Emisiuni
Echipa Visuri la cheie este pregătită de ultima renovare a sezonului 9

„Familia asta reprezintă esența și spiritul acestei emisiuni. Cu toții avem ceva de învățat de la acești oameni și cu toții putem să-i vedem ca un reper”
Ultima ediție din sezonul 9 Visuri la cheie este în seara aceasta, de la 21:30! De-a lungul timpului, echipa a cunoscut peste 100 de familii cărora le-a renovat locuințele și le-a dat speranța într-un viitor mai bun. Fiecare om întâlnit în emisiune este un exemplu pentru cei din jur. În această seară, vom cunoaște o familie care, spun arhitecții, înglobează ceea ce semnifică emisiunea.
„Familia asta reprezintă esența și spiritul acestei emisiuni. Cu toții avem ceva de învățat de la acești oameni și cu toții putem să-i vedem ca un reper. Nu au nicio ezitare să se implice să-i ajute pe alții”, spune Andrei Samoil.
Diseară, vom afla povestea a două fete pe care viața le-a adus împreună pentru că Georgeta și soțul ei au decis să le crească: „Când copiii mei erau deja la liceu, sora mea a fost lovită de o tragedie. A făcut o depresie puternică și nu a putut să o crească pe fiica ei, Mihaela. Așa că am decis să o luăm în familia noastră și am reușit să o salvăm să nu ajungă la stat. În viața noastră s-a repetat istoria și a apărut Ștefania – fata fratelui meu. Mama ei a părăsit-o când avea patru luni. Din nou s-a ajuns la problema să ajungă la stat, așa că am decis să o luăm și pe ea”, povestește femeia.
Posibilitățile lor materiale, însă, nu le permit să le crească pe fete așa cum își doresc, mai ales de când soțul a fost nevoit să se pensioneze pe caz de boală. „Mi-a fost greu financiar doar din pensia soțului și a trebuit să am mai multe job-uri. Am lucrat și ca bonă, și ca femeie de serviciu să pot să le ajut și să ne fie puțin mai ușor financiar. În urmă cu trei ani, soțul meu a făcut un infarct. Acum nici să o ia pe Ștefi de la școală nu mă mai poate ajuta. Casa noastră este cârpită cât să arate bine, dar dacă dăm la o parte cârpiturile pe care le-am făcut noi, nu s-a făcut nimic de 36 de ani, de când ne-am mutat aici”, spune Georgeta.
„Aici cred că se văd oamenii cu adevărat puternici, luptători – care pot să întindă o mână și să-i ajute pe alții, indiferent de faptul că lor le e greu. Atunci când ți-e greu și ajuți pe cineva, atunci ești cu adevărat puternic”, spune Andrei Samoil. Întreaga poveste a familiei și ultima renovare a echipei Visuri la cheie din sezonul 9, diseară, de la 21:30. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.
- E! poartă publicul pe covorul roşu la Premiile Grammy 2023
- Poveste pe meleagurile unice din Țara Bârsei cu ROventura
- Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de audienţă la nivel urban şi naţional
- Primii artisti anuntati pentru a 12-a editie Summer Well
- Observator, Antena 1 – singura emisiune de știri din România cu jurnaliști acreditați la Summit-ul care decide soarta războiului de la graniță
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE7 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV7 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Reality Show3 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Analize Audiente TV3 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului