Connect with us

Emisiuni

Doina Teodoru, cea de-a șasea finalistă aleasă de telespectatorii Antena 1 prin aplicația „iUmor”. Show-ul, lider de audienţă pe publicul comercial!

Published

on

Reclame

Cel de-al șasea concurent care merge în finală în urma voturilor telespectatorilor prin aplicația iUmor este Doina Teodoru. Ea s-a întors la„iUmor” cu un arsenal de roast mult mai …picant! „Ați crezut că ați scăpat de mine? Nu, m-am întors”, va spune Doina Teodoru, care în sezonul trecut a făcut glume pe seama celor trei jurați „iUmor” și a reușit să îl cucerească pe Mihai Bendeac.

 

De această dată, Cheloo va fi cel mai vizat. „Ce îmi place mie la tine, Cheloo?”, a întrebat Doina chiar din momentul în care a urcat pe scenă. „Nimic”, îi va replica acesta și ea îl va completa „Exact”. Acest dialog a fost doar începutul unui roast în forță la adresa juratului „iUmor”, însă Cheloo a rămas imperturbabil, spunând că nu i s-a părut că numărul a fost dur.

Delia a scăpat ușor, Doina pregătindu-se doar cu „o răutate” despre ea. „Dar o sa mă abțin. Nu de alta, dar nu o să o înțelegi și nu are niciun farmec așa, lucru care a făcut-o pe jurată să se amuze foarte mult și să considere că tot numărul ei a fost mult mai plin de îndrăzneală ca precedentul și ea mult mai curajoasă.

 

Cât despre Mihai Bendeac, actorul s-a bucurat să își revadă feblețea pe scenă. Mai mult, Delia a constat că acesta ”s-a îndrăgostit a treia oară”, mai ales că după prima apariție la „iUmor” Mihai a și lucrat cu Doina. „Ești o actriță excelentă, după părerea mea. De câte ori apari aici pe scenă am același sentiment. E o chestie care se întâmplă cu tine atunci când intri aici”, i-a spus acesta concurentei care a fost și pe placul telespectatorilor Antena 1.

 

[rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”BLUE”]A[/rdmof_dropcaps] Cea de-a șasea ediție a emisiunii „iUmor” a fost lider de audiență pe publicul comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, înregistrând în intervalul de difuzare, 20-28-23.13, o audiență medie de 8,9 puncte de rating și 21% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat ProTV cu o medie de 7,7 puncte de rating și 18,3% cotă de piață.

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

Cifrele prezentate in acest articol sunt furnizate de Antena 1 si au caracter pur informativ.

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-ul 18-49 Urban (Publicul Comercial)

Perioada 9 aprilie 2017                   

 

Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Advertisement

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending