Emisiuni
Emisiunea La Măruță sărbătorește astăzi 11 ani de la prima ediție!

Emisiunea La Măruță împlinește astăzi 11 ani de la lansare. 11 ani care pot fi traduși în peste 3.500 de ore de transimisiuni LIVE, peste 15.000 de interviuri cu invitați speciali și efortul unei echipe unite care a reușit să țină publicul în fața micului ecran, zi de zi, de luni până vineri, încă de la prima emisiune.
„Acum 11 ani tremuram de emoție și de mândrie pentru că aveam prima emisiune la PRO TV. Alături de mine am avut din prima zi o echipă senzațională, de la cei din redacție, maeștri pe teren, până la profesioniștii din platou sau în regia de emisie, toți m-au ajutat mereu să mă simt acasă în studioul emisiunii. Lor le mulțumesc azi, în zi aniversară, pentru că îmi sunt a doua familie”, a declarat Cătălin Măruță despre echipa alături de care a reușit zilnic să intre în casele a milioane de români.
De-a lungul anilor, show-ul prezentat de Cătălin Măruță a fost urmărit zilnic, în medie, de peste 880.000 de telespectatori de la nivel național.
“Povestea echipei La Măruță este despre performanță pentru că 11 ani de live, zi de zi,
înseamnă, fără îndoială, performanță. Un drum profesional ca viața: sus, jos, greu, cu reușite și cu greșeli. Mii de ediții live și zeci de mii de interviuri. Peste toate, un exercițiu zilnic de producție în echipă, cu oameni cărora le sunt recunoscătoare și le mulțumesc! Unii lucrează acum în alte părți, alții sunt cu noi din prima zi”, a declarat Alina Tolontan, producatorul emisiunii, la 11 ani de la prima editie La Măruță.
Povestea La Măruță continuă în fiecare zi cu momente speciale și invitați de seamă, de luni până vineri, de la ora 15:00.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- ADVERTORIALE5 zile ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- Program TV6 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20-26 Iunie 2022
- Program TV5 zile ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 24 – 30 iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 20 – 26 iunie 2022