Connect with us

Emisiuni

După strategii şi discuţii aprinse Gina Pistol a fost trimisă la duel! Câţi romani s-au uitat la Ferma Vedetelor de la PRO TV?

Published

on

 
Prev1 of 2

Sub îndrumarea lui Ionuț, ferma pare să meargă ca pe roate. Fiecare știe ce are de făcut și se mobilizează să își ducă sarcinile la bun sfârșit, astfel încât să evite discuțiile pornite de la muncă și să trăiască în armonie. „M-am gândit să fac cumva o organizare pe toată săptămâna, astfel încât fiecare dintre noi să avem sarcini bine definite!”, a spus Ionuț.

Băieții au construit dușul și l-au pus în funcțiune. Când a venit nea Rață, ei au negociat cine va proba dușul, contra mâncare. Augustin și Ionuț s-au oferit, pentru a obține mâncare pentru toți colegii. După ce au bătut palma, nea Rață a zis: „Sexi vreau să vă văd!”. Zis și făcut! Cei doi s-au îmbrăcat în pantaloni scurți și au intrat pe rând sub duș. Ionuț a executat chiar un dans plin de senzualitate, dedicat fetelor.

Înainte de alegerea servitorilor, concurenții i-au povestit Iuliei Vântur despre năzdrăvăniile lui Augustin cu soția negustorului: Mi s-a blocat spatele la un moment dat și am rugat-o: te rog frumos, deblochează-mă.”, s-a apărat el.

Nominalizările pentru servitori au fost: Gina, George și Cristina, iar Ionuț a ales să îi pună pe Gina și pe George, deoarece ei sunt singurii care nu au fost în această poziție până acum: „De mult nu mai sunt noi în fermă, ci sunt ca noi. Chestia asta, pentru mine, e foarte importantă!”, a spus Ionuț.

Nea Rață le-a adus produsele negociate, dar și un joc care a împărțit concurenții în două echipe. Ei au trebuit să își construiască praștii și să tragă la ținte numerotate, care aveau corespondent pe un panou de borcane. Din 50 doar unul era câștigător. Alergătura între ținte și panoul cu borcane i-a obosit pe fermieri foarte tare: „Dane, la următoarea tură te duci tu, frate!”, a spus Cristina. Gina a completat: „Nu mai veniți cu jocuri d-astea, că ne omorâți pe capete!”.

Echipa formată din Augustin, George și Gina a nimerit borcanul câștigător și au primit o bucată de hartă și un bonus. Strigătele de bucurie s-au oprit cu greu când au descoperit bonusul ce îi aștepta pe masă în mijlocul pădurii: patru porții de fasole cu ciolan afumat și murături. Cu toate că nu aveau voie să aducă nimic din bunătățile de pe masă colegilor mai puțin norocoși din fermă, ei au decis că își vor asuma pedeapsa și le vor duce și lor mâncare.

Iulia Vântur le-a spus că jocul nu s-a încheiat, iar în momentul în care harta va fi completă: „Ceva frumos vi se va întâmpla!”. La vestea că vor primi o sancțiune pentru că nu au respectat regulile și au adus mâncare în fermă Ionuț a spus: „Spiritul de echipă trebuie să învingă!”. Ionuț a ales să o trimită pe Gina la duel: „Până la urmă, fiecare își urmărește interesul!”, a spus ea. După aflarea deciziei, Vica a spus: „Nu are nicio șansă, că noi alegem probele!”.

Ferma Vedetelor (3)

Foto Credit: PRO TV

Prev1 of 2

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Finala show-ului “Puterea Dragostei” va fi difuzata sambata, 13 iulie, la Kanal D!

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

#Pregatirile pentru cel de-al doilea sezon sunt in toi; castingul se desfasoara astazi si maine, in Bucuresti

Show-ul “Puterea Dragostei”, un adevarat experiment social pentru concurentii care aleg sa isi intalneasca sufletul pereche, urmarit de milioane de fani, la fiecare editie, se apropie de marele final al primului sezon. Fanii emisiunii vor putea urmari marea finala, sambata, 13 iulie, la ora 15:30, la Kanal D!

“Marea finala a emisiunii va fi pe data de 13 iunie, zi cu noroc pentru cineva. Toti concurentii primului sezon au aratat puterea dragostei, in felul lor. Ce este drept, unii mai mult, altii mai putin”, a spus Andreea Mantea, prezentatoarea emisiunii.

Pregatirile pentru cel de-al doilea sezon al emisiunii sunt in toi, cei care sunt in cautarea dragostei adevarate si vor sa participe in cel de-al doilea sezon, sunt invitati sa se inscrie la castingul care se desfasoara astazi si maine, in Bucuresti, la Hotel Europa Royale (strada Franceza, 60), incepand cu ora 12:00.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Chef Cătălin Scărlătescu, surpriză pentru Ana Crudu în finala sezonului special Chefi la cuțite

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Așteptarea a luat sfârșit, căci diseară, de la 20:00, Antena 1 difuzează finala sezonului special Chefi la cuțite, în care trei echipe talentate vor intra în cursa pentru titlu și premiul de 10.000 de Euro. Emoții fără limite, mâncare delicioasă, lacrimi de supărare, orgolii, dar și bucurie, toate își vor găsi locul în meniul ediției ce încheie sezonul dedicat familiilor, al celui mai iubit show culinar.

Și pentru că finala coincide cu ziua de naștere a Anei Crudu, finalistă în echipa roșie alături de Daniela Crudu, tatăl și vărul său, chef Cătălin Scărlătescu nu va rata ocazia de a-i face o surpriză și a o încuraja înainte de cea mai importantă probă de gătit a sezonului, cea pentru titlu: “Când am văzut că intră Chef Cătălin cu un buchet superb de flori, special pentru ziua mea, am rămas fără cuvinte. Nu mă așteptam!”, va spune Ana cu ochii în lacrimi.

Finala Chefi la cuțite se va da între chef Cătălin Scărlătescu, calificat cu două echipe determinate, și chef Florin Dumitrescu, ce are o singură echipă talentată în cursa pentru premiu. Probele de finală îi vor supune la cele mai grele încercări din concurs, de până acum, pe familia Crudu și Binh, ce luptă în tunici roșii, și familia Băițoi, ce își dorește ca finala să strălucească în culoarea galben. În această seară, bucătarii vor fi jurizați de cei mai cunoscuți și apreciați chefi din România, alături de familiile lor: “De fiecare dată apropiații marilor bucătari sunt pretențioși la mâncare. Pentru că sunt obișnuiți cu ce este mai bun”, mărturisește chef Dumitrescu.

Emoțiile vor da în clocot, iar așteptarea rezultatului îi va ține pe toți cu sufletul la gură până în ultimul moment. Și pentru chefi sunt clipe grele, pentru că atât Cătălin Scărlătescu, cât și Florin Dumitrescu vor să-și adauge încă un titlu în palmares, motiv pentru care tensiunile nu vor lipsi: “E senzațional de frumos că lupt cu două echipe! O finală by Cătălin Scărlătescu, așa sper că va fi!”. La polul opus, chef Sorin Bontea, cel care deține supremația finalelor câștigate, va privi de pe tușă de data aceasta, fără nicio șansă la titlu: Chiar sunt supărat, sunt trist. Am câștigat două battle-uri și nu am nicio echipă în finală. E anapoda.Până acum nu mi s-a întâmplat asta, iar acum nu știu ce să fac”.

Cum va decurge finala sezonului dedicat familiilor și în ce culoare va străluci platoul celui mai iubit show culinar la finalul serii, telespectatorii Antena 1 pot vedea în seara aceasta, începând cu 20:00, la Chefi la cuțite.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Duminica, la ora 20:00, Lili Sandu si Pepe vor invarti “Roata Norocului”, la Kanal D!

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

“Roata Norocului”, cel mai longeviv si popular concurs din lume, revine pe micile ecrane, la Kanal D, cu un nou sezon, duminica aceasta, la ora 20:00. Bursucu si Ana-Maria Barnoschi, gazdele emisiunii, sunt pregatiti sa ofere premii uriase invitatilor fiecarei editii, iar distractia este garantata, atat pentru milioanele de telespectatori, cat si pentru invitati.

In prima editie a noului sezon “Roata Norocului”, difuzata duminica aceasta, la ora 20:00, la Kanal D, Lili Sandu si Pepe sunt vedetele care isi vor incerca norocul si vor lupta pentru o cauza nobila.

“De abia astept noul sezon, suntem foarte hotarati sa dam cat mai multe premii, la <Roata Norocului>. Nu va voi dezvalui foarte multe din acest sezon, dar va indemn sa fiti cu ochii pe noi pentru ca se vor intampla lucruri senzationale in platoul emisiunii”, spune Bursucu.

In fiecare editie “Roata Norocului”, concurentii vor fi pusi in ipostaze inedite si trebuie sa dezlege puzzle-uri de cuvinte pentru o castiga o serie de premii constand in sume de bani, electronice si electrotehnice, vacante, dar si autoturisme.

Nu ratati prima editie a noului sezon “Roata Norocului”, difuzata duminica, 16 iunie, la ora 20:00, la Kanal D!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending