Connect with us

Emisiuni

Doina Teodoru este câștigătoarea celui de al treilea sezon „iUmor”. Iata numarul care i-a adus marele premiu!

Published

on

Reclame

După un sezon plin de emoții și pentru concurenți, dar și pentru juriul „iUmor” care a trecut prin momente grele de-a lungul audițiilor, cu cele mai neașteptate apariții și numere pe scenă, cel de-al treilea sezon s-a încheiat cu succes, Antena 1 fiind lider de piață pe toate targeturile de populație măsurate.

 

Marea câștigătoare, votată de telespectatorii Antena 1 prin SMS și pe aplicația „iUmor”, este nimeni alta decât Doina Teodoru. În cazul ei zicala „vorba dulce mult aduce” nu a fost valabilă, pentru că ea a câștigat premiul de 20.000 de euro după unul dintre cele mai picante numere de roast din istoria emisiunii, cu cele mai dure replici. La fel de ingenuă, dar de două ori mai usturătoatoare în remarci decât la audiții, Doina nu a „iertat” mai multe vedete din showbiz.

 

Începand prin a spune „în seara asta vreau să îmi cer scuze față de toți cei pe care i-am supărat cu roast-ul meu de data trecută”, ea a pornit un nou tir de rafale caustice, care a dat emoții până și juraților „iUmor”. Atât Mihai, Delia, Cheloo, cât și prezentatorii Șerban și Vlad au așteptat cu sufletul la gură să audă ce va avea de spus de această dată Doina despre ei. Și a avut multe, astfel că niciunul nu a scăpat neluat la… roast. „Cred că este cea mai mare diferență între audiții și finală pe care eu am văzut-o aici vreodată! Ai fost de zece ori mai bună acum. A fost senzațional!”, i-a spus Bendeac. „E bine de tot! Votați-o”, l-a completat și Delia.

 

După surpriza de duminică seara și după câștigarea marelui premiu „iUmor”, Doina este foarte fericită. „Mă bucur foarte mult! Nu mă așteptam, am avut mari emoții aseară când mă uitam la televizor, așteptând votul publicului! Sunt foarte încântată,  mai ales că este pentru prima oară când particip la un concurs de anvergura acesta. De fapt, vă spun sincer, este și prima oară când câștig ceva”, declară Doina Teodoru, încă emoționată.

Cei care vor să îi calce pe urme, să vină cu o doză zdravănă de umor, să impresioneze juriul sau doar să îi „înnebuneacă” pe Bendeac, Delia sau Cheloo se pot înscrie la http://casting.a1.ro/iumor/ pentru a participa la cel de-al patrulea sezon.

 

Foto Credit: ANTENA 1

Finaliștii Premiilor RADAR DE MEDIA 2017 vor fi anuțați în cadrul celui mai mare eveniment media al verii RADAR DE MEDIA SUMMER PARTY

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Special TV6 ore ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show6 ore ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni7 ore ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden7 ore ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Showo zi ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?6 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

Facebook

Advertisement

IN Trending