Connect with us

Emisiuni

Emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” începe marţi, 6 octombrie, la Kanal D!

Avatar

Published

on

                „40 de intrebari cu Denise Rifai”, emisiunea in care celebra jurnalista Denise Rifai se va afla fata in fata cu celebritati din diverse domenii de activitate, intr-o serie de interviuri memorabile. Noul format va fi difuzat incepand din 6 octombrie, in fiecare marti, de la ora 23:00, la Kanal D.

 

Invitatul fiecarei editii  va raspunde celor 40 de intrebari vizand clarificarea unor aspecte ale vietii sale profesionale sau personale, ce au tinut, la un moment dat, primele pagini ale publicatiilor. Pentru fiecare dintre intrebari, acesta va avea la dispozitie doua minute pentru a raspunde.

 

Fie ca sunt actori, cantareti, politicieni, oameni de televiziune, medici, invitatii vor ajunge in fata publicului pentru a se dezvalui intr-un adevarat exercitiu de sinceritate, iar cei din fata micilor ecrane vor avea, astfel, ocazia sa afle lucruri nespuse pana acum si sa isi faca o imagine cat mai complexa si aproape de realitate asupra fiecarui invitat aflat in platoul emisiunii „40 de intrebari cu Denise Rifai”.

 

Personalitate carismatica, jurnalist cu experienta, Denise Rifai a fost prezentator de radio, reporter, apoi prezentator de stiri si realizator de talk-show. A intervievat de-a lungul carierei sale cele mai importante figuri ale scenei publice romanesti.

 

Nu pierdeti, incepand de saptamana viitoare, in fiecare marti, de la ora 23:00, la Kanal D, un regal al interviurilor fata in fata la 40 de intrebari cu Denise Rifai”!

 

 

Comentarii

Emisiuni

5 lucruri mai puţin cunoscute despre economiile românilor şi despre CEC

Avatar

Published

on

            A şaptea ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, pe care telespectatorii TVR 1 o vor putea urmări miercuri, de la ora 22.00, ne aduce noi mărturii despre destinul omului de rând din comunism. Pe 28 octombrie aflăm povestea CEC-ului.

 

În cel de-al zecelea sezon Adevăruri despre trecut, în fiecare miercuri, de la 22.00, echipa coordonată de Raluca Rogojină ne prezintă, timp de o oră, poveşti adevărate despre ce a însemnat viaţa românilor înainte de 1990.  Continuăm, în ediţia din 28 octombrie, cu povestea CEC-ului, celebra Casă de Economii şi Consemnaţiuni. Iată câteva dintre lucrurile uitate sau mai puţin cunoscute despre instituţia care se ocupa de economiile românilor:

 

  1. Ideea înfiinţării unei instituţii unde oamenii să-şi depună economiile a apărut pe meleagurile noastre în timpul Revoluţiei paşoptiste. Dar de-abia în 1864 a fost fondată Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni de către Alexandru Ioan Cuza, în cadrul reformelor care doreau o modernizare a României. Casa de Economii, o instituţie care avea ca domeniu de activitate administrarea banilor populaţiei, apare 16 ani mai târziu.
  2. În anii regimului comunist, Casa de Economii şi Consemnaţiuni – cum a început să se numească din 1948 – a fost singura instituţie financiară la care cetăţenii obişnuiţi aveau acces. Încă de la început, instituţia s-a ocupat de educaţia financiară a românilor, încercând să-i înveţe să economisească. Cum de banii atraşi de la populaţie se folosea statul, activitatea de atragere a clienţilor a continuat şi în vremea comuniştilor.
  3. Cartonaşe în genul celor care astăzi se oferă ca premiu la cumpărături în supermarket-uri erau, în anii regimului comunist, metode de economisire la CEC.

În perioada comunistă, prima idee a fost de a-i convinge pe cât mai mulţi elevi să economisească la CEC. În acest scop, li se ofereau carnete CEC cu depuneri de 100 de lei tuturor nou-născuţilor din data de 31 octombrie, Ziua Mondială a Economiei. Apoi, se făcea educaţie financiară în şcoli; erau organizate concursuri pe teme de economisire, ba chiar se învăţau poezii despre avantajul depunerilor la CEC. Şi tot o metodă de economisire la CEC o reprezentau cartonaşele în genul celor care astăzi se oferă ca premiu la cumpărături în supermarket-uri.

  1. Spre sfârşitul anilor ‘70, în şcoli s-a înfiinţat Casa de Economii Şcolare, cu scopul de a atrage şi mai mult elevii spre economisire.
  2. Cel mai cunoscut libret lansat de CEC în perioada comunistă era cel care îţi permitea să îţi achiziţionezi o maşină! Nici adulţii nu au fost uitaţi… Începând din 1953, CEC a dezvoltat numeroase librete: cu dobândă; cu câştiguri şi dobândă; la termen sau la vedere, nominale sau nenominale. Cel mai cunoscut era cel care îţi permitea să îţi achiziţionezi o maşină – după cum bine ştim, visul multor români în comunism. Printre primele autoturisme puse la bătaie erau Wartburg şi Skoda. Abia apoi, după dezvoltarea uzinei de la Piteşti, au fost date drept premiu maşinile Dacia.

 

Multe alte lucruri despre economiile românilor în perioada comunistă vom afla din ediţia de miercuri, 28 octombrie 2020 a emisiunii Adevăruri despre trecut, la TVR 1. De la ora 22.00, ne vor vorbi atât arhiva, cât şi câţiva interlocutori: Lavinia Betea, Margareta Stroie şi Victoria Matei – angajate ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni; Mioara Popa, fostă învăţătoare, responsabilă a unei Case de Economii Şcolare şi norocosul Călin Petrescu – depunător şi câştigător.

 

Obsesia de a fi econom, de a aduna bani albi pentru zile negre, răzbătea din toate îndrumările fostului regim. Stilul de viaţă impus de conducători, prin codul eticii şi echităţii socialiste, definea modestia ca fiind cea mai de preţ calitate a cetăţeanului comunist. Noul episod, al şaptelea al seriei Adevăruri despre trecut, dedicat poveştii CEC-ului, va putea fi urmărit la TVR 1. Realizator – Roxana Tarhon, Producător – Raluca Rogojină.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Chef Nicolai Tand se alătură matinalului de la Antena 1, Neatza cu Răzvan şi Dani

Avatar

Published

on

             Dimineţile încep să aibă iz maramureşean la Neatza cu Răzvan şi Dani. Matinalii le-au făcut ieri o surpriză telespectatorilor şi au anunţat cea mai nouă colaborare a emisiunii cu unul dintre cei mai îndrăgiţi chefi din România, chef Nicolai Tand. În fiecare marţi şi miercuri, chef Nicolai va găti în platoul Neatza reţete savuroase, în vreme ce luni, joi şi vineri, telespectatorii se vor putea inspira din propunerile delicioase ale lui Vlăduţ.

 

„Am pregătit o surpriză pentru cei de acasă, care gătesc alături de emisiunea noastră. De astăzi începem o colaborare, în paralel cu colaborarea cu Vlăduţ, cu chef Nicolai Tand. Două zile pe săptămână, chef Nicolai va veni cu idei noi în platoul Neatza!”, a anunţat Dani ieri dimineaţă la Antena 1.

 

Carismaticul chef a ales pentru prima zi o reţetă de sezon, un capuccino cu hribi, pe care i-a adus personal din Maramureş. „Am ales două feluri de hribi cu care voi pregăti un brunoaise, o mămăligă pe bază de ceapă, cu unt şi spumă de hribi deasupra. Voi porni de la o mâncare clasică, pe care să o tocmesc un pic altfel!”, a povestit Nicolai Tand, iar Dani a simţit nevoia să intervină imediat: „Ne cerem scuze, translatorul nu reuşeşte să ţină pasul!”, făcând referire la accentul maramureşean al lui Nicolai. Florin Ristei a fost cel care i s-a alăturat rapid lui chef Nicolai, pentru a degusta încă din timpul preparării din delicioasele bucate: „Abia aştept ziua în care se va transmite mirosul la televizor!”, a fost concluzia acestuia.

Chef Nicolai i-a cucerit pe matinali cu savurosul preparat, despre care a mai spus: „Eu vreau doar să vă arăt că din lucruri simple putem face mâncare mai sofisticată şi mai bine prezentată. Pentru că, până la urmă, prima dată mănânci cu ochii!”, spre bucuria lui Răzvan, care a completat imediat: „Mulţumim tare mult, Nicolai, că ai sosit în viaţa noastră, chiar dacă doar câteva zile pe săptămână. Bucătăria este într-adevăr spectaculoasă şi îmi pare bine că ai zis-o şi tu, ca să nu mă mai cert cu Dănuţ, că întâi mâncăm cu ochii şi abia apoi cu gura!”. Pe chef Nicolai telespectatorii îl vor putea urmări în calitate de invitat special, două zile pe săptămână, la Neatza cu Răzvan şi Dani, matinal difuzat în fiecare zi, de luni până vineri, de la 08:00, la Antena 1.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Din 31 octombrie, Prima TV ne aduce „Sănătate cu stil”

Avatar

Published

on

             Din 31 octombrie la Prima TV, de la ora 10.00, începe „Sănătate cu stil”, o emisiune pentru toți cei care își doresc să își cultive un stil de viață sănătos. Luciana Indre, prezentatoarea emisiunii, aduce în prim-plan profesioniști din diverse domenii: de la medici specialişti în tratarea diferitelor boli şi afecţiuni, la esteticieni care prezintă tehnologii revoluționare, nutriționiști, precum și specialiști din industria beauty, traineri, psihologi, etc.

 

Lipsa activității fizice, stresul cotidian și alimentația nesănătoasă sunt principalele cauze de îmbolnăvire în țara noastră. Iar în lipsa educației pentru sănătate, obiceiurile proaste se transmit de la o generație la alta. De ce e importantă mișcarea ? Cum gestionăm situațiile stresante ? Ce rol joacă alimentația în menținerea stării de sănătate ? Instructorul de fitness, psihologul si nutriționistul știu răspunsurile și au la îndemână soluțiile pentru a ne reda echilibrul. În emisiunea Sănătate cu stil, sfaturile avizate sunt gratuite și sănătoase.

 

„Orice e nou, captivant sau pur și simplu eficient în adoptarea și promovarea unui stil de viață sănătos merită trecut în agenda zilnică. Fie că este vorba despre un aliment cu proprietăți excepționale, despre un tratament inovator pentru o afecțiune gravă sau despre o invenție de ultimă oră în domeniile vizate de specificul emisiunii, Sănătate cu stil își propune să aducă un plus de motivație și inspirație celor care ne urmăresc” spune Luciana Indre, prezentatoarea şi realizatoarea emisiunii.

 

Sănătate cu stil se vede la Prima TV, din 31 octombrie, în fiecare sambătă, de la ora 10.00. Alte informaţii se găsesc pe Facebook la adresa: https://www.facebook.com/PrimaTVRomania

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending