

BAZAR
Documentarul București, unde ești?, în regia lui Vlad Petri, vine din luna iunie în cinematografe
Transilvania Film anunță premiera în cinematografe a filmului București, unde ești?, semnat de Vlad Petri. Documentarul relatează firul evenimentelor din 2012 petrecute în Piața Universității din București focusându-se pe atmosfera străzii și poveștile protestatarilor.
Ce au în comun un fost ofiţer de poliţie, un dresor de câini, fondatorul unui partid politic şi protestatarii anti-guvern? Cu toţii s-au întâlnit pe străzile Bucureştiului la 23 de ani de la Revoluţie.
La 23 de ani de la Revoluţie, românii se întorc pe străzile Bucureştiului, recucerind spaţiul public. Regizorul le urmăreşte poveştile pe parcursul unui an de zile, de la debutul protestelor până la referendumul pentru demiterea preşedintelui. Un film despre oameni în acelaşi timp impulsivi şi curajoşi, pierduţi şi devastaţi, despre o revoluţie care devine o absurditate tragică.
Acesta nu e un film didactic despre un eveniment politic, ci mai degrabă un portret intim, personal, despre oameni şi poveştile lor din stradă.
Un film despre o lume confuză, aflată într-o continuă tranziţie între un trecut comunist şi un viitor incert.
“Pentru mine, acest film, dincolo de a fi un jurnal al evenimentelor din 2012, reprezintă o posibilitate de a investiga rolul meu de cineast şi documentarist în reprezentarea realitaţii şi chestionarea societăţii în care trăiesc”, spune Petri.
Regizor de film şi fotograf ale cărui proiecte sunt axate pe probleme sociale şi politice, desfăşurate în România şi în ţările din Orientul Mijlociu, Vlad Petri este masterand în Antropologie Vizuală şi Media la Universitatea Freie din Berlin, “Bucureşti, unde eşti?” fiind primul său lung-metraj.
Filmul, selectat în competiția officială a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam și Odessa, a fost proiectat de curând în avanpremieră în cadrul Festivalul Filmului European organizat de Institutul Cultural Român unde a căștigat Premiul Publicului și va putea fi văzut la Cluj la cea de-a 13-a ediție a Festivalul Internațional de Film Transilvania.
Puteți urmări trailerul filmului accesând link-ul
București, unde ești? este o producție Activ Docs și este distribuit în România de Transilvania Film.
Comentarii
-
AUDIENȚE TV4 zile ago
Survivor România, din nou lider de audienţă
-
Analize3 zile ago
Editie de infarct si cifre de top, aseara, la „Survivor Romania”!
-
Grila de programeo zi ago
Cele mai așteptate show-uri de televiziune revin primăvara aceasta la PRO TV!
-
Muzicao zi ago
Colaborare inedita intre medicul vedetelor si un artist roman care areusit in Mexic
-
Emisiuni2 zile ago
Petre Roman, următorul invitat, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, marți, la Kanal D
-
AUDIENȚE TV2 zile ago
Știrile Kanal D, din Prime Time, pe primul loc în topul preferințelor publicului
-
Analize2 zile ago
„Survivor Romania” a plasat Kanal D pe podium, cu peste trei milioane de privitori!
-
Film2 zile ago
Un film de referinţă la Telecinemateca: Moulin Rouge