Documentar
Emisiunea „Jurnalul de Științe” aniversează 6 ani de inovație, în doze precise

„Jurnalul de Științe”, o emisiune unică în România, aniversează șase ani în care s-a conectat cu publicul român prin mii de subiecte livrate în 10 minute de inovație. Astfel, Teodora Safta prezintă vineri, 10 februarie, de la ora 20:00, pe Digi World, o ediție aniversară și restrospectiva celor șase ani, alături de momentele-cheie din evoluția emisiunii.
Luna februarie aduce vești bune în media românească, deoarece „Jurnalul de Științe” – singurul buletin de știri substanțiale din România, din zona științelor – împlinește 6 ani în care a stins toate curiozitățile telespectatorilor, indiferent de domeniul de interes. Pasionații de tehnologie sunt invitați, vineri, 10 februarie, de la ora 20:00, pe Digi World, să revadă interviuri unice și cele mai interesante ediții filmate încă din 2017, dar și să descopere noi progrese ale științei românești.
„Jurnalul de Științe este un concept unic în media românească și afirm acest lucru observând impactul tehnologiei, al cercetării, al transformărilor pe care le trăim zi de zi și înțelegând nevoia uriașă de informație proaspătă și țintită. Este evidentă nevoia de informare masivă asupra trendurilor care ne schimbă viața. Jurnalul de Științe tocmai asta face, informează și conectează cu subiecte și fenomene de care avem nevoie. Cu toții va trebui să comutăm pe „programul de învățare continuă” și, astfel, să facem pasul logic cerut de schimbarea de paradigmă pe care o trăim, având informație și reflexe noi adaptate fiecărei nișe de interese. Emisiunea va evolua permanent, încercând să devină o sursă majoră de informare, dar și un catalizator de idei, opinii și proiecte. Și asta este o promisiune!”, a declarat Bogdan Chirițoiu, Director de Programe Digi World.
În cadrul ediției de vineri, Teodora Safta va prezenta noul proiect al cercetătorilor români Radu Mihalache și Ionuț Popa, pentru misiunea Artemis a NASA, un nou program spațial de revenire pe Lună. Cei doi ingineri, coordonatorii proiectului realizat de Institutul COMOTI, vor prezenta un mecanism extrem de important, fără de care misiunea care va duce astronauții, din nou, pe Lună nu poate avea loc.
„În urmă cu exact 6 ani, Digi World lansa pe piața românească un proiect unic și îndrăzneț. O ocazie pentru toți românii să ajungă mai ușor la descoperiri care îi afectează în mod direct și care, în cele din urmă, îi mențin în același ritm cu schimbările lumii. Pentru că nu sunt puține. Jurnalul de Științe, proiectul meu de suflet, s-a născut fix din această dorință – de a recupera din avansul tehnologic pe care îl au ceilalți. Și am demonstrat că este un jurnal așa cum oricine și-ar dori să aibă – cu informații în doze precise, care ne ajută să devenim mai buni, mai conștienți de evoluție. Putem spune că emisiunea va continua să fie un fel de „hub” de idei și inovații”, a precizat Teodora Safta, producător și prezentator al emisiunii „Jurnalul de Științe”.
Telespectatorii care își doresc să descopere încotro se îndreaptă lumea uimitoare și în continuă schimbare a științei moderne nu trebuie să rateze această emisiune. Echipa „Jurnalul de Științe” mulțumește publicului român pentru încrederea acordată și promite să ofere, în continuare, doze precise de inovație, în doar 10 minute.
- Luca Udateanu lanseaza piesa “Amicii Mei 2” cu un super eveniment
- Motive pentru care ar trebui să vizitezi Londra măcar o dată în viață
- Se încheie sezonul 4 Imperiul Leilor! Ultima șansă pentru antreprenori să obțină finanțarea visată
- Denis Matros, tanarul influencer care a descoperit succesul urias in online
- Finalul sezonului trei din CLANUL a fost în topul preferințelor telespectatorilor!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- AUDIENȚE TV3 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 20 – 26 Noiembrie 2023
- Program TV7 zile ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Special TV3 săptămâni ago
România este oriunde inima se simte acasă! De 1 decembrie, trăiești România la PRO TV!
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Seriale3 săptămâni ago
Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1 a fost reînnoită pentru sezonul doi
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Analize Audiente TV3 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRIMA TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Reality Showo zi ago
PRO TV în război cu KANAL D! Cele două posturi de top luptă pentru supremație! Survivor în duel cu noul show fenomen de la KANAL D. După ce le-a „furat” turcilor Survivor PRO TV le fură şi startul! Ce va alege publicul