Connect with us

Reality Show

Etapa finală din Israel duce competiția Asia Express – Drumul Împăraţilor la un alt nivel

Published

on

Foto Credit: Antena 1
Reclame

Marți seară la Asia Express, show difuzat de Antena 1, cele patru echipe rămase în cursa pentru amuleta de aur și premiul de 30.000 de Euro au ajuns în Israel, ultima țară de pe Drumul Împăraților. Ediția a fost una a provocărilor, dar și a emoțiilor puternice. Vedetele au fost nevoite să se adapteze rapid la o nouă cultură într-un timp scurt, căci doar așa își vor putea păstra locul în competiție. Așa cum era de așteptat, experiențele copleșitoare se vor intensifica în ultima etapă a celui mai dur reality show. 

Aseară, Emi și Cuza, Mihai și Elwira, Lidia și Estera, Cosmin și Eliza au pornit în prima cursă din Israel, unde au avut de îndeplinit diverse misiuni legate de momente cheie din Biblie. Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea mai nouă ediţie Asia Express – Drumul Împăraţilor, reality show-ul de la Antena 1 impunându-se ca lider de audienţă, atât la nivelul publicului comercial, cât şi la nivel urban.

Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, Antena 1 a fost lider cu o medie de 8.8 puncte de rating și 27.7% cota de piață, fiind urmată de PRO TV cu 7.8 puncte de rating și 24.5% cota de piață. Și la nivel urban, Asia Express – Drumul Împăraţilor a fost prima opţiune a telespectatorilor, înregistrând 7.9 puncte de rating şi 19.9 cota de piaţă. În minutul de aur, 21:48, peste 1.5 milioane de telespectatori la nivel național urmăreau aventura Asia Express – Drumul Împăraţilor. 

Diseară, de la 20:30, o nouă ediție vine cu noi provocări pentru concurenți. În lupta de calificare pentru amuletă, vedetele vor ajunge la Irina Fodor doar pentru a afla că misiunile nu se termină aici: „Știm că trebuie să jucăm ceva, dar nu am înțeles nimic. De obicei te califici la joc și aștepți să începi”, va spune Mihai Petre nedumerit. Echipele vor primi o hartă și noi instrucțiuni de îndeplinit pe Drumul Împăraților din Israel, iar probele îi vor provoca să împacheteze rufe sau să parcurgă distanțele între steaguri pe bicicletă, pe un drum pietruit: „Eu nu știu să merg pe bicicletă! Nu am ce să fac! Nu mai puteam de nervi”, va spune Emi tensionat. 

Urmează o zi plină de încercări pe Drumul Împăraților, în care emoțiile vedetelor vor trece de la agonie la extaz în doar câteva momente: „Sincer, de-abia așteptam să se termine ziua asta. Eram terminată fizic, nu mai puteam. A fost prima dată când am plâns din cauza faptului că nu mai puteam”, va spune Elwira. Cum va arăta a doua zi din Israel și ce provocări vor avea de depășit concurenții, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:30, pe Antena 1, în cea mai nouă ediție Asia Express- Drumul Împăraților.

Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMADATA S.R.L. 
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
Analiza este făcută pe target-urile 18-49 Urban, All urban și Național
Perioada 16 noiembrie 2021

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar19 ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV7 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending