Reality Show
El este burlacul de la ”Totul pentru dragoste – La bine și la greu”, emisiunea prezentată de Mirela Vaida

Noul sezon al emisiunii ”Totul pentru dragoste – La bine și la greu”, a cărui premieră este astăzi, de la ora 14.00, la Antena 1, vine cu multe noutăți, cu surprize pentru telespectatori, dar și cu multe provocări pentru concurenți și pentru burlac.
Ștefan Hamza are 24 de ani și este primul burlac care participă în acest sezon al reality show-ului. El este un bărbat extrem de atrăgător, a fost model pentru branduri de renume, este pasionat de călătorii și iubește să cunoască oameni noi. Tânărul spune că relaționează cu ușurință cu oricine și că este un tip care învață repede și își dorește să evolueze mereu.
Ștefan a avut o relație de 2 ani și jumătate care „nu s-a terminat tocmai bine“, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a plecat o perioadă de timp în Asia să se regăsească. El își dorește ca partenera lui să arate bine, dar în primul rând să aibă ce să vorbească cu ea.
Burlacul, un bărbat seducător şi plin de curaj, va trebui să aleagă dintre cele patru femei aflate în casă, una dintre ele fiind singură, iar celelalte trei aflându-se deja într-o relație.
Ștefan va fi păzit 24 de ore din 24 de o gardă de corp, care va asigura atât securitatea lui pentru cazurile în care partenerii concurentelor pot avea reacţii nedorite, cât şi pentru corectitudinea concursului : va opri orice tentativă de scurgeri de informaţii către burlac, legat de pretendentele aflate în concurs și de statutul acestora.
La final, burlacul va trebui să facă alegerea decisivă. Dacă va alege pretendenta singură, amândoi vor împărţi cei 5000 de euro puşi în joc. Insă, dacă burlacul face alegerea greşită, pretendenta şi partenerul ei pleacă acasă cu premiul, iar burlacul rămâne cu mâinile goale.
Cât de departe va merge burlacul şi cât sunt dispuse să rişte pretendentele vom afla în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, în cadrul reality show-ului la „Totul pentru dragoste – la bine şi la greu”, numai la Antena 1.
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- AUDIENȚE TV5 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Reality Show3 zile ago
PRO TV în război cu KANAL D! Cele două posturi de top luptă pentru supremație! Survivor în duel cu noul show fenomen de la KANAL D. După ce le-a „furat” turcilor Survivor PRO TV le fură şi startul! Ce va alege publicul
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Analize Audiente TV5 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Concerte2 săptămâni ago
Maria Clara va asteapta la Concert Magic Christmas
- A-Z NEWS3 săptămâni ago
Ceremonia Premiilor Radar de Media 2023 se va difuza în premieră pe 24 noiembrie la Cinemaraton
- Timp Liber3 zile ago
Micuța ploieșteancă Theoris Darya luptă, de 11 luni, să învingă cancerul. Fetița are nevoie de transplant.
- Reality Showo săptămână ago
KANAL D pregăteşte cel mai inedit reality de aventură! Miza este uriaşă 1.000.000 de lei! Lovitură fatală pentru PRO TV! Celebrul post va „spulbera” concurența cu cel mai mare experiment social televizat din istoria televiziunii!
- Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 1 – 7 decembrie 2023