vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneDocumentarDocumentarul „Ouăle lui Tarzan”, regizat de Alexandru Solomon, în competiția Russian Open...

    Documentarul „Ouăle lui Tarzan”, regizat de Alexandru Solomon, în competiția Russian Open Documentary Film Festival 2017

    Documentarul „Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, a fost selectat în competiția Russian Open Documentary Film Festival „Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova, în perioada 6 – 12 decembrie.

     

    Cel mai important festival de film documentar din Rusia selectează în competiția principală și în programul necompetițional „Sreda” producții care au fost filmate în această țară sau filme vorbite în limbi ale Federației Ruse și filmate în alte părți ale lumii ori pelicule regizate de cineaști ruși, care au fost finalizate cu nu mai mult de 18 luni înainte de începerea festivalului.

     

    „Ouăle lui Tarzan” a avut premiera mondială la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) şi a fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. Acum, producția va concura cu șase documentare în festivalul din Rusia, care a fost fondat în 2007.

     

    Documentarul lui Alexandru Solomon vorbeşte despre utopii, despre primul institut de primatologie din lume, aflat la Suhum, și experimentele făcute acolo, și este o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor.

     

    Imaginea poartă semnătura lui Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de Marin Cazacu, Franck Rivolet și Cristinel Şirli. Producători sunt Ada Solomon, Cedric Bonin şi Pascaline Geoffroy.

     

    Filmul, care va rula în cinematografele româneşti din 6 octombrie, este o producţie Hi Film Productions (România), în coproducție cu Seppia (Franța) cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (România), Aide au Cinémas du Monde – CNC (Franța), Eurométropole de Strasbourg, Eurimages, Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Procirep-Angoa și cu participarea HBO Europe.

     

    START VOT FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2017

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttps://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente