Connect with us

Studiu

Digitalul, pe locul al doilea după TV ca investiţii atrase din publicitate în 2011

Published

on

Reclame

“Așa cum previzionam, digitalul a fost ‘vedeta lui 2011’, reușind să-și câştige locul secund între canalele media. Și nu se oprește aici. 2011 a însemnat explozia Social Media ca număr de utilizatori, Facebook atingând  4,16 mil. utilizatori în România. În consecință brandurile și-au sporit vizibilitatea în rețelele sociale, urmărind să obțină interactivitate și să construiască o relație pe termen lung cu consumatorii lor. Mediul online este singurul care va înregistra creștere și în 2012, de circa 20%.”, a declarat Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative.

Valoarea investițiilor în publicitatea online a fost cu 30% mai mare în 2011 față de anul anterior, urcând până la 34 mil. euro, conform studiului Media Fact Book. Display advertising scade ca pondere în totalul investițiilor media, de la 62% în 2011, până la 55% în acest an, în timp ce Performance media (Google, Facebook, Yahoo) va urca de la 38% la 45%. În 2011, piața media locală și-a temperat scăderea, înregistrând o reducere a valorii totale nete cu 2% față de anul anterior, până la 309 milioane de euro.

Printul și-a continuat trendul descendent, cu o reducere cu 8% comparativ cu 2010, urmat de outdoor (-7%). Scăderea în outdoor este cauzată și în acest an de lipsa unor reglementări clare ale pieței. Potrivit studiului Media Fact Book, valoarea investițiilor în TV a fost în jur de 200 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o diminuare cu 4%, raportat la 2010. Fiind utilizat mai mult ca suport tactic, radioul a scăzut marginal în 2011. Cei mai mari investitori în publicitate au fost anul trecut companiile de servicii de telecomunicații, cu un estimat de  42 milioane de euro net  și cele din categoria cosmeticelor și îngrijirii personale cu un estimat de  40 milioane de euro net.

“2012 va aduce mai multă creativitate și integrare în comunicarea de brand. Brandurile vor trebui să găsească modalități inteligente și eficiente pentru a ajunge la consumatori, utilizând platforme integrate, coerente, care îmbină, dincolo de online și offline, și celelalte discipline de comunicare, desființând barierele între ATL și BTL, dintre disciplinele clasice de comunicare in general.”, a declarat Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative.

Cu o rată de penetrare de 15% a smartphone-urilor în 2011, brandurile au început să conștientizeze puterea aplicațiilor pe mobil și oportunitatea de a implica consumatorii la un nivel mult mai personal. În consecință, 2012 va aduce o diversificare substanțială a soluțiilor de mobile marketing.

 

 

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Special TV5 ore ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show6 ore ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni7 ore ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden7 ore ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Showo zi ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?6 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

Facebook

Advertisement

IN Trending