Connect with us

Life Style

ESCAPADA | Alina Puşcaş a descoperit cea mai tare benzinãrie!

Published

on

Reclame

Sãptãmâna aceasta, una dintre cele mai vesele echipe de televiziune, „Te cunosc de undeva!” a plecat în teambuilding în Delta Dunãrii, la Puflene, o destinaţie de vis, unde te poţi bucura în voie de soare, apã şi naturã.

„Cred cã am avut cu toţii nevoie de o micã pauzã dupã atâta muncã. Din momentul în care am primit invitaţia la acest teambuilding nu am preconizat nici mãcar pentru o secundã peripeţiile prin care urma sã trecem (eu, regizorul emisiunii şi una dintre concurente, alãturi de care am pornit la drum cu maşina mea) ”, a declarat Alina Puşcaş, prezentatoarea transforming show-ului.

„În primul rând, bazându-mã pe competenţele în cititul hãrţilor ale colegilor mei am reuşit sã facem un ocol zdravãn, de peste 100 de km. În al doilea rând, niciunul dintre noi nu ne-am putut imagina cã dupã ieşirea de pe autostradã nu vom mai intâlni nici mãcar o singurã staţie de benzinã pânã la destinaţie, aşa cã am ajuns la destinaţie, în parcare, la Puflene, cu rezervorul aproape gol. Cu panica în vene şi 1 litru de benzinã în rezervor, am întrebat la recepţie unde putem gãsi o benzinãrie, aşa cã am ajuns exact în locul din fotografie!” a mai declarat Alina, care s-a vãzut nevoitã sã-şi alimenteze bolidul cu pâlnia şi benzinã la pet. Distracţia a fost însã una pe cinste, echipa relaxându-se dupã bunul plac în minunatul resort din Delta Dunãrii.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending