Connect with us

Campanie TV

Două ediții speciale ale Observatorului, sâmbătă, la Antena 1, cu prilejul funeraliilor regale

Published

on

 

Sâmbătă, 16 decembrie, în ziua funeraliilor Majestății Sale Regele Mihai I, Antena 1 va difuza două ediții speciale ale Observatorului, în intervalele 10:00-15:00 și 17:30-19:00.

Mihaela Călin va deschide prima ediție specială de la ora 10:00, alături de invitații săi Carmen Moise, Dinu Zamfirescu, Ilarion Ţiu și Cătălin Şerban, membru consiliu fondator al Alianţei Naţionale pentru restaurarea Monarhiei.

 

În acest timp, trimișii speciali ai Antena 1 vor relata de la fața locului serviciile religioase și militare care vor avea loc în București. După ceremonia care va avea loc la Palatul Regal, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Regele Mihai I va fi purtat pe un afet de tun spre Catedrala Patriarhală, iar procesiunea se va face pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

La finalul slujbei de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti. La ora 14.40, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti (Gara Regală Băneasa) la Curtea de Argeş.

 

Începând cu ora 17:30, când Trenul Regal este programat să sosească la Gara din Curtea de Argeş, Mihaela Călin va începe cea de-a doua ediție specială a Observatorului, alături de invitații săi Adrian Buga și Carmen Moise.            Trimișii speciali ai Observatorului vor relata de la fața locului pe parcursul ceremoniei de la Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Campanie TV

Vedetele Antena Stars, reunite într-o locație exclusivistă pentru lansarea noii colecții: “Toamna asta se poartã Stars!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA STARS
 

În această toamnã, vedetele Antena Stars au lãsat deoparte gândurile de vacanţă şi s-au reunit pe platourile de filmare, de data aceasta o locaţie exclusivistã – un club extravagant din nordul Capitalei, unde au înregistrat noul promo al staţiei. Odatã cu sloganul “Toamna asta se poartã Stars”, noua grilă de toamnă a staţiei a fost marcată şi de schimbãri importante la nivelul graficii, ce au fost integrate şi în noul promo, dar şi de modificãri importante de decor.

Pe durata unei nopţi întregi, pentru cã pe timpul zilei transmit live în casele telespectatorilor, vedetele staţiei au rãspuns prezent în faţa camerelor de filmare şi au defilat pe podium, în lumina reflectoarelor, prezentându-şi cele mai noi “colecţii”. “Rãi da’ buni”, “Agenţia VIP”, “Te iubesc de nu te vezi”, “Star Chef”, “Refresh by Oana Turcu”, “Stãpânii vedetelor” şi “Dosarele VIP” au lansat sezoane noi în aceastã toamnã, în vreme ce “Star Matinal”, “Star News” si “Star Magazine” şi-au continuat promisiunea de a le aduce telespectatorilor zi de zi, mixul perfect de ştiri şi divertisment.

Cum programul foarte încărcat din timpul anului abia le permite să se vadă câteva minute pe holurile studiourilor, vedetele au profitat de ocazie şi s-au distrat pe cinste la aceste filmări. “Noroc cu filmãrile de promo, cã reuşim şi noi sã mai bem o cafea împreunã, chiar şi în creierii nopţi, cum s-a întâmplat de data asta!”, a glumit Mihai Morar, amfitrionul emisiunii “Rãi da’ buni”, de la Antena Stars. Din aceastã toamnã, Mihai îşi învitã telespectatorii sã-i treacã pragul noii sale “case” : “E mult loc mai cald, mai aproape de intimitatea unei sufragerii, un loc în care invitaţii se simt mult mai confortabil. Îl simt ca pe un spatiu de conversaţii între prieteni, nu de interviuri!”, mãrturiseşte vedeta Antena Stars.

Cristi Brancu, moderatorul emisiunii ”Agenția VIP”, și noua sa colegă Majda Aboulumosha, cei care fac și desfac în mondenul autohton, promit să aducă cea mai completă perspectivă asupra celor mai importante știri din lumea vedetelor: ”Agenția VIP are haine noi pentru această toamnă, de la studio, imagine, personaje și până la gazde, dar rămânem aceeași oameni care trăiesc prin și pentru telespectatori. Stelele aleg Antena Stars, pentru că suntem fresh și suntem glamour, chiar și atunci când spunem cele mai mici indiscreții! Dragi prieteni, alegeți să trăiți toamna în stil stars, ca să fiți la înălțime!”, este îndemnul lui Cristi Brancu.

Antena Stars a pornit în forță în toamna asta cu achiziții noi de vedete, cu un refresh general, iar pentru noul promo a fost lansată o linie originală de bijuterii pornind chiar de la logo-ul stației, pe care vedetele le-au purtat, pe podium,  în timpul filmărilor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Campanie TV

Focus prezintă o campanie despre agricultura deșteaptă

Published

on

Foto Credit: PRIMA TV
 

Știrile Focus prezintă, începând de miercuri, 10 octombrie, ora 18.00, o nouă campanie pornind de la situația dificilă din agricultura românească.

Reporterii știrilor Focus au găsit culturi ciudate pe terenurile din România și au descoperit mulți români care au abandonat cultura tradițională de grâu, mere, cartofi sau porumb. Reporterii Focus au străbătut țara în lung și lat pentru a aduce povești despre cum se face în țara noastră agricultura profitabilă. Telespectatorii vor urmări aceste reportaje la Prima TV, timp de o săptămână, până pe 17 octombrie. De la Constanța până în Bistrița și din Oradea până în Vrancea, Focus a descoperit cât costă și cât poți câștiga daca vei cultiva goji, lavandă, aronia, trufe sau dacă vei crește păuni, cerbi, căprioare și vaci angus.

De miercuri în cadrul știrilor Focus 18 telespectatorii pot urmări români care au înțeles cum se face agricultura deșteaptă și care au avut rezultate uimitoare și pot fi un exemplu pentru alți producători.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Campanie TV

Paramount Channel lansează noua campanie de marketing „Filme. Magie”

Published

on

 

Detaliile contează enorm – e ceva ce auzim frecvent în ziua de astăzi și se aplică, fără excepție, și în industria cinematografică. Detaliile creează magia filmului; ceea ce noi vedem pe marele sau micul ecran este rezultatul muncii unei întregi echipe.

Pe 1 octombrie 2018, Paramount Channel dă startul unei noi campanii de marketing, care va sublinia detaliile ce compun magia filmului, de la decorațiuni, efecte speciale până la recuzită, sunet și cel mai important, cum acestea influențează percepția telespectatorului asupra unei pelicule. Cum spunea și celebrul Martin Scorsese: Cinemaul se definește prin ceea ce e în interiorul cadrului și prin ce rămâne în afara lui”. Efectele speciale pot oferi o imagine distorsionată a realității, astfel încât aceste detalii sunt luate prea în serios de public, creându-se un contrast între procesul de producție a filmului și rezultatul final.

„Am vrut să continuăm tradiția în care ne concentrăm asupra procesului creativ, permițându-le telespectatorilor accesul în culise. O scenă spectaculoasă nu este doar o scenă spectaculoasă, ci reprezintă mai mult de atât, nu se termină unde se termină ecranul televizorului, ci are propria ei poveste. Am încercat prin această campanie să arătăm într-un mod amuzant cum se întâlnesc cele două lumi: a realității și a ficțiunii. Sperăm ca și această campanie să aibă un succes similar cu cel de anul trecut, «Filme care ne plac așa cum sunt», premiată cu Promax la nivel european și mondial”, a spus András Martsa, Senior Promo Producer, Paramount Channel.

Campania, producție maghiară a Viacom, în colaborare cu casa de producție Malvin, este una dintre cele mai importante ale canalului de până acum și se va desfășura în trei țări din Europa: România, Ungaria și Polonia. Prin intermediul a trei spoturi care arată imagini din making-of-ul lungmetrajelor romantice, western și de acțiune, Paramount Channel dorește să ilustreze cum arată în realitate o filmare și ce se vede pe ecran în urma adăugării efectelor speciale.

„Este ceva foarte bizar, dar și amuzant, dacă ne gândim că cele mai emoționante, intime sau înfricoșătoare scene, pe care le privim cu deplină empatie la televizor, s-au născut în cele mai nefirești moduri. În această campanie, elementul asupra căruia ne-am concentrat a fost conexiunea ciudată dintre film și realitate”, a spus Daniel Kabai, Creative Director, Paramount Channel.

Campania poate fi văzută în luna octombrie pe panourile publicitare din mediul urban, în cel online și pe micile ecrane, în spoturi dedicate pe Paramount Channel, dar și difuzate de posturile Digi 24, TLC, National Geographic, Animal Planet și National Geographic Wild.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending