vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăEVENTSSpectacoleDoina Levintza, va fi distinsă cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala...

    Doina Levintza, va fi distinsă cu Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Premiilor Gopo 2021

    Pictor scenograf și designer vestimentar de renume, Doina Levintza va fi omagiată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, oferit de Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte, în cadrul celei de-a 15-a ediții a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc marți, 29 iunie, și va fi transmis în direct pe VOYO, începând cu ora 19.30, precum și pe platforma TIFF Unlimited și site-ul premiilegopo.ro.

     

    Cu o carieră ce se întinde de-a lungul a șase decenii, Doina Levintza a realizat mii de decoruri și costume de film, teatru și televiziune pline de originalitate. În cinematografie a colaborat cu regizori celebri precum Nae Caranfil, Stere Gulea, Lucian Pintilie, Radu Gabrea, Sergiu Nicolaescu, iar în teatru cu Andrei Șerban, Mihai Măniuțiu, Dragoș Galgoțiu sau Liviu Ciulei.

     

    Doina Levintza și-a început cariera la Buftea, ca asistentă de decoruri după absolvirea Institutului de Arhitectură. După care a urmat colaborarea cu Televiziunea Română, unde a lucrat timp de opt ani, creând costume și decoruri pentru diferite emisiuni de teatru și muzică, până l-a cunoscut pe Alexandru Bocăneţ, alături de care a creat un stil de televiziune alb-negru bine-cunoscut. După dispariția lui Alexandru Bocăneț în 1977, a părăsit televiziunea și a devenit freelancer.

     

    De-a lungul carierei sale, prin costumele și elementele de decor create, Doina Levintza și-a pus amprenta asupra filmelor „Dincolo de nisipuri” (r. Radu Gabrea, 1974), „Eu, tu și … Ovidiu” (r. Geo Saizescu, 1977), „Profetul, aurul şi ardelenii”(r. Dan Pița, 1978), „Nea Mărin Miliardar” (r. Sergiu Nicolaescu, 1978), „Ultima noapte de dragoste” (r. Sergiu Nicolaescu, 1980), „De ce trag clopotele, Mitică?” (r. Lucian Pintilie, 1981), „Faleze de nisip” (r. Dan Pița, 1983), „Orient Express” (r. Sergiu Nicolaescu, 2004), „Restul e tăcere” (r. Nae Caranfil, 2008), „Sunt o babă comunistă” (r. Stere Gulea, 2013), „Closer to the Moon” (r. Nae Caranfil, 2014), „6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil, 2016) sau „Oh, Ramona!” (r. Cristina Jacob, 2019).

     

    De asemenea, Doina Levintza a semnat scenografia pentru numeroase spectacole ale unor regizori celebri, printre care Liviu Ciulei, Gyorgy Harag, Andrei Șerban, Mihai Măniuțiu, Dragoș Galgoțiu și alții. A realizat costume pentru spectacole jucate atât pe scenele din țară („Furtuna”, „Trilogia Greacă”, „Richard al III-lea”, „Richard al II-lea” „Antigona”, „Portretul lui Dorian Gray”, „Epopeea lui Ghilgameș”, „Casanova”, „Omor în catedrală” etc.), cât și pentru spectacole jucate pe scenele de teatru din străinătate (Paris – șapte spectacole, Londra, Bruxelles, Zagreb, Belgrad, Madrid, Kecskemet ș.a).

     

    Unul dintre numele grele ale modei românești, Doina Levintza a avut peste 100 de prezentări de succes în Paris, Monte Carlo, New York, Londra, Madrid, Geneva, Bruxelles, Washington sau Chicago, iar creațiile ei au fost incluse în numeroase expoziții și evenimente internaționale.

     

    Din pasiune pentru teatru și cinematografie, în lipsa unui muzeu dedicat în București, a deschis în

    anul 2017 o galerie în care pot fi văzute o parte din costumele create de-a lungul timpului și recuzită de colecție.

    A câștigat numeroase premii ACIN, iar în ultimii ani a primit trei premii Gopo pentru realizarea costumelor din filmele „Restul e tăcere”,  „Closer to the Moon” și „6,9 pe scara Richter” regizate de Nae Caranfil.

    O altă distincție a fost cea primită de la Ministrul Culturii din Franța, de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor oferită de către Excelența sa, ambasadorul Franței în România, Henri Paul.

     

    Doina Levintza este furnizor al Casei Regale a României din 2010 până astăzi.

     

    Gala Premiilor Gopo 2021 va fi transmisă LIVE pe 29 iunie 2021, de la 19:30, pe Voyo.ro, premiilegopo.ro și unlimited.tiff.ro, iar înregistrarea va fi difuzată pe 1 iulie, de la ora 20.30 pe PRO Cinema.

     

    Gala Premiilor Gopo 2021 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara și Babel Communications, în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte.

     

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttps://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente