EVENTS
Echipa Observator Antena 1 care a transmis de pe frontul din Ucraina, premiată de Majestatea Sa Margareta
Curajul civic fost premiat de Casa Regală a României în cadrul unui eveniment dedicat organizaţiilor sau persoanelor care s-au remarcat pentru curaj în situaţii de risc sau pentru sprijinul umanitar acordat. Principele Radu a elogiat răspunsul „exemplar” al societăţii româneşti, care a „impresionat întreaga Uniune Europeană şi mediul transatlantic”.
„La un moment dat, ne-a ajuns în faţa ochilor o realitate, aceea pe care o reprezentaţi dumneavoastră, cei care veţi fi premiaţi pentru un exemplar aport civic, faptul că societatea civilă românească, (…) a dovedit, în anul 2022, că se află în primele rânduri ale familiei demne a naţiunilor lumii din spaţiul european şi transatlantic”, a declarat Principele Radu.
Seară regală pentru echipa Observator Antena 1
Laurențiu Rădulescu, reporterul Observator Antena 1 care a transmis de pe frontul din Ucraina din primele clipe ale izbucnirii războiului a fost unul dintre premianți în cadrul evenimentului desfăşurat la Palatul Regal.
„O recunoaștere care aparține în primul rând echipei din care fac parte. Una extrem de importantă, ținând cont că vine din partea Casei Regale. Totodată, o diplomă pe care am vrea să o ducem cu prima ocazie în Ucraina. Pentru că despre acei oameni am relatat de-a lungul acestui an. Și tot ei sunt cei care trebuie să știe că România este alături de ei.” – Laurențiu Rădulescu, reporter Observator Antena 1
Echipa Observator Antena 1 formată din reporterul Laurențiu Rădulescu, cameramanul Cosmin Herea, cameramanul Răzvan Petrescu și asistentul Mihai Dumitrașcu a transmis în direct, încă din primele clipe ale războiului din Ucraina, de la cea mai fierbinte graniţă din lume. A fost singura echipă de televiziune românească prezentă în estul Ucrainei atunci când a inceput războiul, pe 24 februarie, în Mariupol, oraș ocupat acum de Rusia. Ulterior, echipa Observator a mai fost de 3 ori în Ucraina, în toate orașele atacate – Mariupol, Herson, Kiev, Melitopol, Bucha, Irpin.
În zecile de reportaje și transmisiuni în direct, telespectatorii au putut urmări poveștilor românilor prinși în zona de conflict, imagini în exclusivitate, precum și interviuri cu oficiali. Vedeți aici reportajele în exclusivitate
- Media Plan: Soluția Completa pentru Succesul Tău Online
- Ce elemente include o statie de calcat profesionala?
- Idei de retete cu pui de tara proaspat pentru masa festiva de Paste
- Sarbatoreste cu stil – cina festiva de Paste la un restaurant fine dining din Doftana
- Intrebari despre cursurile de limba franceza – tot ce trebuie sa stii ca incepator!
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiunio săptămână ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Emisiunio săptămână ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Filmeo săptămână ago
Hamas – Violenta nu e o optiune, in curand in cinematografe
-
Reality Showo săptămână ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Documentaro săptămână ago
James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie
-
Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității: ”unul singur va căpăta acest colan”
-
Mondeno săptămână ago
Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”
-
EVENTS3 zile ago
“Fii regina pentru o zi” – eveniment unicat in Romania.
-
Reality Showo săptămână ago
Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii
-
Culturao săptămână ago
Alege să dăruiești o carte cadou cu ocazia sărbătorilor pascale
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
EVENTSo săptămână ago
Mai sunt doar 100 de zile până la Jocurile Olimpice Paris 2024, transmise pe Eurosport și Max
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 15 – 21 aprilie 2024
-
ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago
Afla aici cine este Corina Munteanu