Spread the love

Perioada de liniște și pace nu a durat mult la Ferma Vedetelor. După ce s-au distrat și s-au înțeles bine în perioada Paștelui, concurenții au revenit la vechile sentimente, iar presiunea concursului își face simțită prezența mai mult pe zi ce trece. Faptul că încep să rămână din ce în ce mai puțini dă naștere la noi strategii de joc și alianțe.

Ce audiente a inregistrat showul?

Ferma Vedetelor a fost urmărită, în intervalul de difuzare 20:31 – 22:24, de aproximativ 1.8 milioane de români, iar în minutul de aur, de la 21:00, peste 2.3 milioane de persoane priveau peripețiile fermierilor. 

La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a condus topul audiențelor cu 9.9 puncte de rating și 22.2% share, în timp ce televiziunea situată pe locul doi, Antena 1 a obținut 5.3 puncte de rating și 11.9% share.

Dimineața a început foarte devreme cu noul fermier al săptămânii, Dima, și se pare că bucătăria a devenit locul unde se poartă discuțiile aprinse și iau naștere nemulțumirile. Vica și Cristina au început să o bârfească pe Doinița, singura fată rămasă în competiție în afară de ele. Augustin i-a povestit Vicăi că are o presimțire, iar ea a încercat să îl tragă cât mai mult de limbă, pentru a afla care îi sunt planurile: “Să vedem dacă ajung săptămâna viitoare, că am eu o presimțire! Simt că mă duc la duel!”.

Dima și Dan au lucrat la cușca iepurilor, iar Ionuț și Augustin au terminat troița. Între timp, intrigile și discuțiile despre cât fac și ce muncesc ceilalți colegi au continuat în bucătărie. De data aceasta, alianța s-a format între Vica, Cristina, Dan și Dima, iar cei vizați și acuzați că nu muncesc sunt Augustin și Doinița: “Asta mică, numai mutre!”, a spus Cristina.

Nea Rață le-a adus concurenților o nouă provocare. Timp de trei zile, vor trebui să participe la diverse competiții pentru a câștiga un premiu special: un moment de libertate! Când au auzit despre ce e vorba, fermierii au încercat să afle mai multe de la nea Rață, însă acesta nu a cedat insistențelor și a păstrat secretul.

Ferma Vedetelor duel pro tv Ferma Vedetelor concurenti pro tv Ferma Vedetelor toti concurentii pro tv

Foto Credit: PRO TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.