Connect with us

Reportaj

Duminică Kanal D va difuză un reportaj la Asta-i România despre oamenii aflaţi în grija statului: “Nu pot să muncesc că mă doare capul, mă ia cu ameţeala!”

Redactia Radar de Media

Published

on

20 de mii de oameni mananca din banii Statului, la cantinele sociale! Multi dintre ei refuza sa munceasca in folosul comunitatii

 

Duminica seara, de la ora 20:00, la „Asta-i Romania!”, veti putea urmari un reportaj amplu cu si despre asa-zisii saraci, cei care arunca mancare primita de pomana pe asfalt pe motiv ca nu are suficienta carne, iar painea nu e suficient de pufoasa.

 

Trei zile pe saptamana, asistatii social se strang in fata cantinei sociale, de unde primesc o masa calda si alimente reci pentru urmatoarea zi. Multi dintre ei amarati, parte din ei oameni in toata firea, numai buni de munca. Unii se recomanda saraci, dar stramba din nas in fata farfuriei cu mancare platita din buzunarul contribuabilului.

Reporterii “Asta-i Romania!” au fost printre asistatii social, multi dintre acestia apti de munca, si i-au intrebat daca ar vrea sa munceasca. Raspunsurile primite sunt naucitoare.

 

“Pai depinde valoarea pe care o primesti! Pentru ce? Pentru o portie de mancare sa nu mergem la furat?”, suna raspunsul unuia dintre asistati.

“Nu pot sa muncesc ca ma doare capul, ma ia cu ameteala! Ma doare capul de o luna de zile, am pastile acasa, deci e nasol cu munca! Pentru ce sa muncim?”, este raspunsul altui asistat social.

Si asta nu este tot. Cand vine vorba de mancarea primita gratis, si aici nemultumirile sunt multe: ba ca puii dati de stat sunt cam vinetii, ba ca sarea e umeda.

 

La Ploiesti insa, autoritatile au gasit solutia. Risipa a fost stopata printr-o regula simpla, de bun simt: cine munceste pentru Primarie primeste mancare, cine nu, rabda! Astfel, la sase luni, inspectorii fiscali verifica veniturile sarmanilor abonati la cantina sociala, si la fiecare castig ii scot automat de pe lista asistatilor.

“S-a introdus munca, munca obligatorie. Pentru o portie de hrana, asistatii trebuie sa munceasca 5 zile. (…) In medie, ei (asistatii social – n.r.) primesc hrana/alimente de 360 de lei pe luna (…) unii au doua portii”, spune Irina Manea, Consilier serviciu prestatii sociale Ploiesti.

In urma acestei reguli, venite din partea autoritatilor, rezultatul a fost unul neasteptat:  cantinele sunt pe cale sa se inchida din lipsa de clienti. 800 de persoane din 1200 au renuntat deja la masa calda, dupa ce au fost obligati sa isi castige painea, prin munca.

 

Urmariti duminica, de la ora 20:00, la “Asta-i Romania!” un material revoltator cu si despre asistatii social. 

 

Foto Credit: KANAL D

START VOT FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2017

Comentarii

Emisiuni

România, te iubesc! lansează volumul ”Ne facem bine” în București, Bacău, Iași, Rădăuți, Suceava, Baia Mare, Cluj, Sibiu și Brașov

Avatar

Published

on

Echipa România, te iubesc! se întâlnește cu cititorii din București, Bacău, Iași, Rădăuți, Suceava, Baia Mare, Cluj, Sibiu și Brașov. Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Cristian Leonte, Paul Angelescu și Rareș Năstase îi așteaptă pe români la evenimentele de lansare pentru cel de-al doilea volum – ”Ne facem bine”, în mai multe orașe din țară.

Volumul ”Ne facem bine”, lansat împreună cu Editura Humanitas, este o antologie de fapte extraordinare văzute și vorbite la România, te iubesc!. Este o carte pe care o deschidem cu optimism, ne-o dorim inspirație pentru cei care își doresc să facă binele și model tuturor celor care văd prea multe tonuri închise în viitorul României. Oamenii care fac binele sunt eroii acestei cărți. Oameni care s-au ridicat deasupra propriei condiții, unii deasupra vremurilor, și și-au dus tot mai sus visul, familia, comunitatea. Ei și ele au harul de a-i ajuta pe alții – în suferință sau în nevoie –, au darul și norocul să devină lideri în munca lor. Ei și ele sunt dovezi că se poate, că voința și munca aduc rezultate, împlinire și chiar fericirea, după 30 de ani în care prea mulți români au fost alungați din țară de lipsa oportunităților oneste, de incompetenți sau ticăloși instalați peste noapte în posturi de decizie, de proiecte veșnic neîncepute vândute ca promisiuni ferme. Volumul acesta le este închinat oamenilor care împing lucrurile înainte în jurul lor, celor care luptă să schimbe lucruri ce se încăpățânează să rămână neschimbate. Este un semn de mulțumire și în același timp îndemn pentru veșnicii pesimiști sau demotivați. Oamenii acestei cărți merg într-o direcție pe care noi o credem din suflet bună de urmat, toți cei care avem speranță și muncim ca să ne facem bine“, a spus Cristian Leonte, prezentatorul emisiunii România, te iubesc!.

