Connect with us

Premieră TV

Duminică la Digi Sport 1, derby FCSB – Universitatea Craiova

Published

on

Reclame

Duminică, 31 martie, Digi Sport 1 transmite în direct, de la ora 20:30, derby-ul FCSB – Universitatea Craiova, partidă cu miză la titlu, disputată în etapa a treia a play-off-ului Ligii 1. Tot în acest weekend, Digi Sport va difuza confruntarea dintre CFR Cluj și Astra Giurgiu, sâmbătă, 30 martie, de la ora 21:30. Meciurile pot fi urmărite de abonații Digi | RCS & RDS și pe digisport.ro.             

Derby-ul de duminică seară aduce la Digi Sport, ca de fiecare dată, marile nume ale fotbalului românesc. Dan Filoti, gazda transmisiunii Digi Sport, îi va avea alături în studioul de la Arena Națională pe Gabi Balint, antrenorul cu care Craiova a revenit în prima ligă, și pe Helmuth Duckadam, fostul său coechipier din generația ‘86 a Stelei. Invitați în studioul “Fotbal Club” vor fi  Ilie Dumitrescu și Ion Crăciunescu, într-o discuție moderată de jurnalistul Radu Naum.

FCSB și Universitatea Craiova și-au împărțit victoriile în sezonul regulat, astfel că se anunță un derby spectaculos. Craiova a câștigat acasă cu 2 – 1 într-o atmosferă încărcată de emoție, în weekend-ul în care echipa din Oltenia și-a pierdut unul dintre simboluri, pe Ilie Balaci. FCSB s-a impus în retur cu 3 – 2, într-un meci în care portarul Craiovei a marcat din penalty și trei jucători au fost eliminați.

Liga 1 este una dintre cele mai apreciate competiții din portofoliul televiziunilor Digi Sport, contribuind la poziționarea Digi Sport 1 pe locul patru în topul celor mai urmărite televiziuni din România de către publicul comercial (în perioada 2 februarie – 3 martie 2019).

Televiziunile Digi Sport oferă iubitorilor sportului cu balonul rotund acces la cele mai importante campionate europene de fotbal, UEFA Champions League, Europa League, La Liga și Bundesliga. Formula 1, cupele europene, campionatele mondiale și continentale de handbal, Euroliga de baschet, Liga Campionilor la volei se văd, de asemenea, la Digi Sport.

Fanii tenisului se bucură în exclusivitate la Digi Sport de 50 de turnee WTA, între care Miami Open, competiție în care Simona Halep a ajuns până în semnifinale și al cărei deznodământ îl vom afla sâmbătă, 30 martie, de la ora 19:00. Oferta Digi Sport pentru iubitorii sportului alb este completată de turneele ATP 1000 și 500, Fed Cup și Cupa Davis.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending