Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra concerteaza la Bucuresti

Bucuresti, 17 noiembrie – Celebrul regizor Emir Kusturica si grupul The No Smoking Orchestra dau petrecere pe 10 decembrie, la Sala Palatului, in Bucuresti. Un concert-eveniment, organizat de Events, cu Zdob si Zdub in deschidere.

Muzica si filmele lui Emir Kusturica, un artist bivalent, au impus Vestului modelul cultural balcanic fara a copia nimic din mainstream-ul occidental. Kusturica a reusit sa transforme valorile traditionale autentice in succese comerciale si a facut celebra pe mapamond, gratie filmelor sale, muzica de inspiratie folclorica balcanica cu sonoritati rock. Kusturica a mai concertat la Bucuresti in aceeasi formula, alaturi de The No Smoking Orchestra. De aceasta data, ei se vor afla la Bucuresti in cadrul turneului de promovare „Time of The Gypsies”.
Doua povesti… Emir Kusturita

La inceputul anilor ’80, Emir Kusturita, un tanar regizor din Sarajevo absolvent al distinsei scoli de film din Praga, FAMU, incepe filmarea filmului sau de debut „Do You Remember Dolly Bell?”, foarte bine primit, si castiga primul sau mare premiu, „Leul de Argint” la Venetia. Provenit din „butoiul cu pulbere” al peninsulei Balcanice si al fostului stat iugoslav, Kusturica este un regizor exceptional, cu un acut simt al realitatii si al tragicomicului. Filmele lui sunt uimire si incantare, si, pentru cei care provin dintr-un spatiu extrem de apropiat, un prilej de apropiere si recunoastere. Cu cel de-al doilea film „Father Was Away on Business” (1985) castiga premiul Golden Palm la Cannes, cinci premii in Iugoslavia si este nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain.

Trei ani mai tarziu, in 1989, castiga si mai multe aprecieri pentru „Time of the Gypsies”, o incursiune penetranta si totodata magica in cultura tiganilor. Kuristica mai are de asemenea in palmares un debut american rasunator, comedia „Arizona Dream” (1993) si premiatul cu Golden Palm, comedia neagra „Underground” (1995). In 1998, a castigat la Festivalul de Film de la Venetia „Leul de Argint” pentru cel mai bun regizor cu „Black Cat, White Cat” (Pisica Alba, Pisica Neagra), o scandaloasa comedie despre tigani. Ultimul film al sau, „Maradona by Kusturica” este un documentar de lungmetraj, rod al mai multor intalniri pe care cineastul le-a avut cu Dumnezeul fotbalului. Mai putini stiu insa ca, la un moment dat, in decursul tumultoasei sale cariere, inainte de „Underground”, Emir Kusturica a fost punker cu acte in regula.

The No Smoking Orchestra

Infiintata de un grup de prieteni, in suburbiile din Sarajevo, componenta originala a trupei ii includea pe Nenad Jankovic („Dr. Nele Karajlic”; vocal, clape), Davor Sueic (aka „Sejo Sexon”; chitara), Zenit ozic (aka „Fu-Do”; tobe), Mustafa engic (aka „Muee” sau „Mujo Snani”; chitara), Mladen Mitic (aka „Munja”; chitara bas) and Ognjen Gajic (aka „Ogi”; saxofon si flaut). Formatia s-a numit initial Pseudobluz bend (Pseudo-blues band), apoi „Pseudobluz bend Zabranjeno Pusenje”, pentru ca in final sa renunte la prima parte si sa ramana doar „Zabranjeno Pusenje” – „The No Smoking Orchestra”.

Inceputurile trupei dateaza din Iugoslavia lui Tito, care, incercand sa demonstreze Vestului ca Iugoslavia difera esential de restul tarilor comuniste, lasa muzica rock sa evolueze, sub o atenta observatie. Anumiti artisti erau marginalizati de presa si catalogati drept oponenti ai regimului socialist de guvernare. The No Smoking Orchestra a fost multa vreme un nume de pe lista neagra.

In vara anului 1984 se lanseaza primul lor album. Datorita unui mega hit si faptului ca vocalistul era si protagonistul unui serial satiric foarte popular, The No Smoking Orchestra ating succesul instant. Trupa ajunge intr-un timp foarte scurt de la reprezentatii in garaje si beciuri, la mari sali de concert, in toata Iugoslavia, iar biletele la concertele lor sunt aproape imposibil de gasit. Se parea ca nimic nu ii poate opri din drumul lor spre glorie. Insa, exact la fel ca in viata si ca in filmele bune, inevitabilul se produce.

Solistul Nenad Jankovic, („Dr. Nele Karajlic”) este acuzat ca l-a insultat pe (atunci) recent defunctul presedinte Tito (un tabu si pentru cele mai liberale minti ale momentului respectiv), la unul dintre concertele trupei. Adevarata persecutie impotriva formatiei este initiata de media, si pe cat de repede au urcat, pe atat de repede se declanseaza declinul. Concertele lor sunt anulate unul dupa altul, iar acuzatiile se opresc doar in momentul in care era clar ca trupa nu ar mai fi putut sa ajunga vreodata la statutul anterior incidentului. Imperiul a contraatacat!

Razboiul face ca No Smoking Orchestra, compus din membrii de etnii diverse, activand in orasul care este epicentrul evenimentelor dramatice de la inceputul anilor `90, sa se dezintegreze asemenea patriei lor. Nenad Jankovic fuge in Serbia, iar in 1995 reformeaza The No Smoking Orchestra. Restul trupei initiale ramane in Sarajevo.

Intalnirea
Limbajul filmelor lui Kusturica, compozitia, arta, estetica si incarcatura emotionala – toate erau elemente mai mult sau mai putin similare cu muzica si mesajul The No Smoking Orchestra. O intalnire intre trupa si regizor era absolut inevitabila. In 1986, dupa castigarea celui de-al doilea premiu la Cannes, pentru „When Father was Away on Business” Emir Kusturica decide sa se alature trupei The No Smoking Orchestra, care era atunci in cautarea unui nou basist. Impreuna, scot albumul „Greetings from Safari Land”, numarul trei in istoria grupului. Pe masura ce comunismul incepe sa se relaxeze, pluralismul deschide noi usi pentru trupa, care, in ciuda faimei lui Emir Kusturica, era cenzurata pe canalele media cu audienta ridicata. Un videoclip de pe albumul amintit sta si acum in sertarele televiziunilor din Iugoslavia, fara sa fi fost vreodata difuzat. Piesa cu care participa la Eurovision este si ea cenzurata si i se schimba numele, din cauza versurilor ce atingeau coarde sociale sensibile, ca absenta libertatii de expresie, starea proasta economica si nivelul de trai scazut. Cu toate aceastea, albumul este un succes si propulseaza The No Smoking Orchestra pe culmile gloriei, o data cu acordarea Discului de Aur.

Dupa turneul de promovare al „Greetings from Safari Land”, Emir se reintoarce la cariera cinematografica – un demon interior il atrage spre film. Paraseste temporar trupa in momentul in care are in mana contractul pentru realizarea peliculei „Timpului tiganilor”. In 1998, in timpul filmarilor la „Pisica alba, pisica neagra”, Kusturica isi aduce aminte de fostul lui prieten si fosta lui formatie, si ii cere lui dr. Nele cateva melodii pentru coloana sonora a filmului. Nele and Dejan Sparavalo inregistreaza coloana sonora pentru pelicula ce castiga Leul de Argint la Festivalul de Film de la Venetia.

Dupa aceasta colaborare, regizorul schimba basul cu o chitara de acompaniament si se dedica in egala masura muzicii, incercand sa devina la fel de celebru alaturi de The No Smoking Orchestra pe cat este ca regizor. Vechea trupa, dezbinata, se reuneste si asa ia nastere Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra. Noi albume vad lumina zilei – soundtrackul de la „Pisica Alba, Pisica Neagra”, «Unza Unza Time» (2000), soundtrack-ul de la «Life is a miracle», si merg in numeroase turnee mondiale cu ecouri rasunatoare: Italia, Atena, Franta, Germania, Polonia, Rusia, Ucraina, Lituania, Letonia, Spania, Portugalia, Suedia, Elvetia, Israel, America Latina. Pe scurt, o poveste de succes, cu peste 500 de concerte in peste 30 de tari.