Emisiuni
Diseară, o nouă poveste Visuri la cheie, la PRO TV

Sprijinul vine din familie. Părinții, bunicii sunt cei care ne formeză și au grijă să ne conducă pe drumul vieții. Ei sunt stâlpii de care ne ținem atunci când facem pași în momentele importante. Ce facem, însă, atunci când ei se duc și ne trezim, dintr-o dată, fără susținere? Povestea unui adolescent care a trecut prin momente tragice, diseară, de la 21:30.
În această seară, la Visuri la cheie, îl vom cunoaște pe Zigmund, un băiat care a pierdut totul în viață, însă a reușit să nu se piardă pe sine. Într-o lună mama, tatăl și bunicul său s-au stins, iar el s-a trezit cu un viitor nesigur. „În ziua în care l-am îngropat pe bunicul meu, a murit mama. Mi s-a rupt sufletul atunci, nu știam ce să fac”, povestește băiatul.
După ce și-a pierdut mama și bunicul, Zigmund a ajuns să-l îngroape și pe tatăl lui. Fără putere, a rămas în cimitir, doborât de suferință. „Atunci a venit părintele la mine și mi-a zis: „Zigmund, în cimitir răman doar morții, tu vii cu mine””. Părintele a fost atunci salvarea lui: „Am sunat-o pe doamna (preoteasă) și i-am spus: altădată îți aduceam un colac, un prosop, acum o să-ți aduc un copil. Nu are unde merge, o să vină la noi. Așa am simțit atunci.”
Deși acum stă în casa parohială, visul lui Zigmund este să trăiască într-o zi, din nou, în apartamentul lui care se află, însă, într-o stare avansată de degradare. Echipa Visuri la cheie îi vine în ajutor pentru a-i reda speranța într-un viitor mai bun, alături de familia pe care și-o va face. „Aparamentul ăsta ne-a pus capac, este o încercare pentru noi”, va spune Cristina Joia.
Întreaga poveste emoționată și provocările unei renovări care păstrează o durere imensă, diseară, de la 21:30, la Visuri la cheie. Emisiunea este disponibilă, în avans, pe VOYO.
- Luca Udateanu lanseaza piesa “Amicii Mei 2” cu un super eveniment
- Motive pentru care ar trebui să vizitezi Londra măcar o dată în viață
- Se încheie sezonul 4 Imperiul Leilor! Ultima șansă pentru antreprenori să obțină finanțarea visată
- Denis Matros, tanarul influencer care a descoperit succesul urias in online
- Finalul sezonului trei din CLANUL a fost în topul preferințelor telespectatorilor!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- AUDIENȚE TV3 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 20 – 26 Noiembrie 2023
- Program TV7 zile ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Special TV3 săptămâni ago
România este oriunde inima se simte acasă! De 1 decembrie, trăiești România la PRO TV!
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Seriale3 săptămâni ago
Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1 a fost reînnoită pentru sezonul doi
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Analize Audiente TV3 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRIMA TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Concerteo săptămână ago
Maria Clara va asteapta la Concert Magic Christmas