Cititorii se vor putea întâlni cu echipa România, te iubesc!, în cadrul unor evenimente de lansare cu sesiuni de autografe, în mai multe orașe din țară.

Programul turneului de lansare a volumului România, te iubesc!:

  • București – vineri, 13 decembrie, ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
  • Bacău – sâmbătă, 14 decembrie, ora 17:00, Universitatea ”Vasile Alecsandri”
  • Iași – duminică, 15 decembrie, ora 16:00, Ateneul Național din Iași
  • Rădăuți – luni, 16 decembrie, ora 13:30, Așezământul de copii ”Sfântul Ierarh Leontie”
  • Suceava – luni, 16 decembrie, ora 18:00, Universitatea ”Ștefan cel Mare”, Auditorium ”Joseph Schmidt”
  • Baia Mare – marți, 17 decembrie, ora 18:00, Centrul Universitar Nord, Biblioteca Universitara
  • Cluj – miercuri, 18 decembrie, ora 18:30, Librăria Humanitas
  • Sibiu – joi, 19 decembrie, ora 18:30, Librăria Humanitas
  • Brașov – vineri, 20 decembrie, ora 18:30, Universitatea Transilvania
  • București – sâmbătă, 21 decembrie, ora 17:00, Diverta Lipscani

 

Tu când ai spus ultima dată România, te iubesc?

Toate reportajele pot fi urmărite pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.

Foto Credit: PRO TV

Comentarii

Continue Reading

Reportaj

Românii au urmărit aseară reportajul România, te iubesc! despre ”Imperiul Tender: filiala africană”

Redactia Radar de Media

Published

on

Duminică seară, la România, te iubesc!, Cosmin Savu a continuat povestea oamenilor de afaceri români care stârnesc controverse pe continentul african. Ediția în care Ovidiu Tender a oferit primele declarații de la ieșirea din închisoare a fost lider de audiență.

Cu relații sus puse, de la președinți la șefi de servicii secrete, dar și cu o prietenie foarte apropiată de un alt om de afaceri cu un trecut sinuos, Frank Timiș, Ovidiu Tender și-a ațintit privirea asupra bogățiilor din Africa de Vest. Ieșit acum câteva zile din închisoare, unde a fost închis câțiva ani, Tender a dat primul interviu din libertate echipei România, te iubesc!  și a acceptat să vorbească despre afacerile pe care le are în Senegal, despre modul în care s-a îmbogățit, dar și despre conexiunile pe care acesta le are cu serviciile secrete.

Ediția România, te iubesc! a fost lider de audiență. Reportajul despre afacerile lui Ovidiu Tender a fost lider de audiență și a înregistrat 6.2 puncte de rating și 19.7% share pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, din mediul urban, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 4.0 puncte de rating și 12.9 % share.

Citește și „Vocile s-au auzit în toată România! Aseară, a treia ediție de knockout-uri Vocea României a fost lider de audiență!”.

Foto: PR

Comentarii

Continue Reading

Reportaj

”Imperiul Tender: filiala africană”, un reportaj de Cosmin Savu. Duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!

Redactia Radar de Media

Published

on

Săptămâna aceasta, echipa România, te iubesc! se întoarce pe continentul african, acolo unde Cosmin Savu continuă povestea investitorilor români controversați și a potențialului pe care l-am avea pe continentul negru. Duminică, de la ora 18:00, într-un interviu în exclusivitate, Ovidiu Tender vorbește despre afacerile pe care le are în Senegal, despre modul în care s-a îmbogățit, dar și despre conexiunile cu serviciile secrete.

Cu relații sus puse, de la președinți la șefi de servicii secrete, dar și cu o prietenie foarte apropiată de un alt om de afaceri cu un trecut sinuos, Frank Timiș, Ovidiu Tender și-a ațintit privirea asupra bogățiilor din Africa de Vest. Ieșit acum câteva zile din închisoare, unde a fost închis câțiva ani, Tender a dat primul interviu din libertate echipei România, te iubesc!

”Pe lângă că este nașul familiei mele, îmi este și un prieten foarte drag, pe care îl apreciez, îl admir pentru ce a făcut. Eu nu am făcut niciodată afaceri cu Frank Timiș pentru că niciodată nu am intenționat să ne certăm și din cauza asta noi am fost competitori, n-am fost parteneri. El a mers pe drumul lui, nu a fost datorită relațiilor mele în Africa, eu am mers pe drumul meu, nu datorită relațiilor lui din Africa”, declară Ovidiu Tender. În interviul oferit în exclusivitate echipei România, te iubesc!, omul de afaceri povestește cum și-a făcut intrările la vârful politicii senegaleze, cum a concesionat zăcăminte cu un potențial fantastic, recunoaște relația cu serviciile secrete, deși neagă ajutorul acestora în evoluția sa financiară. Cum a făcut primele milioane de euro, dar și ce personaje cheie din servicii secrete i-au marcat evoluția, vedem duminică, de la ora 18:00, la PRO TV.

Are banii, are oamenii, are puterea! Știe ce alții ar vrea să uite. Un magnat controversat – în primul interviu liber – ”Imperiul Tender: filiala africana”, cu Cosmin Savu, la România, te iubesc!

Citește și „Românii s-au bucurat de fotbal! Aseară, peste 2 milioane de telespectatori au urmărit meciul România U 21 – Finlanda U 21!”.

Foto: PR

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Publicitate

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0