Connect with us

Eurovision

EUROVISION 2013: Show-ul României a impresionat la prima repetiție pe marea scena din Suedia! (extra galerie foto)

Published

on

Reclame

9 mai a fost ziua primei repetiții pentru reprezentantul României la Eurovision. Plin de nerăbdare și energie pozitivă, Cezar a urcat pe scena de la Malmö și a oferit celor prezenți, dar mai ales jurnaliștilor și fanilor Eurovision, un show cel puțin surprinzător.

Programul pentru delegația României a început cu probele de sunet, la Malmö Arena, alături de o echipă de profesioniști de la SVT, televiziunea publică suedeză. Cezar și Alexandra Toma (backing vocal) au testat sonorizarea pentru piesa “It’s My Life”, iar alături de compozitorul Cristian Faur și de Dan Manoliu, șeful delegației noastre, au discutat cu echipa tehnică micile corecturi necesare.

A urmat repetiția în sine a show-ului, care a determinat câțiva dintre jurnaliștii care au urmărit-o să declare – așa cum am aflat mai târziu – că “avem un câștigător” și chiar să parieze pe piesa României! Cezar, îmbrăcat într-un costum negru cu piele, velur și pietre semiprețioase, creat special de designerul Doina Levintza, s-a impus pe scenă, demonstrându-și încă o dată calitățile vocale care i-au adus apelativul “The Voice” din partea fanilor.

“Pentru prima oară după multa vreme, avem o grafică excepțională!”, a declarat Dan Manoliu la finalul repetiției, continuând că “într-un show care este în primul rând unul de televiziune acest lucru contează foarte mult. Prima repetiție a decurs bine, iar probele de sunet au fost, de asemenea, mulțumitoare. Am început cu dreptul și sper să continuăm la fel”, a mai spus șeful delegației noastre.

Dacă la Arenă nu au avut acces jurnaliștii, Cezar fiind însoțit aproape în permanență doar de echipa TVR și de cea a eurovision.tv – site-ul oficial al Eurovision Song Contest –, după repetiție, românii au fost conduși la Euroclub, un spațiu imens dedicat interviurilor, întâlnirilor cu presa și petrecerilor organizate pentru cei pasionați de acest eveniment. Zeci de jurnaliști și fani s-au înghesuit să discute cu reprezentantul României, să facă poze cu el, să ia autografe și să primească CD-uri cu piesa interpretată de el.

În această seară, la Drumul spre Malmö, de la ora 23.00, telespectatorii TVR 1 vor putea vedea primele imagini din culisele Arenei din Malmö, pregătirile de dinaintea repetiției, momentul interpretării pentru prima oară a piesei “It’s My Life” pe scena Eurovisionului, dar și reacții la cald atât ale artiștilor și dansatorilor, cât și ale compozitorului, ale coregrafului Sergiu Anghel și ale șefului nostru de delegație, după încheierea repetiției. Emisiunea poate fi văzută și pe TVR HD, TVR Internațional, precum și online, pe www.tvrplus.ro.

Și în următoarele zile, Cezar va avea un program extrem de încărcat, cu numeroase apariții, concerte, talk-show-uri sau interviuri. El va concura în semifinala din 16 mai, unde piesa “It’s My Life” va intra în competiție pe poziția 17.

Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. mirela

    10 mai 2013 at 16:27

    k lumea tare, si coregrafia, tot, s-a schimbat totul,fff bine.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending