Telespectatorii au fost cu ochii pe Comoara pierdută, ancheta realizată de corespondentul Ştirilor ProTv Cosmin Savu şi prezentată în cadrul emisiunii România, te iubesc!, iar ProTv a fost lider absolut de audienţă pe toate segmentele de public.
Astfel, în intervalul orar 18:00 – 19:00, atunci când a fost difuzată emisiunea de anchete jurnalistice, ProTv a înregistrat pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani o medie de 5,9 puncte de rating şi 18,6% din cota de piaţă, de aproape două ori mai mult decât Antena 1, care avea 3,2 puncte de rating şi 10,1 procente din cota de piaţă.
Şi pe publicul din mediul urban ProTv s-a instalat confortabil pe primul loc în topul preferinţelor telespectatorilor, cu o medie de 4,9 puncte de rating şi 13,1% cotă de piaţă. Şi de această dată Antena 1 ocupa tot locul al II-lea.
Am avut combinate metalurgice si producatori industriali, dar totul este acum o mare ruina. Refacem drumul cuprului in Romania si patrundem in paienjenisul de interese ce graviteaza in jurul acestui metal.
Ne batem joc de bogatiile tarii. Le-am dat pe mana unor oameni care s-au gandit numai la imbogatire usoara, iar politicienii romani le-au fost complici.
O radiografie a industriei cuprului sau, mai bine zis, a ceea ce a mai ramas din aceasta – un prapad facut de oameni care si-au urmarit doar propriul interes.
„In aceasta viata politica introducem un nou personaj. Este vorba de Cupru”, anunta Varujan Vosganian.
Cuprul, un personaj care a jucat un rol important in economia romaneasca, invocat fiind de multe ori in disputele politice post-decembriste.
Avem cele mai mari rezerve de cupru exploatabil din Europa, o resursa foarte cautata acum in lume – am avut combinate de prelucrare si specialisti de prima mana, dar n-am stiut sau n-am fost capabili sa profitam de asta.
Au profitat altii, iar industria cuprului din Romania s-a transformat intr-o ruina. Din producatori de metal neferos si produse prelucrate, ne-am transformat in exportatori de materii prime.
Cuprul este un un conductor de caldura, iar in Romania a fost si un bun conductor de imbogatire, eroul unor „tunuri” spectaculoase cu efecte tragice pentru economie.
Video Credit: Pro TV – Romania, te iubesc!