Dumbrava Vlăsiei organizează un eveniment de socializare cu tinerii arhitecți înscriși în concursul Imagine Dumbrava Vlăsiei

0
1196

Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte, iar o imagine cât o lume întreagă, însă uneori  e nevoie să vezi cu ochii tăi ca să poți cuprinde și înțelege cu  adevărat esența lucrurilor.

Acesta este și cazul Dumbravei Vlăsiei, un loc de poveste, unde omul și natura se află într-o simbioză perfectă și căruia nu-i poți desluși întregul farmec decât dacă ajungi să-i cuprinzi liniștea, să-l străbați cu piciorul și să-i asculți pădurile foșnind. Toți tinerii arhitecți care visează să construiască o casă în acest tărâm de vis sunt așteptați să vadă cu ochii lor și să descopere ceea ce cuvintele nu sunt în stare să spună.

Sâmbătă, 10 martie, de la ora 14.00, arhitecții care n-au împlinit încă 31 de ani și care s-au înscris în concursul Imagine Dumbrava Vlăsiei  vor face cunoștință nu numai cu locul, ci și cu membrii juriului, echipa Guerrilla și gazdele. Vor schimba impresii, vor primi sfaturi și încurajări, astfel încât imaginația să-nflorească fără limite.

Suntem nerăbdători să-i cunoaștem pe tinerii arhitecți care dau curs provocării lansate de noi, aceea de a imagina un proiect arhitectural care să se integreze perfect în contextul natural al Dumbravei. Ne dorim foarte mult ca nu numai clientul să fie mulțumit de rezultatul final, ci însuși arhitectul să se simtă stimulat și împlinit pe întreg parcursul dezvoltării proiectului gândit de el. Noi dăm mână liberă creativității acestor tineri și sperăm să avem ocazia să vedem concepte originale, special gândite pentru Dumbrava Vlăsiei, care să reinterpreteze în cheie contemporană arhitectura locală. Unicele constrângeri sunt cele impuse de planul urbanistic zonal. Însă, atunci când ai posibilitatea de a crea proiecte în mijlocul naturii, aceasta devine inspirație, iar casele vin să completeze, nu să schimbe frumusețea și dinamica locului respectiv. Astfel că abia așteptăm întâlnirea din 10 martie dintre arhitecți și jurați, echipa Radio Guerrilla și noi, gazdele, dar mai ales întâlnirea dintre arhitecți și minunata umbravă a Vlăsiei”, declară Horia Bălan, Project Director la Dumbrava Vlăsiei.

În plus, participanții vor asculta și playlist-ul Top 10 Imagine Dumbrava Vlasiei, dedicat viitoarelor case, cu melodiile alese de ascultătorii Radio Guerrilla pentru a-i inspira pe cei înscriși în concurs. Proiectele arhitecturale pot fi depuse până pe 1 aprilie, pe imagine.dumbravavlasiei.ro, unde toți cei care vor să se înscrie își pot face cont până pe 19 martie, iar premiul cel mare, pentru proiectul câștigător, va fi de 15.000 Euro.

Comentează aici: