Connect with us

Seriale

Episodul 26, sezon 2 “Fructul oprit” – Adrian și Alex, rivalitate încheiată cu focuri de armă

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Episodul cu numărul 26 din cel de-al doilea sezon “Fructul oprit” aduce în atenția publicului, diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, un nou personaj, răsturnări de situație, suspans la cote maxime, dar și secvențe pline de umor. În această seară, telespectatorii o vor cunoaște pe Bihter, o tânără seducătoare interpretată de Oana Moșneagu, și vor lua parte la numeroase surprize.

“Aș vrea să încep o nouă viață la Pietroșița, unde am o pensiune, pe care vă invit s-o vizitați. Și aș mai vrea să deschid o clinică, un cabinet medical, iar Cami să mă însoțească atât în viață, cât și în carieră”, le spune Adrian (Bogdan Albulescu) oltenilor Sile și Lina Boască (Marian Râlea și Adriana Trandafir). „Se pune la cale o nuntă”, ajunge să anunțe imediat Katia (Cosmina Dobrotă). Cum va decurge întâlnirea lor, dacă îl vor accepta sau nu pe Adrian în viața fiicei lor, astăzi, de la ora 20.00, într-un nou episod “Fructul oprit”, la Antena 1.

“Trebuie să mă ajuți, sunt gravidă!”, este mesajul Izei pentru Alex (Petru Păun), care ajunge și la Sonia (Michaela Prosan). Cui îi mai dă Iza vestea cea mare și ce se va întâmpla cu relația dintre Alex și Sonia, diseară, în episodul 26 din cel de-al doilea sezon al serialului.

Însoțită de Iza, Bihter (Oana Moșneagu) își face apariția în casa lui Marius Cristescu (Bogdan Stanoevici). “Ce caută la noi o fată din Istanbul?”, se întreabă Magda (Maia Morgenstern).  “Doamnă, vă invidiez! Aveți doi bărbați fermecători în viața dumneavoastră”, îi spune Bihter Magdei. Cine este tânăra și ce urmărește, telespectatorii vor putea afla în această seară de la ora 20.00 la Antena 1.

Ultimele evenimente petrecute și-au lăsat puternic amprenta asupra relației lor, iar acum Ana (Cristina Ciobănașu) încearcă să se apropie din nou de soțul ei. “Te mai gândești vreodată la mine?”, îl întreabă ea pe Ioan. “Îmi e teamă să nu ne distrugem unul pe celălalt…”, îi spune el, întreaga discuție putând fi urmărită în episodul de astăzi.

O discuție dintre Alex și Adrian degenerează, iar aceștia ajung să-și împartă vorbe grele, dar și pumni. “Ai mințit atâția ani, ai băgat-o la nebuni!”, îl acuză Alex pe rivalul său. Scandalul ia amploare, iar la scurt timp se aud focuri de armă, dar și țipetele îngrozite ale celor din casa Caragea.  Un episod plin de suspans, cu momente emoționante și răsturnări de situație, astăzi, de la ora 20.00.

Comentarii

Seriale

Celebra actrita din Turcia, declaratii inedite despre izolare, dar si locurile care o fac fericita

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Selin Genç, frumoasa Gulten din “Ma numesc Zuleyha”: <Sper sa pot face aceste lucruri vara aceasta….>

Selin Genç, frumoasa actrita, care a atras atentia publicului cu personajul Gülten, pe care il interpreteaza in serialul “Ma numesc Zuleyha”, difuzat de miercuri pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, resimte din plin aceasta perioada dificila pentru intreaga omenire, declansata odata cu aparitia virusului COVID 19.

Frumoasa Selin, in varsta de 26 de ani, a facut declaratii inedite in presa din Turcia, despre modul in care isi petrece timpul, in aceasta perioada de pandemie.

“Actiunile noastre sunt acum limitate. Mi-am petrecut foarte mult timp cu <mine>, m-am redescoperit J. Am ascultat multa muzica, am citit carti, am urmarit emisiunile de la TV”, spune Selin.

Selin considera ca aceasta perioada a adus si lucruri bune si, indragostita pana peste cap de natura, tanara actrita abia asteapta ca lucrurile sa revina la normal.

“(…) Ma bucura faptul ca apele s-au mai curatat, poluarea s-a redus… Cand se va termina <nebunia> abia astept sa revad marea, muntele. Voi continua sa-mi urmez dragostea mea pentru natura, pentru ca sunt foarte atasata de ea, și sa ii ascult cuvantul. Imi este foarte dor de stat in natura, in aer liber; abia astept sa inot in apele curate… sper sa pot face aceste lucruri vara aceasta”, marturiseste actrita.

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Serialul Sacrificiul – Alegerea ajunge la ultimul episod din acest sezon

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Serialul Sacrificiul, de la Antena 1, a ajuns la sfârșit de sezon, astfel cã în aceastã searã telespectatorii vor putea urmări ultimul episod din cel de-al doilea sezon al celui mai nou proiect produs de Ruxandra Ion Sacrificiul – Alegerea. Răsturnările de situație și momentele pline de pasiune vor continua și în această seară, după ce în episodul trecut Ștefan Oprea (Claudiu Istodor) a decis să dea cărțile pe față în ceea ce o privește pe Eva ( Maia Morgenstern).

O mãrturisire cumplitã avea sã îi zdruncine cu totul viaţa Evei, care a aflat chiar de la Ştefan Oprea că tatăl său a fost cel care i-a arestat părinții pe vremea comunismului, lucru ştiut de acesta şi ţinut secret încã de când cei doi s-au cãsãtorit. Ștefan a pregătit o scrisoare de adio pentru copiii săi în care le-a spus că nu vrea să fie o povară pentru ei. Lili și Dănuț au descoperit în laptopul lui Ștefan analizele de la o clinică de oncologie, de unde reiese că acesta are cancer.

Nici în cazul trio-ului Diva (Oana Zãvoranu), Irina (Ioana Blaj) şi Bobi (Conrad Mericoffer) lucrurile nu stau deloc bine. Bobi s-a întors acasă și le-a așteaptat pe Diva și pe Irina pentru a le face o dezvăluire. Acesta i-a spus Divei că el este îndrăgostit de Irina și că lucrurile nu mai pot continua așa. În tot acest timp, Maria (Mãdãlina Bellariu) s-a operat la genunchi și are nevoie de o săptămână de repaos pentru ca piciorul să își revină complet, Amza (Vlad Gherman) fiindu-i alãturi şi în aceastã încercare.

În ultimul episod din acest sezon, difuzat în aceastã searã, de la 22:45, la Antena 1, Diva îi va mărturisi adevărul lui Mario și va pregãti un plan pentru Bobi și Irina. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla în aceastã searã. Tot atunci, aceştia vor putea fi alãturi de Eva, care se va simți obligată să ia măsuri după ce a aflat adevărul de la Ștefan, iar Sorin va găsi legătura pentru Victor în casa familiei Oprea. Care va fi deznodãmântul în cazul celor trei povești de dragoste, telespectatorii vor putea afla în această seară, de la ora 22:45, la Antena 1.

Comentarii

Continue Reading

Premieră TV

În primul episod din noul sezon Viața Bate Vlogul, aflăm povești neștiute din viețile vloggerilor!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Primul episod din noul sezon Viața Bate Vlogul este deja pe protvplus.ro și aduce povești nespuse până acum! Deși au canale de YouTube, sunt activi zilnic pe Facebook, TikTok și Instagram, cei 13 invitați din serial vor spune povești reale, impresionante, dure, inspiraționale, povești de viață care au scopul de a deschide ochii, de a crea o comunitate puternică și de a le arăta celor care trec prin experiențe asemănătoare că nu sunt singuri.

 

Serialul își propune să inspire, să le arate tuturor celor care urmăresc că fiecare situație care poate părea imposibilă are o rezolvare și e important să fii deschis, pentru că din povestea ta se pot inspira și-și pot găsi alții motivația. Și în acest sezon, poveștile vor fi dure și poate neobișnuite pentru societatea românească: despre schimbări de sex, cum se simte o femeie captivă într-un corp de bărbat și, mai ales, care au fost reacțiile celor din jur la vestea operației de schimbare de sex, despre tendințe suicidale, despre presiunea de a susține familia, despre pasul dintre a fi milionar și a ajunge, peste noapte, la sapă de lemn.

 

În primul episod, îi vom cunoaște pe cei 13 vloggeri + Tessy (cățelul cu peste 7.000 de urmăritori pe Instagram) și vom afla, pe scurt, poveștile lor. Pe parcurs, vom putea urmări poveștile tuturor în episoade dedicate, în care-și vor pune sufletul pe tavă: Emil Rengle, Alvarez, Cristian Dascălu, Cristina Almășan, Alex Daragiu, Daria Jane, Diana C, Cristi și Vlad Munteanu, Gabriela Sweet Paprika, Maximilian Ioan, Emanuel Cirstea și Pain.

 

Vloggerii și-au dat întâlnire în Viața Bate Vlogul pentru a da speranță zecilor de mii de tineri care se confruntă cu probleme asemănătoare. Pentru a deschide ochii și sufletele sau, după caz, pentru a da o mână de ajutor părinților care nu știu sau nu înțeleg prin ce trec copiii lor.

 

Serialul Viața Bate Vlogul este realizat și produs de Protvplus.ro, în colaborare cu Global Records.

Primul episod poate fi urmărit aici.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0