Emisiuni
Dorian Popa pleacă împreună cu mama sa în aventura Asia Express, la Antena 1

Dorian Popa este cunoscut ca fiind un iubitor de aventură, însă marea surpriză pregătită pentru primăvara anului 2018 este faptul că va face echipă cu mama sa, în show-ul Asia Express difuzat de Antena 1.
„Mama mea e o fire competitivă și cred că după experiența asta își va da seama și cât este de curajoasă. Eu mă aștept la ce-i mai rău, sper să ne țină nervii și stomacul pentru că știu că nu va fi deloc ușor. Gândindu-mă că trebuie să ne găsim singuri cazare, în fiecare zi, neavând bani și neștiind limba, mă bucur să aflu că acolo sunt temperaturi ridicate și noaptea, iar așa pot să dorm și sub cerul liber”, a declarat Dorian Popa. „La vîrsta mea nu cred că îmi mai poate fi frică de ceva. Toată viața mea a fost despre limite depășite, acum voi încerca să mă bucur de faptul că îl am pe Dorian aproape și împreună lucrăm pentru același scop, să terminăm această cursă. Mă simt oarecum pregătită, pentru că de ceva vreme mă antrenez, fac cel puțin 10.000 de pași pe zi. În Asia avem de străbătut aproape 5000 de km, eu am început cu câteva mii de pași”, povestește mama artistului.
La mijlocul acestei luni, cei doi vor întra în cursa Asia Express, o aventură reală 100%, dură dar foarte incitantă. Alături de alte 6 perechi de vedete, vor avea de parcurs aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda, având la dispoziție un singur dolar de zi. Cazarea, transportul și masa trebuie să și le asigure singuri, dincolo de bariera de limbă și cultură, iar asta va fi cu siguranță o mare provocare.
Formatul emisiunii a fost prima oara realizat in anul 2004. De atunci si pana in prezent au fost produse 40 de sezoane difuzate in peste 15 tari (Franta, Belgia, Germania, Italia, Spania, Columbia sau Olanda) si au fost puse la dispozitia participantilor 10 rute diferite. In 2016 si-a castigat titlul de cel mai urmarit show de divertisment din Columbia, iar in 2015 a fost un adevarat fenomen la nivel de social media in Spania si Italia, fiind show-ul care a generat cele mai multe tweet-uri. Asia Express va fi difuzat de Antena 1 în primavera anului 2018, filmările urmând să aibă loc la sfărșitul acestui an.
Foto Credit: ANTENA 1
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE5 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV5 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Reality Show3 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 20-26 ianuarie 2023
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului