Luna iulie aduce prima colaborare dintre Elena și Sonny Flame, o piesă hot, numai bună de ascultat vara aceasta și nu numai! „Topește-mă de tine” este numele single-ului care îți va capta atenția chiar de la primele acorduri și te va purta într-o poveste muzicală în care iubirea este atât de puternică încât poate topi chiar și cea mai rece inimă. Piesa „Topește-mă de tine” este însoțită de un videoclip fresh, în care distracția și flirtul se împletesc în pași senzuali de dans.
„Am fost nerăbdătoare să împărtășesc această piesă cu publicul, mi-era foarte dor să cânt o piesă cu așa o energie și cu un vibe pozitiv. Sonny Flame este un artist foarte talentat, am colaborat foarte bine cu el, a fost o chimie foarte bună și inspirația a venit natural. La filmările clipului, am prins o vreme caniculară așa că pe platou s-a mâncat foarte multă înghețată, în jur de 50 de kilograme, și pe bună dreptate! Totul a decurs foarte bine, ne-am distrat, am dansat și am schimbat o mulțime de look-uri. Acum chiar mă gândesc serios să revin la părul roșcat”, povestește Elena.
„Elena este un artist cu care mi-am dorit să colaborez și a fost o reală plăcere să ne cunoaștem, iar piesa mi-a plăcut de la prima ascultare, atunci când mi-a fost prezentată de către Șerban Cazan de la HaHaHa. Are un hook foarte catchy și nu ai cum să n-o fredonezi după ce o asculți! Sunt foarte încântat de ce a ieșit și sper ca lumea să rezoneze!”, adaugă Sonny Flame.
„Topește-mă de tine” are muzica realizată de Vlad Cireșan, Elena Gheorghe, Cornel Ene, Emilian Nechifor, Șerban Cazan, Gabriel Stănoiu, Sonny Flame, versurile scrise de Vlad Cireșan, Elena Gheorghe, Cornel Ene, Emilian Nechifor, Sonny Flame, iar producția semnată de Șerban Cazan și Gabriel Stănoiu.
Elena a lansat hituri în limba aromână precum „Lună Albă”, „Ela Ela” și „Steaua imshata”, dar și alte piese de succes precum „Ecou”, „Disco Romancing”, „The Balkan Girls”, „Mamma mia” și „Până dimineața”, care au cucerit publicul și topurile de specialitate de-a lungul timpului. Printre cele mai recente single-uri ale artistei se numără „Numele tău”, „Vulnerabili”, dar și „Bailar” (alături de Christian D și Dony).
Sonny Flame a colaborat de-a lungul timpului cu artiști precum Connect-R și Mike Diamondz pentru piese ca „Summer Days” și „I got love”. Artistul a început să scrie versuri și să compună piese la vârsta de 15 ani, condus de pasiunea sa pentru muzică. Au urmat piese de succes precum „Babylon”, alături de DJ Zet, „Sale el Sol”, „Loca pasion”, „Pune-mă-n cap”, „Prinț și cerșetor” (feat. Connect-R), care au adunat peste 50 milioane de vizualizări pe YouTube.