Digital
Directorul Leo Burnett, la conducerea Federației Române de Handbal

Departamentul de marketing al Federației Române de Handbal va fi condus de Lorand Balint, care are o experiență în acest domeniu de mai bine de 15 ani. Acesta va ocupa funcția de Director de Marketing.
Federația Română de Handbal va crea departamentul de marketing, care are drept obiectiv principal reconectarea handbalului românesc cu publicul larg, partenerii și sponsorii Federației astfel încât handbalul să redevină sportul național de echipă al românilor, se arată într-un comunicat remis RADAR DE MEDIA.
„Marketingul este o necesitate a sportului actual. În momentul de față este capital să ai un Departament de Marketing, fiindcă fără el sportul (indiferent care) nu are viitor. Este o afirmație dură, dar în care cred cu toată tăria. Exemplele cele mai reușite sunt peste ocean, unde cele trei sporturi (baschet, baseball și hockey) sunt fenomene de masă, datorită marketingului. Vorbind despre handbal, același lucru se întâmplă și la nivel de structuri mondiale și europene (IHF, EHF), precum și la nivelul federatiilor naționale unde handbalul este foarte puternic.”, a declarat Alexandru Dedu, Președinte al FRH.
“Îmi place handbalul și cred că este unul dintre lucrurile cu care România poate să se mândrească. Am decis să mă implic direct în activitatea federației, în paralel cu rolul din Leo Burnett Group, pentru că împărtășim aceeași viziune asupra viitorului handbalului în România și pentru că am încredere în echipa din federație că are forța și determinarea pentru a o aduce la viață.
Rolul echipei de marketing a FRH va fi să completeze aceste eforturi, să le amplifice și să le focuseze, dându-le coerență la nivel național. Să fie aproape de oameni, să gândească și să implementeze programe de marketing care să reînsuflețească handbalul în întreaga nație. Visul nostru este ca fiecare român să fie mândru cu handbalul românesc și o să facem tot ce putem pentru a-l aduce la viața.”, a spus Lorand (Boti) Balint, Director de Marketing al FRH.
Lorand Balint a ocupat mai multe funcții în cadrul companiei Leo Burnett, printre care Global Account Director, Regional Account Director Sub-Saharan Africa, Regional Account Director Europe, Head of Brand Communication.
Sursă foto: www.forbes.ro
CITEȘTE ȘI:
Dan Voiculescu, fără scăpare! Instanța supremă i-a respins ultima cale de atac
Dan Voiculescu, fără scăpare! Instanța supremă i-a respins ultima cale de atac
INTERVIU EXCLUSIV. Narcisa Iorga: ”Dacă Antena 3 încalcă legea în fiecare oră, de ce ar trebui sancționată cu aceeași amendă ca Realitatea TV?”
[sam id=”11″ codes=”true”]
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- ADVERTORIALE5 zile ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- Program TV6 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20-26 Iunie 2022
- Program TV5 zile ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 24 – 30 iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 20 – 26 iunie 2022