Dorna se alătură organizaţiei Salvaţi Copiii pentru a sprijini copiii născuţi prematur. Acest parteneriat este primul pas pe care brandul Dorna îl face alături de Salvaţi Copiii pentru susţinerea unor programe care au ca scop prevenirea cauzelor naşterilor premature, cât şi îngrijirea corespunzătoare a nou născuţilor prematur.
În România, conform datelor statistice oferite de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului (IOMC) „Alfred Rusescu”, unul din zece copii se naşte prematur, având nevoie de atenţie specială chiar din prima oră de viaţă.
Prematurul este copilul născut înainte de 37 de săptămâni de sarcină. Naşterea înainte de termen îi lasă bebeluşului mai puţin timp pentru dezvoltarea şi maturizarea intrauterină, printre consecinţe numărându-se greutatea scăzută la naştere şi riscul crescut de apariţie a afecţiunilor medicale, inclusiv respiratorii, digestive sau oftalmologice.
Dorna, prin programele derulate sub platforma de comunicare Dorna Baby, a sprijinit şi a încurajat dintotdeauna o hidratare corectă a mamei şi copilului. Prin semnarea acestui parteneriat, Dorna se alătură cauzei susţinute de Salvaţi Copiii prin susţinerea proiectelor ce au ca scop prevenirea cauzelor naşterilor premature, cât şi îngrijirea corectă și tratarea nou născuţilor prematur.
“Nou născuţii sunt cele mai fragile fiinţe dintre noi. Cu atât mai mult bebeluşii născuţi prematur a căror întreagă existenţă poate fi cuprinsă într-o palmă de adult. Astfel, dezvoltarea unui copil este direct influenţată de fiecare dintre noi şi doar cu ajutorul nostru îi putem ajuta să devină mai puternici. Împreună îi ajutăm să înflorească!”, declară Natalia Stroe, Marketing Manager Dorna, Romania & Moldova.
„Organizaţia Salvaţi Copiii apreciază implicarea Dorna în efortul de a salva vieţile nou-născuţilor. Salvaţi Copiii a reuşit să doteze până în prezent 15 maternităţi şi secţii de nou-născuţi cu echipamente performante. Este important pentru România să se stopeze decesele din cauze care pot fi prevenite, cum este cazul copiilor născuţi prematur. Aceştia, cu echipamente corespunzătoare şi cu echipe medicale pregătite, pot fi salvaţi. Suntem foarte onoraţi de suportul Dorna care este o garanţie că impactul implicării noastre va fi mult mai important”, declară Gabriela Alexandrescu, Preşedinte executiv Organizaţia Salvaţi Copiii.