A-Z NEWS
Discovery îşi creşte participaţia la Eurosport la 51%
Discovery Communications a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu compania media franceză TF1 şi îşi va creşte participaţia la Eurosport de la 20% la 51%, preluând astfel controlul în grupul paneuropean de media sportiv.
Tranzacţia prin care Discovery preia controlul în grupul Eurosport (care include Eurosport International şi Eurosport France) ridică valoarea acestei reţele internaţionale de media sportivă la aproximativ 1,2 miliarde de dolari (902 milioane de euro), după scăderea sumei de 115 milioane de dolari (85 milioane de euro) pentru Eurosport France, o sumă uşor mai ridicată decât cea estimată în decembrie 2012. Atunci, Discovery a anunţat preluarea a 20% din acţiunile grupului Eurosport, pentru aproximativ 222 de milioane de dolari (170 de milioane de euro), dupa cum anunta hollywoodreporter.com.
La momentul respectiv, Discovery a anunţat că are posibilitatea să îşi crească participaţia în grupul Eurosport până la sfârşitul anului 2014, însă compania a decis să îşi exercite această opţiune mai devreme. Noua înţelegere ridică costul acţiunilor Discovery în Eurosport la aproximativ 345 de milioane de dolari, mai scrie hollywoodreporter.com.
Conform noii înţelegeri, compania media franceză TF1 îşi va menţine participaţia de 80% în Eurosport France, cel puţin până la data de 1 ianuarie 2015.
Eurosport tocmai a cumparat drepturile de televizare Premier League pentru urmatorii 3 ani.
Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014
Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 17 – 23 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- Seriale3 săptămâni ago
CLANUL a ajuns la sezonul final! Echipa a început filmările pentru cel de-al 4-lea capitol
- Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 17 – 23 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 20 – 26 Noiembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Special TV2 săptămâni ago
România este oriunde inima se simte acasă! De 1 decembrie, trăiești România la PRO TV!
- Seriale2 săptămâni ago
Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1 a fost reînnoită pentru sezonul doi
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
America Express își menține supremația în topul audiențelor
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Program TVo săptămână ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
America Express, lider de audiență. Premieră în istoria emisiunii: imunitatea se dă la peste 3.000 de metri altitudine
- Emisiunio săptămână ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”