ADVERTORIALE
Enroush te invită la discuții deschise despre menstruație. Ia și tu parte la ele!
Dacă acum câțiva zeci de ani menstruația era un subiect tabu care nu trebuia deschis în prezența nimănui, în ziua de astăzi regăsim astfel de discuții în familie sau cercurile de prieteni. Este primul pas făcut către normalizarea acestei funcții a corpului, iar un rol important în acest sens l-a jucat evoluția igienei menstruale și apariția unor produse care răspund mult mai bine nevoilor femeilor, cum ar fi absorbantele și tampoanele organice.
Obiceiuri tradiționale versus inovație – cum s-au transformat produsele menstruale?
Prin anii 1800-1900, femeile obișnuiau să folosească cârpe din bumbac sau lână pentru a-și ascunde menstruația. În secolul XX au apărut primele absorbante și tampoane de unică folosință, care însă nu au fost acceptate chiar atât de ușor de către femeile care puneau și vată peste absorbant ca să fie sigure că nu se pătează. Ulterior, acestea au renunțat la vată și au început să folosească corect produsele menstruale, ba chiar au fost deschise să încerce și altele din aceeași categorie, cum ar fi protejslipurile sau tampoanele. Enroush a fost primul brand care a adus pe piață absorbante bumbac 100% organic, care nu irită pielea, ba chiar asigură un confort sporit în perioada menstruației. Multe femei se simt stânjenite când sunt la menstruație, iar produsele pe care le folosesc în această perioadă pot îmbunătăți această experiență.
De ce ar trebui să îți reevaluezi produsele de igienă menstruală
Majoritatea absorbantelor și tampoanelor care se găsesc pe rafturile magazinelor au în compoziția lor plastic, dioxine, pesticide și alte substanțe toxice – nu știi asta pentru că legea nu obligă comercianții să menționeze acest lucru pe eticheta produsului. Enroush și-a propus să fie unul dintre brandurile care militează pentru sănătatea și confortul femeilor, iar produsele realizate de către ei au la bază bumbac certificat GOTS, cultivat și crescut în cele mai bune și naturale condiții, fără substanțe care ar putea afecta pielea. Nu uita că pielea din zona intimă este extrem de sensibilă, deci ar trebui să ai grijă mare la ce tampoane sau absorbante folosești. În plus, poți folosi un gel intim cu 95% ingrediente naturale, pentru curățarea și hidratarea zonei.
Brandul Enroush și-a pus amprenta și pe partea de educație a femeilor. Degeaba există pe piață produse menstruale din bumbac 100% organic dacă femeile nu cunosc beneficiile lor. Pe blogul Enroush există multe articole cu informații actualizate despre sănătatea femeilor, care te ajută să îți înțelegi mult mai bine corpul. În plus, aceste produse Enroush sunt și prietenoase cu mediul – dacă nu sunt folosite pesticide în cultivarea lor, impactul negativ asupra naturii este inexistent.
Așa că, data viitoare când ai nevoie de absorbante și tampoane, alege calitatea, confortul și cel mai important, siguranța.
- EDITORIAL2 săptămâni ago
STRICT SECRET: In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu?
- PREMIILE RADAR DE MEDIA3 zile ago
PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
- EDITORIAL2 săptămâni ago
Lista ofiţerilor numiţi la „strict secret” de fostul Ministru al Apărării Gabriel Oprea. Turcescu si MRU printre colonei
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 02 – 08 septembrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 09 – 15 septembrie 2024
- Grila de programeo săptămână ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Ce emisiune nu se mai vedea
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL săptămâna 06 – 12 septembrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 06 – 12 septembrie 2024
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Premiera Asia Express, lider de piață. Diseară, pe Drumul Zeilor: primul joc de amuletăal sezonului și cursa spre marea imunitate a primei etape
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO CINEMA săptămâna 02 – 08 septembrie 2024
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Asia Express, din nou lider de audiență. Nicolai Tand, sub presiunea Joker-ului care poate schimba clasamentul, la careul imunității
- Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Happy Channel, locul trei în top all channels weekendul trecut
- Monden2 săptămâni ago
Călin Donca îi cere daune uriașe lui Dorian Popa, după ce afacere i-a fost pusă la pământ. Afaceristul vrea să doneze suma unui centru de copii: „A făcut acuzații pe la televiziuni”
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Formula 1, lider de audienţă cu Marele Premiu al Italiei. Charles Leclerc a câştigat Marele Premiu al Italiei în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Vedete2 săptămâni ago
Imagini rare cu Andreea Marin și fiica Violeta în prima zi de școală. „A fost o emoție specială și lacrimi ascunse”
- Cinema2 săptămâni ago
CINEMA Ada Condeescu, prinsă într-un triunghi amoros cu Radu Vâlcan și Răzvan Fodor