Connect with us

Reality Show

Două noi brățări ale relației au căzut la ”Insula Iubirii”: Am văzut cu ce fel de femeie am stat”

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Două noi brățări ale relației au căzut, seara trecută, într-o nouă ediție ”Insula Iubirii”, la Antena 1, la un Bonfire la care au participat toți cei patru băieți.

Veștile de la Minitel i-au răvășit pe cei patru băieți de pe ”Insula Iubirii”, lucru observat de fetele din jurul lor. ”Bogdan cred că este cel mai dărâmat dintre toți, el a venit pentru distracție, nu ca să își testeze relația și nu cred că  se aștepta ca ea să se îndrăgostească pe partea cealaltă. El știe, dar nu vrea să recunoască în fața lumii acest lucru, nu cred că vrea să le dea satisfacție celorlalți. Când vine vorba de ea, Bogdan nu permite altora să spună ceva de rău, chiar dacă uneori știe că unele lucruri sunt adevărate”, a remarcat Nico.

La testimoniale însă, Bogdan a făcut o mărturisire ce aruncă și mai mult mister asupra relației lor. Acesta a susținut că cele 24 de ore petrecute împreună la sosirea în Thailanda au fost ”superbe”. ”Următoarea dorință a noastră e un copil. Ne-am oprit din cauza mea, pentru că eu sunt de modă veche și țin cont de gura lumii. Dacă am face un copil, s-ar spune apoi că am luat din motivul acesta. La sosirea noastră am avut parte și de un moment intim, așa că la întoarcea acasă am putea avea parte de o surpriză. Atunci a simțit ea, poate s-a gândit că mă va pierde. Dacă ea mi-a spus asta atunci, acela e un lucru de uitat?!”, a povestit Bogdan, care nu a reușit deloc să se relaxeze apoi la date-ul alături de Dana. De partea cealaltă, Hanne și Andi au avut parte de o zi minunată la plimbare și la un poligon de tir cu arma. Seara, Hannelore a continuat să fie atât de veselă și să glumească împreună cu Andi, inclusiv atunci când în timpul unei alarme au văzut imaginile cu Răzvan și Dana, încât a deranjat-o și pe Cati. ”Nici măcar nu mai vreau să îl văd la final, ce să îmi mai spună? Nici nu știe el cât am câștigat aici”, a spus Cati. A doua zi, aceasta a aflat că la plecare, Alin a lăsat un cadou pentru ea – un salt cu parașuta, dar vrea să plece împreună cu George, așa că au mai mult timp împreună. După o zi de distracție, aceștia dorm împreună îmbrățișați, iar Cati se lasă mângâiată, alintată și sărutată, chiar și spre surprinderea ispitei. ”Am crezut că nimeni nu o s-o ispitească pe Cati!”, a spus George.

Seara, în timp ce Hannelore și Cati au rămas la Bonfire, Mari s-a bucurat de o plimbare romantică alături de ispita de care s-a îndrăgostit, chiar dacă știe că viitorul lor este incert. ”Mi-ar plăcea să continue,  un bărbat frumos, sunt atrasă de el”, a spus aceasta, care în cele din urmă și-a urmat instinctul și și-a petrecut noaptea alături de el în casa băieților, însă fără să îl lase să se apropie prea mult de ea: ”Dacă îți pasă de mine, te gândești cum o să arăt eu apoi la televizor”, a spus aceasta.

Mirela a prins și ea momentul în care să poată petrece timp singură alături de Mircea, astfel că discuția lor a devenit serioasă, în condițiile în care aceasta face pași înapoi în relația deja construită de ei. ”Nu știu ce altă confirmare are nevoie din partea mea ca să se deschidă”, a mărturisit Mircea. Ceea ce Mircea nu cunoaște, este că planul ei de acasă pare mai degrabă să fi fost să îi ofere motive de gelozie partenerului săi, pentru a-l face pe Ionuț Gojman să lupte pentru ea. Iar dacă Nicoleta a fost o amenințare reală din prima zi, în momentul în care Mirela a simțit că apropierea dintre cei doi este prea mare, a ales un să facă un gest pentru a încerca să oprească lucrurile: a anunțat că, pentru ea, testul s-a încheiat, pentru că astfel Nicoleta nu ar mai avea niciun motiv să continue să îl ispitească pe Gojman. Astfel, o ipoteză în cazul Mirelei ar putea fi aceea că motivul răzbunării a fost invocat doar pentru a-și păstra brățara de cuplu, continuând însă să se eschiveze din îmbrățișările lui Mircea. Dacă la finalul testului Mirela va alege să se împace cu Ionuț, acesta ar putea fi un semn că aceasta e mimat sinceritatatea absolută și că luptă cu arme neconvenționate pentru bărbatul la care nu este dispusă să renunțe încă.

Pentru cei patru băieți, seara s-a încheiat la Bonfire, iar vestea a părut mai degrabă să îl încânte pe Ionuț, în timp ce Bogdan devenea tot mai neliniștit. Ceea ce Răzvan nu știa era că ceremonia focului o implică pe Cati, dar și pe el, care trebuie să răspundă pentru toate acțiunile și declarațiile lui făcute cu scopul de a-și crea imaginea unui bărbat suprem. Întrebat din nou dacă este adevărat că a bătut-o pe Cati în reperate rânduri, acesta a început să dea înapoi și să recunoască pe rând minciunile spuse în interviuri, dar și insultele aduse la adresa echipei ”Insula Iubirii” în timp ce credea că nu este filmat. După ce s-a plâns că Insula l-a dat peste cap cu prea multe petreceri și un drum foarte lung și obositor, Răzvan a negat faptul că ar fi mințit la casting doar ca să fie acceptat în emisiune. ”Nu e adevărat, ea mă știa că i-am făcut mult rău și am vrut să îi arăt că aici sunt altfel”, a spus acesta. În fața imaginilor în care Cati și George se sărută, Răzvan a spus că a pentru el testul a luat sfârșit. ”Am văzut cu ce fel de femeie am stat doi ani. A picat în ispită cu copil cu tot, vai de capul ei”, a spus acesta încercând să pară jignit.

Ionuț, cel care și-a dorit să ajungă la Bonfire, a anunțat că este pregătit să renunțe la brățară. ”Să îi conving că brățara e simbolul… Așa mă și bronzez frumos”, a spus acesta, îndemnându-l apoi pe Răzvan să facă la fel. ”Ai zis că dacă vezi ceva aici, o arunci în foc”, a spus Gojman, însă Răzvan a refuzat. ”Vreau s-o arunc de față cu ea, la final, să vadă că relația noastră s-a încheiat”, a spus acesta inițial, doar pentru ca până la urmă să ajungă la concluzia că vrea să renunțe la ea. ”Oricum, după ce am văzut, nu o voi ierta, eu o s-o respect până la capăt, pentru că am venit cu ea aici”, a mai spus Răzvan care apoi imediat a fost cuprins de îndoială. ”Aș vrea să mai văd odată dacă s-au sărutat acolo”, a mai spus acesta, reușind să stârnească râsetele celorlalți.

Cum vor evolua lucrurile pe ”Insula Iubirii”, telespectatorii pot afla duminica viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție a celui de-al patrulea sezon.

Comentarii

Reality Show

KANAL D: Cristian Ionita, eliminat de la „Survivor Romania”

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Tensiunea de la “Survivor Romania” atinge cote alarmante, s-au format tabere si aliante, iar conflictele intre concurenti nu sunt tot mai intense. In editia de aseara a reality-ului, telespectatorii au aflat cine este razboinicul eliminat din competitie. Cristian Ionita a parasit insula, in urma deciziei telespectatorilor, dupa un Consiliu tensionat, emotionant, dar si cu reprosuri directe. Razboinicul a subliniat inca o data ca a functionat strategia cuplului format din Karina Fetica si Andrei Ciobanu.

            “Andrei a fost un jucator foarte bun, tot timpul a fost acolo sus. In camp a ajutat, s-a dus la peste, a facut focul, a ajutat la mancare. Cu totii am avut anumite perioade, am fost mai jos psihic, am fost mai impulsivi. Dar am incercat sa ne intelegem. Si eu am inteles acele persoane cand au trecut prin asta. Se pare ca atunci cand a fost vorba despre Andrei nu a mai existat intelegere, nu a mai existat nicio toleranta“, au fost acuzatiile adresate de Karina Fetica echipei Razboinicilor.

            Tabara care l-a votat pe Andrei si-a aparat optiunea, justificand alegerea. Emanuela Huruiala si-a declarat regretul pentru ca a votat-o pe Alice Andruca in detrimentul Karinei pe care a considerat-o o aliata. Emanuel Neagu a subliniat ca nu este parte a unui grup, dar si el l-a votat pe cel mai bun jucator din echipa pentru eliminare.

            “Grupul altfel se simte cand Andrei nu e in preajma. La meciuri putem sa castigam si fara Andrei. Intr-adevar, este un jucator foarte bun, a demonstrat asta pe traseu. Dar avem nevoie in grup sa ne simtim si bine“.

            Vorbele dansatorului au iritat-o vizibil pe Karina care a dat cartile pe fata despre realitatea convietuirii in tabara albastra.

            “Problema cu vibe-ul la noi in echipa e din prima saptamana. Cand a fost Remus cu energie negativa, trebuie sa dam in el. Dupa, a fost Claudia, ne facea probleme, trebuie sa dam in ea pentru energia pozitiva a grupului. Apoi totul va inflori. Cand a fost Andi, la fel, energie negativa, gata, l-am indepartat. (..) Ne cautam nod in papura.”

            Meciul de comunicare de seara trecuta a fost castigat de Faimosi, la stafeta, dupa rasturnari fantastice de situatie si o echipa a razboinicilor decimata de probleme de sanatate. Lola Crudu a ajuns la spital dupa ce s-a accidentat la cap, iar Emanuela Huruiala a acuzat stari de rau, in momentul in care si-a vazut colega accidentata.

            Razboinicii si Faimosii s-au strans in jurul Lolei pentru a-i acorda primul ajutor inainte de sosirea ambulantei pentru a o transporta la spital. Razboinica a ramas constienta tot timpul si, inainte de a parasi terenul si-a rugat colegii sa castige jocul de comunicare pentru a vorbi cu iubitul sau, George.

“Te rog, pentru mine! Vreau sa vorbesc cu George!”.

            ​Mihai Onicas a fost cel care a adus punctul victoriei, Faimosii reusind sa comunice telefonic, timp de trei minute, cu cineva drag de acasa.

 

Comentarii

Continue Reading

Reality Show

Propunerile de eliminare de la „Survivor Romania” clatina si mai tare echilibrul fragil din echipa Razboinicilor!

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Andrei Ciobanu si Cristian Ionita sunt cei doi razboinici care s-au aflat in atentia fanilor „Survivor Romania” si care, in aceasta seara, vor afla cine va fi favoritul publicului si cine va parasi competitia, in  urma deciziei celor din fata micilor ecrane. Cele doua tabere formate in interiorul echipei albastre si-au aruncat vorbe si reprosuri grele dupa Consiliul de eliminare in care a fost nominalizat Cristian Ionita. Emanuela Huruiala a fost cea mai afectata de aceasta nominalizare.

            “Vai, ce ciuda imi e! Imi vine sa sparg totul! Cat sunt de naiva!” au fost vorbele Emanuelei, care nu a inteles de ce Karina l-a votat pe Cristian, desi agreasera ca o vor vota pe Alice Andruca.

            Consiliul de eliminare l-a marcat profund si pe razboinicul Cristian Ionita care a reprosat decizia luata de tabara formata din Andrei Ciobanu, Karina Fetica, Alice Andruca si Iancu Sterp, cerandu-le explicatii in acelasi timp pentru ca l-au votat spre eliminare .

            “De ce mi-a fost frica nu am scapat. Si rad, si plang in acelasi timp. De cand am intrat in acest concurs am spus ca imi este frica sa nu fiu tradat, si asta am simtit“, a spus razboinicul printre lacrimi.

            Unii dintre razboinici il acuza pe Andrei de manipularea noilor veniti in competitie. Emanuela Huruiala este cea mai vocala si foarte dura, acuzand chiar o “spalare pe creier” a acestora.

            In ciuda tensiunilor, razboinicii au reusit sa castige jocul de seara trecuta, recompensa constand in dulciuri din belsug, care sa le aduca energia de care au nevoie pentru a castiga jocul de comunicare care se va disputa in seara aceasta.

            Care va fi razboinicul eliminat din competitia “Survivor Romania” si ce echipa va castiga jocul de comunicare aflati urmarind o noua editie, difuzata in aceasta seara, de la ora 20.00, la Kanal D!

Comentarii

Continue Reading

Reality Show

Radu Vâlcan s-a întors din Republica Dominicană unde filma pentru Insula Iubirii!

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Radu Vâlcan şi echipa de filmare de la Insula Iubirii s-au întors din Republica Dominicană, acolo unde urma să fie filmat sezonul șase al reality show-ului de la Antena 1. Aceastã destinaţie a fost aleasã tocmai pentru cã era un loc sigur, fãrã cazuri confirmate de Covid 19, însã totul s-a schimbat la doar câteva zile dupã ce echipa a ajuns acolo. Ba mai mult, în mai puţin de o sãptãmânã, autoritãţile au declarat şi acolo stare de urgenţã, aşa cã pentru a nu pune în pericol sănătatea echipei de producție, a concurenților și a ispitelor, filmările au fost suspendate, urmând a fi reluate atunci când condițiile o vor permite.

În aceste momente, atât Radu Vâlcan, cât și echipa de producție, se află în izolare în București, departe de familii sau cei dragi. La scurt timp după ce au ajuns în Republica Dominicană, aceștia au fost nevoiți să se întoarcă pentru că acolo s-a declarat stare de urgență. “Ne-am întors ieri din Republica Dominicană, din fericire am prins ultimul zbor dinspre Paris spre București. Eram la curent cu tot ce se întâmpla în țară, dar realitatea ne-a lovit când am ajuns pe aeroportul din Paris. Era o imagine șocantă pe aeroport, era totul pustiu, erau oameni care doar testau persoanele aflate în tranzit. La fel s-a întâmplat când am ajuns pe Otopeni, parcă era o zonă de război, foarte mulți oameni speriați de ce va urma”, a spus Radu Vâlcan în primele sale declarații de la întoarcerea din Republica Dominicană, în aceastã dimineaţã, pentru Neatza cu Răzvan și Dani.

Chiar dacă nu se află alături de familie, Radu este optimist și așteaptă să treacă cele 14 zile de izolare departe de cei dragi: “Momentan suntem în izolare pentru o perioadă de 14 zile, nu în carantină, pentru că am fost doar în tranzit în Paris, nu am intrat în Franța. Acum sunt într-un apartament în București, împreună cu un coleg de la Insula Iubirii”, a declarat Radu. Filmările pentru sezonul șase Insula Iubirii vor fi realuate atunci când situația cu care se confruntă întreagă planetă le va permite și atunci când toți oamenii vor fi în siguranță.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0