Connect with us

Reality Show

Dima Trofim, despre participarea sa la Ultimul Trib: ”Unul dintre motive a fost să o pot ajuta pe sora mea bolnavă”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Dima Trofim a povestit pentru prima dată care a fost unul dintre motivele pentru care a participat la ”Ultimul Trib”, unde poate fi văzut în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.  

”Unul dintre motivele pentru care am mers în <Ultimul Trib> a fost să o pot ajuta pe sora mea, care era bolnavă. A fost ceva spontan și la fel de spontan s-a stins. Nu trebuia să fie așa, nu ne-am așteptat la așa ceva și nu mi-a trecut prin cap că o să rămân fără ea. Cu toată familia am o relație specială, dar sora mea mai mare a fost ca și mama mea dintotdeaua. Pot spune că am două mame, dar acum una este Sus”, a povestit astăzi Dima Trofim, la ”Prietenii de la 11”.

Dima a mai spus că încearcă în această perioadă să petreacă alături de familia sa cât de mult timp poate, cu atât mai mult cu cât decesul surorii sale i-a agravat tatălui său o afecțiune mai veche. A avut un atac cerebral în urmă cu opt ani și vestea că sora mea s-a stins l-a afectat forte mult, iar acum trece printr-o perioadă dificilă”, a mai spus Dima.

Cum se vor descurca cele trei echipe în noile teritorii din ”Ultimul Trib” și cine va reuși să își păstreze componența actuala, telespectatorii pot afla joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

KANAL D: Cum arata casa fetelor de la „Puterea Dragostei”?

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Show-ul matrimonial “Puterea Dragostei” se aproprie cu pasi repezi de marea premiera, luni, la ora 10:00, la Kanal D! Filmarile sunt in toi, la Istanbul, concurentii se adapteaza si ei in casele care le-au fost destinate. Fetele au avut o surpriza extrem de frumoasa la intrarea in casa.

Este locul in care vor petrece mare parte din timpul lor de acum inainte, asa ca fiecare dintre concurente si-a personalizat cumva “coltisorul” si si-a pus pe perete fotografii personale.

Spatioasa, viu colorata, cu multe locuri de relaxare, casa fetelor se va dezvalui in totalitate telespectatorilor, incepand de luni, de la ora 10:00, cand Andreea Mantea va da startul emisiunii “Puterea Dragostei”, la Kanal D.

Andreea Mantea a oferit cateva indicii pretioase despre fetele si despre casa in care vor locui acestea, pe parcursul show-ului cu povesti de dragoste suta la suta autentice.

“Fetele sunt foarte frumoase, sensibile si la fel ca si baietii, au venit aici, la <Puterea Dragostei>, cu dorinta de a-si gasi iubirea. Ma bucur tare mult ca le-am cunoscut si de abia astept sa fiu alaturi de ele si de baieti, pe parcursul acestei minunate experiente”, a spus Andreea Mantea.

Nu ratati „Puterea dragostei”, din 19 noiembrie, de luni pana vineri, de la ora 10:00 si de la ora 13:00, si sambata, 24 noiembrie, prima Gala a acestei emisiuni, incepand cu 15:00, numai la Kanal D!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Încă un concurent, la un pas de a ceda în ”Ultimul Trib”: ”Nu a mâncat de 24 de ore, tremura tot”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Nominalizați de echipele lor pentru un nou duel, seara trecută, în ”Ultimul Trib”, Sorana și Silviu Geandră nu au reușit să se odihnească prea mult noaptea, iar a doua zi au plecat neînsoțiți pe frontul de luptă”. De această dată, duelul nu a adus cu sine o eliminare, ci o pedeapsă de 24 de ore pentru întreaga echipă!

La duel, aceștia au aflat că, pentru Lemuri, pedeapsa ar fi să nu aibă voie să comunice cu sătenii și să trăiască pentru 24 de ore ca pe insula pustie, iar Cameleonii au aflat că dacă Silviu pierde, ar trebui să construiască un adăpost nou. Cei doi concurenți s-au înfruntat într-o probă de echilibru și răbdare, însă o ”mănușă” de lemn pe care trebuie să o țină pe mână le-a provocat dureri îngrozitoare. ”Proba a fost extrem de dificilă, acea mănușă de lemn apăsa direct pe umăr, e o durere surdă și la fiecare mișcare reapare la fel de puternică. Nu mi-am imaginat nicio secundă că ar pune atâtea probleme proba aceasta. Am început să vorbesc cu bilele, înnebunisem! Încercam să nu mă mai gândesc la durere”, a povestit Sorana, care a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Durerea este insuportabilă! Fă ceva să se oprească”, s-a plâns aceasta medicului, care i-a fixat umărul într-o proteză.

”Oboseala și-a spus cuvântul, mai ales spre final… încordarea era maximă. Poate aș fi putut să parcurg traseul mai repede dacă nu eram pe nisip, dar făceam pași de balerin”, a spus și Silviu Geandră, care a reușit să încheie primul traseul și a reușit să evite pedeapsa care ar fi afectat întreaga sa echipă.

Lemurii au stat liniștiți la gândul că încă au provizii de mâncare, fără să știe însă că pedeapsa de a trăi 24 de ore ca pe insulă presupune doar orez! Iar cum mâncarea este principala lor sursă de griji, vestea i-a dat peste cap. ”Pe Dima nu l-am auzit plângându-se de dor de casă, dar de foame, da! Aici… orez toată ziua! Orez cu sare, în fiecare zi, același gust! Eu visez deja ce aș vreau să mănânc… când o să plec acasă o să îi spun iubitului meu ce să îmi aducă încă din aeroport: ciocolată, macaron, pizza! M-am săturat să gătesc la cazan… în oala aia în care se plimbă furnici ziua și seara o spălăm cu un pămătuf făcut de noi din nucă de cocos”, a spus Sorana.

La scurt timp, echipele au aflat că trebuie să aleagă și un nou căpitan, care să lupte pentru o recompensă pentru colegii săi. De această dată, Oana Dedeu, Mircea Zamfir și Ioana Șulea au fost cei numiți de colegii lor. Iar dacă fetele au fost alese pentru că erau singurele neaccidentate, Mircea și-a dorit foarte mult acest lucru și le-a cerut colegilor să îi aleagă. Cei trei au intrat în cursă cu planuri mari după ce au aflat că cel care câștigă va putea cere orice își dorește, însă nu oricum: acesta va merge la un radio local și va cere localnicilor din zonă să îi adusă lucrurile necesare. Mircea Zamfir a reușit să recupereze cel mai repede bilele de lemn pe care apoi le-a potrivit în la locul lor, chiar dacă el a fost cel care a avut cele mai multe probleme la mânuitul plutei în ocean. ”E clar că fetele au făcut o treabă mult mai bună în prima parte, nu vreau să mă laud pentru că pur și simplu am avut mai mult noroc. Azi mi-am aflat alte limite… cele inferioare”, a recunoscut gimnastul.

Fiind deja la vilă, unde echipa sa nu duce lipsă de nimic, Mircea Zamfir a decis să le ceară sprijinul localnicilor cu gândul la vremurile grele care ar putea să vină. ”O să cer doar lucruri de strictă necesitate, alimente care nu se strică și obiecte de igienă, pentru că nu mai avem”, a spus acesta. Mircea a avut apoi ocazia să meargă în cel mai mare oraș din apropiere, pentru a le vorbi oamenilor de la postul local de radio. ”Oamenii de aici nu au bani, dar se fac lucruri peste tot! Pe mine m-a marcat experiența de aici, m-a dus la un nivel la care căutarea banilor mai mult îmi face rău”, a spus gimnastul după ce a avut ocazia să vadă pentru prima dată orașul. Întors la vila de lux, Mircea a făcut deliciul colegilor săi povestindu-le peripețiile de peste zi. ”Cred că în certurile noastre mai vechi, din nou m-a luat gura pe dinainte, acum îl descopăr cu adevărat pe Mircea”, a spus Roxana Chiperi.

Întoarsă pe insula pustie, Oana Dedeu a recunoscut că dacă ar fi câștigat proba și-ar fi dorit să ceară o noapte la hotel, pentru a avea parte de o noapte de confort și relaxare. De partea cealaltă, Lemurii care trăgeau de pe urma pedepsei ”câștigate” de Sorana, își făceau deja planurile pentru jocul de nominalizare de a doua zi și se gândeau deja pe cine să propună la duel. ”Dacă spui mereu că îți e dor de casă, normal că îi faci pe ceilalți să se gândească la tine în această situație”, a spus Ioana, făcând din nou referire la Sorana.

În următoarea zi, echipele și-au pus din nou la încercare lucrul de echipă pentru a merge câte trei, fiecare cocoțat pe câte un butoi. De pe margine, Lemurii Ioana Șulea și Sorana Darclee și Crocodilii Daniel Chiriță și Alex Filip le-au dat în zadar indicații. Lemurii au reușit să termine primii traseul la finalul căruia au avut de pasat mai multe bile în câteva lingurițe greu de manevrat. De partea cealaltă, Cameleonii au ajuns din nou pe ultimul loc, iar Oana Dedeu a cedat și a izbucnit în lacrimi. ”Având în vedere că seara trecută nu am mâncat, dimineață nu am mâncat, de aproape 24 de ore, s-a simțit foarte mult astăzi. Cel puțin lui Mircescu îi tremurau mâinile foarte tare”, a spus acrobata de la Circul Metropolitan. Oboseala și foamea i-a făcut și irascibili, astfel că neînțelegerile au început între ei și pentru prima dată nu au reușit să se pună de acord în privința strategiei, iar Mircescu și Oana l-au acuzat pe Silviu Geandră că nu le ascultă sugestiile. ”Nu aveam cum să îl nominalizez pe Mircescu pentru că nu e într-o stare fizică și psihică bună, cât să fiu sigură că va merge la duel și se va întoarce înapoi în echipă”, a spus Oana, iar ea și Mircesccu l-au nominalizat pe Silviu Geandră pentru a doua oară consecutiv la duel, lucru care l-a supărat pe acesta.

Cu cine se va lupta Silviu Geandră la următorul Duel și cum vor răspunde oamenii din Madagascar apelului făcut de Mircea Zamfir, telespectatorii pot afla joia viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Familia Popa a primit aseară șansa la o viață mai bună din partea echipei Visuri la cheie

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Familia Popa a primit aseară vizita echipei Visuri la cheie și șansa pentru un viitor mai bun. Corneliu, Adela, Cristina și Valentin le-au oferit lui Traian și celor trei copii ai săi o renovare de vis și foarte multe motive să zâmbească. În numai două săptămâni, echipa emisiunii a reușit să bucure o familie care a întâmpinat foarte multe greutăți și i-a dat motive să-și construiască noi amintiri într-o locuință complet utilată.

A zecea ediție a sezonului cinci Visuri la cheie a fost lider de audiență toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, emisiunea a înregistrat 9.6 puncte de rating și 26.4% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, ANTENA 1 care a obţinut 6.7 puncte de rating și 18.5% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.6 milioane de telespectatori au trăit emoția unui vis împlinit, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:29, emisiunea Visuri la cheie a adus în faţa televizoarelor peste 1.9 milioane de români.

Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia și Valentin Ionașcu au ajuns miercuri seară în localitatea Vărbilău, unde au cunoscut o familie extraordinară, cu o poveste de viață impresionantă. Cu toate că destinul i-a încercat de mai multe ori, Traian și copiii lui nu au încetat să lupte, să facă tot posibilul să meargă mai departe, și nu au renunțat nicio clipă unul la celălalt. Visul tatălui a fost întotdeauna acela de a le oferi celor mici o casă din care să nu le lipsească nimic și în care să se poată juca și studia în liniște. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul echipei Visuri la cheie și al voluntarilor. Aceștia au renovat o locuință în care au pus foarte multă pasiune și dragoste și au realizat un spațiu plin de căldură și culoare, care să-i reprezinte pe Traian și pe cei mici.

Miercurea viitoare, de la 20:30, echipa Visuri la cheie ajunge în Târgoviște pentru a schimba destinul familiei Vasalache.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending