Connect with us

Premieră TV

„Down the Road – Aventura”, cu Mircea Radu, premieră absolută la TVR1

Published

on

Din 23 decembrie, de la ora 22:00, telespectatorii sunt invitaţi să urmărească  în premieră aventura unor tineri speciali, alături de Mircea Radu, în reality show-ul „Down the Road – Aventura”. Va fi o călătorie plină de neprevăzut, în care vom descoperi opt tineri entuziaşti, curajoşi şi mai ales hotărâţi să depăşească prejudecăţile societăţii.

Însoţiţi de Mircea Radu, ghidul lor în această experienţă unică, participanţii, multiplii campioni Special Olympics la evenimente sportive dedicate persoanelor cu dizabilități intelectuale, vor învăţa să îşi învingă temerile şi vor descoperi  noi provocări, trăiri şi prietenii pe care nu le vor uita niciodată.

Încă din prima ediţie, în reality show-ul „Down the Road – Aventura” aveţi parte de activităţi pline de adrenalină:  tinerii urcă în microbuz, iar Mircea Radu îi anunţă destinaţia, un road trip cu multe surprize. Pe drumul spre Braşov, vor face o oprire la telecabină şi vor testa alpine roller coster, un coaster de viteză  în care vor avea ocazia să simtă cele mai tari senzaţii şi să admire frumosele peisaje de munte.

Marea provocare a primei zile va fi însă “Bolul cunoaşterii”, din care fiecare va trebui să tragă un bileţel şi să răspundă la o întrebarea personală.

 

La „Down the Road. Aventura”, telespectatorii TVR 1 vor face cunoştinţă cu Andrei Niţă (33 de ani, Hunedoara), un tânăr pozitiv care reuşeşte să-şi depăşească temerile, dar şi cu Andrei Cupşa (24 de ani, Baia Mare) un băiat simpatic şi popular. O vor recunoaşte pe Raluca Avram (33 de ani), coprezentatoare emisiunii ”Fără Prejudecăți”, de la TVR Cluj, o fata cochetă, care visează să devină fotomodel, dar care are şi reale aptitudini de lider. Colegul şi prietenul ei de prezentare de la TVR Cluj, Mihai Arsenie (31 de ani), a venit în călătorie pentru a acumula experienţe noi. Tânărul, care a fost speaker la TedX-Eroilor în 2018 şi care a primit premii la ONU, va avea multe de învăţat în această călătorie. Andreea Mustăreață Pivniceru (21 de ani, Bucureşti), mezina grupului, speră ca aventura „Down the road” să îi scoată în cale dragostea, iar Ionuț Păunescu (28 de ani, Bucureşti), un talentat sportiv, va încerca să se autodepăşească.

„Down the road. Aventura” va fi o provoacare în drumul spre maturizare şi pentru bucureştenii Bogdan Cleniuc (24 de ani), dar şi pentru Anca Miron (36 de ani), o tânără aparent rezervată, dar oricând gata să facă faţă unei situaţii care îi va testa limitele.

În preajma Crăciunului, din 23 decembrie, în fiecare zi de luni, de la ora 22:00 vă invităm să fiţi alături de TVR 1 la „Down the road. Aventura”, un reality show în premieră despre experienţe de neuitat care-ţi hrănesc sufletul şi schimbă mentalităţi.

Formatul original, „Down the road”, este produs de VRT, Belgia şi a înregistrat un real succes în ţara de origine, unde deja a ajuns la cel de-al treilea sezon. Reality show-ul se difuzează şi în Statele Unite şi a primit numeroase premii internaţionale la festivalurile de gen. Printre acestea, AIB Impact Award 2019, Rose d’Or 2018 | Award Best Reality & Factual Entertainment, World Media Festival Hamburg și New York Festivals TV & Film Awards.

 

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rochii




mutari si transport mobila

MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
AUDIENȚE TV23 de ore ago

De Ziua Națională românii au ales PRO TV! Postul a fost lider absolut de audienta!

TV Divertisment Show23 de ore ago

Vocea României, 1 Decembrie 2023 – Primul LIVE: Melisa Antonesi, demonstrație de talent: ”Dedic această piesă tuturor românilor care au plecat departe”

AUDIENȚE TV23 de ore ago

America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare

Emisiunio zi ago

Adi Hădean în această duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Program Special4 zile ago

Programul TV de pe 1 Decembrie 2023. Ce poți vedea la PRO TV de Ziua Națională a României

TV Divertisment Show4 zile ago

Alina Ceușan se alătură echipei Vocea României! Pe 1 decembrie trăim LIVE bucuria nostalgiei

Program Special4 zile ago

Ediție specială Observator – Parada militară de la Arcul de Triumf de 1 decembrie

RECOMANDARI TV4 zile ago

Bucură-te împreună cu întreaga familie în mini-vacanța de 1 Decembrie de super filme și seriale de la Disney+!

Reality Show5 zile ago

KANAL D pregăteşte cel mai inedit reality de aventură! Miza este uriaşă 1.000.000 de lei! Lovitură fatală pentru PRO TV! Celebrul post va „spulbera” concurența cu cel mai mare experiment social televizat din istoria televiziunii!

Reality Show5 zile ago

Laura Giurcanu și Sânziana Negru au câștigat imunitatea mare aseară, la America Express

Program Special5 zile ago

PROGRAM SPECIAL DE ZIUA ROMANIEI De 1 Decembrie, TVR onorează Oamenii

Facebook

Advertisement

IN Trending