrin Scutaru, Alina Seghedi, cofondator Reality Check și Simona Bobea, manager județean Asociația Ovidiu Ro.

În urmă cu doi ani, Asociația OvidiuRo, inițiatoarea proiectului “Fiecare copil în grădiniță”,  anunța adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015. Legea încurajează prezența la grădiniță a copiilor, prin acordarea unui tichet social pentru grădiniță, în valoare de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu venituri lunare mai mici de 284 de lei per membru de familie și este condiționat de prezența zilnică la grădiniță a celor mici.

În practică, însă, deși au dreptul la educație, mii de copii români nu beneficiază de ea. Rămân acasă, acolo unde șansele lor de a-și atinge adevăratul potențial sunt aproape nule.

 Oferim și noi tichete sociale, venim în sprijinul UAT-urilor, primăriilor, copiilor care nu au reprezentant legal lângă ei și aceste tichete, ale acestor copii, le acoperim noi, Asociația OvidiuRo – tichetul social. Părinții nu dau importanță educației, pentru că nici ei la rândul lor nu au mers la școală. Iar problema este alta, nu vorbim că Statul nu a reușit să îi aducă, legea nu s-a implementat în toată România și nu se implementează exact cum trebuie. Din vina… neinformării. La nivel de instituție”, explică Simona Bobea, reprezentant Asociația OvidiuRO.

Integrarea copiilor nevoiași în program, se poate face într-adevăr dacă există bunăvoință. Dacă instituțiile lucrează având ca principal interes viitorul acestor copii. Pentru că atunci când vorbim despre destinul copiilor, vorbim despre viitorul țării și despre adulții de peste 20 de ani.

„Consider că grădinița este o bază pentru dezvoltarea copilului și a omului în societate, în general. Își dezvoltă abilitățile de socializare, își pune bazele dezvoltării limbajului, face cunoștință cu mediul înconjurător. Este momentul în care ei își fac prieteni. În familie, vă dați seama, acest lucru n-ar fi posibil. Unui copil care nu a trecut prin grădiniță îi este mult mai greu să facă fața rigorilor școlii. Un copil care nu a frecventat grădinița poate abandona școala sau se poate adapta mult mai greu”, este de părere Roxana Ciocoiu, învățătoare la Școala Gimnazială Iancului, din București.

 

MARTORUL 248 – EDUCAȚIA PREȘCOLARĂ” face parte dintr-o serie de opt documentare care abordează teme sensibile ale societății românești și care vor fi difuzate în curând pe Digi Life. Filmul documentar este o producție Oblique Media Film și Atic Pictures, regizat de Cristina Dobrițoiu și Titi Rădoaie, avându-i producători pe Adela Vrînceanu Celebidachi, Titi Rădoaie, Dan Iancău și Cristina Dobrițoiu. Filmul a fost realizat cu sprijinul OMD, Publicis Groupe, Chio, Jysk, Hervis Sport, Agricola, Noriel.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Documentar

TVR 2 va difuza in fiecare weekend documentarul “În inima Africii”

Published

on

Foto Credit: TVR
 

În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00, noua serie documentară difuzată de TVR 2 ne introduce în lumea plină de pericole şi aventură a doi experimentaţi salvatori de animale sălbatice: Douw Grobler şi J.J. Van Altena.

 

Călătorind în inima continentului african, „În inima Africii” (Wildlife Rescue: Africa – SUA, 2009)” surprinde experiențele medicului veterinar, Douw Grobler şi ale lui J.J. Van Altena, expert în capturarea şi salvarea animalelor sălbatice, care trăiesc din plin fiecare misiune care-i aduce în contact cu bogata faună a celui mai cald continent de pe glob.

În Africa, epicentrul mondial al vieţii sălbatice, trăiesc peste 1.100 de specii de animale. Fie că au de mutat o întreagă familie de lei agresivi, care ameninţă un sat, sau trebuie să salveze rinocerii din mâinile braconierilor, folosind tehnologie de ultima generație, Douw Grobler şi J.J. Van Altena îşi pun în pericol propriile vieţi ca să protejeze animale periculoase, dar şi extrem de preţioase pentru viitorul continentului african.

 

Seria documentară cu 12 episoade, „În inima Africii”, invită telespectatorii TVR 2, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00, să descopere animalele din zone minunate, bogate în faună şi vegetaţie, precum Kruger National Park şi Pilanesberg National Park, destinații de safari de pe continentul african.

„În inima Africii” debutează sâmbătă, 16 martie, iar în primul episod vom afla cum se va sfârşi o poveste cu lei. Douw Grobler şi J.J. Van Altena trebuie să elaboreze un plan complex de relocare a unei turme de lei dintr-o zonă în care oamenii pot fi în pericol.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Documentar

Duminică seară, ediția România, te iubesc! a prezentat lumea consumului de droguri printre copii și adolescenți!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Duminică seară la România, te iubesc!, Rareș Năstase a intrat în halucinanta lume a copiilor și adolescenților consumatori de droguri și a arătat cum sistemul de învățământ și sistemul medical nu fac nimic să oprească un flagel care a ajuns să atingă o generație de la vârste foarte fragede. Într-un raport al Agenției Naționale Antidrog, oficialii au anunțat că vârsta de debut a scăzut la 10-11 ani.

Pe segmentul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, România, te iubesc! a condus topul audiențelor. Ediția de duminică seară a înregistrat 5.5 puncte de audiență și 17.1 % share în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 4 puncte de rating și 12.3 % share.

În această săptămână, într-o anchetă despre CFR, Paul Angelescu ne va arăta cum românii circulă cu trenuri produse în anii 50, iar infrastructura e aproape de colaps. În 2018, drumul de la Timișoara la București durează cu 3 ore mai mult decât în 1996. Duminică, de la ora 18:00, la România, te iubesc! veți vedea cum se cheltuie miliarde de lei, an de an, cine ia contractele, dar și cât de bine execută lucrările.

Tu când ai spus ultima dată România, te iubesc?
Toate reportajele pot fi urmărite pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Documentar

Premieră TVR 1: documentar despre gherila urbană Tupamaro din Venezuela

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Într-unul dintre cele mai periculoase oraşe din lume, ei sunt legea. Pe 23 februarie, de la ora 21.00, TVR 1 difuzează un documentar producţie 2018 despre gherila urbană Tupamaro din Venezuela, ai cărei membri sunt socotiţi de unii haiduci moderni, iar de alţii, ucigaşi nemiloşi.

Un documentar actual, producţie SUA-Mexic-Venezuela din 2018, cu nu mai puţin de şase premii la importante festivaluri de film documentar, va fi difuzat de TVR 1 sâmbătă, 23 februarie, de la ora 21.00.

Caracas, Venezuela, capitala mondială a crimelor: o bandă aplică legea de tip ochi pentru ochi. Socotiţi de unii haiduci moderni, iar de alţii ucigaşi nemiloşi, gherila urbană Tupamaro rămâne o enigmă atât pentru istorici, cât şi pentru diplomaţia americană.

Realizatorul documentarului Tupamaro (TUPAMARO: URBAN GUERRILLAS, SUA-Mexic-Venezuela, 2018), Martin Markovits şi echipa sa au avut acces în interiorul acestei controversate organizaţii paramilitare. Documentarul este cronica a şapte ani frământaţi din viaţa lui Alberto ‘Chino’ Carias, un fost luptător de gherilă şi lider al Tupamaro, care a  devenit membru al guvernului după alegerea lui Hugo Chavez ca preşedinte, în 1999.

Dar în ciuda eforturilor membrilor Tupamaro, violenţa revine constant în Venezuela. Vărsarea de sânge ameninţă viaţa tututor celor din Tupamaro, iar riscurile la care sunt supuşi par a duce chiar la destrămarea revoluţiei căreia ei şi-au dedicat viaţa.

În documentar sunt inserate fragmente din discursurile fostului preşedinte Hugo Chavez, precum şi declaraţii ale jurnalistului CNN, Anderson Cooper.

În anul 2017, înainte ca varianta finală pentru televiziune să fie finalizată, documentarul a fost prezentat în cadrul mai multor festivaluri internaţionale de film documentar obţinând numeroase premii, printre care: Barcelona IFF – Leul de aur; Beverly Hills FF – Cel mai bun film străin şi Golden Palm Award; Impact Docs Awards – Diplomă de merit; Los Angeles Film Awards – Premiul lunii decembrie; Mexico IFF – Silver Palm Award; UK FF – Premiul Festivalului de Film din Regatul Unit.

 

Tupamaro (TUPAMARO: URBAN GUERRILLAS, 2018) – TVR 1, sâmbătă, 23 februarie, ora 21.00

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending