„Duminica filmului românesc” dedicată, în această săptămână, regizorului Stere Gulea
Connect with us

Emisiuni

„Duminica filmului românesc” dedicată, în această săptămână, regizorului Stere Gulea

Published

on

Spread the love

La împlinirea a 24 de ani de la Revoluţia din 1989, telespectatorii pot urmări în 22 decembrie filmul „Stare de fapt”, cu Oana Pellea în rolul principal. Regia este semnată de Stere Gulea, cel căruia îi este dedicată, la TVR 2, în această săptămână ciclul „Duminica filmului românesc”. Cel de-al doilea film de duminică al regizorului este Moromeţii, realizat în 1988.

Astfel, duminică, 22 decembrie, la TVR 2, de la ora 13.30, intră în emisie drama Moromeţii –în regia lui Stere Gulea. Având pe: Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu şi Dorel Vişan în rolurile principale, filmul este o ecranizare a romanului omonim de Marin Preda.

Moromeţii este povestea destrămării unei familii ţărăneşti tradiţionale pe fondul unor schimbări sociale majore şi ireversibile care au loc în anii ’30 ai secolului XX. În ciuda încercărilor disperate ale lui Ilie Moromete, capul familiei, de a-i ţine împreună pe toţi membrii familiei uniţi şi a nu-şi vinde din pământ, valul schimbărilor istorice mătură, în calea sa, toate năzuinţele lui Moromete.

De la ora 22.50 este programat filmul Stare de fapt (realizat în 1996), deţinător a şase premii UCIN şi a unui premiul de interpretare la Festivalul de Film de la Geneva, în 1996, pentru Oana Pellea. Stare de fapt a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1997, dar nu a intrat în concurs.

Pe 21 decembrie 1989, în timpul demonstraţiilor împotriva regimului comunist, Alberta, asistentă medicală, se trezeşte cu un adolescent rănit la uşă. Cu ajutorul iubitului ei, doctor, tânăra îl duce la spital, unde i se dau îngrijirile necesare. A doua zi, însă, băiatul apare la morgă, împuşcat în cap. Alberta şi prietenul ei sunt presaţi de Securitate să treacă povestea sub tăcere, dar tânăra asistentă refuză, declanşând un şir cumplit de ameninţări şi violenţe cărora va trebui să le ţină piept

Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro, Pentru marketing si vanzari - publicitate@radardemedia.ro

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ENCICLOPEDIA RADAR3 săptămâni ago

Emisiuni și producții noi/consacrate ce vor începe în grila de toamnă a principalelor televiziuni. Care este vedeta sezonului?

ENCICLOPEDIA RADAR4 săptămâni ago

Dan Negru supranumit regele audiențelor, cunoscut pentru succesul în televiziune și pentru longevitatea rating-ului pe care îl obținea de-a lungul carierei

Program TV4 săptămâni ago

Programul TV pentru HAPPY CHANNEL, săptămâna 04 – 10 iulie 2025

AUDIENȚE TV4 săptămâni ago

Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, lider de audiență cu ultima ediție din Delta Dunării. Petrecere de final dedicată lui Nea Mărin, într-o seară memorabilă

A-Z NEWS3 săptămâni ago

TOP 20 SERIALE ROMÂNEȘTI POPULARE, din perioada 1990-2025

Program TV4 săptămâni ago

Programul TV pentru PRO TV, săptămâna 30 iunie  – 06 iulie 2025

ACTUAL2 săptămâni ago

Nunta anului 2025, fiica lui Gheorghe Hagi, Kira și-a unit destinele cu afaceristul grec Thomas Ferfelis

ENCICLOPEDIA RADAR3 săptămâni ago

INSULA IUBIRII, reality show difuzat la Antena 1 și prezentat de Radu Vâlcan. A fost supranumit fenomenul verii!

Grila de programe2 zile ago

Ce emisiuni vor intra din luna iulie, în grila de vară 2025? Ambele sunt așteptate de telespectatori și internauți! ANTENA 1 vs PRO TV

ENCICLOPEDIA RADAR3 săptămâni ago

Contele Dracula din Transilvania este un personaj ficțional, creat de Bram Stoker. A fost inspirat de personajul istoric real Vlad Țepeș. De ce sunt atrași turiștii de mitul Contelui Dracula?

Program TV2 săptămâni ago

Programul TV pentru PRO TV, săptămâna 14 – 20 iulie 2025

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending