Connect with us

Eurovision

Eurovision, de la prima editie pana in prezent – Povestea Eurovision 1959 – Olanda ajunge la a doua victorie

Published

on

 

Concursul Muzical Eurovision 1959 a fost cea de-a patra ediție a Concursului Muzical Eurovision, care a avut loc la Cannes, în urma victoriei Franței din anul precedent.

O nouă regulă a fost creată în acest an, aceasta interzicând ca juriile naționale să conțină compozitori profesioniști.
Aceasta a fost cea de-a doua ocazie cu care Țările de Jos au câștigat și prima cu care o țară sau un compozitor a câștigat de două ori, marcându-se, astfel, și cea de-a doua victorie a unui cântec compus de Willy van Hemert.
În timp ce Luxemburgul s-a retras pentru prima oară din concurs, Regatul Unit, a revenit după un an de pauză și a obținut pentru prima oară locul al doilea. Monaco și-a făcut debutul în concurs, dar a obținut ultimul loc.
Presa a susținut că Italia și Franța ar fi acordat mai multe puncte Țărilor de Jos pentru că niciuna dintre ele nu dorea ca cealaltă să câștige. Nu a existat nicio declarație oficială referitoare la aceste acuzații.
Concursul Muzical Eurovision 1959 a fost singurul la finalul căruia nu numai cântecul câștigător a fost interpretat din nou la final, ci și cântecele situate pe locurile 2 și 3.

Iata clasamentul editiei –

1. Olanda – Teddy Scholten „Een beetje”
2. UK – Teddy Scholten „Een beetje”
3. Franta – Jean Philippe „Oui, oui, oui, oui”
4. Elvetia – Christa Williams „Irgendwoher”
5. Danemarca – Birthe Wilke „Uh, jeg ville ønske jeg var dig”
6. Italia – Domenico Modugno „Piove (Ciao, ciao bambina)”
6. Belgia – Bob Benny „Hou toch van mij”
8. Germania – Alice și Ellen Kessler „Heute Abend wollen wir tanzen geh’n”
9. Suedia – Brita Borg „Augustin”
9. Austria – Ferry Graf „Der K und K Kalypso aus Wien”
11. Monaco – Jacques Pills „Mon ami Pierrot”

Iata melodia castigatoare a editiei –

Teddy Scholten-van Zwieteren (11 mai 1926 – 8 aprilie 2010) a fost o cântăreață olandeză care a câștigat concursul muzical Eurovision 1959 cu piesa Een Beetje (Puțin).

Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eurovision

Eurovision România: 126 de piese au intrat în preselecţie

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Artiști consacrați sau debutanți, din România și din străinătate, au răspuns provocării lansate de TVR pentru participarea la Eurovision 2019.

Timp de o lună de zile, compozitorii au înscris în competiție un număr impresionant de piese – 126, cu 70% mai multe decât la ediția precedentă. Materialele au fost transmise exclusiv online, o premieră în istoria participării României la concurs.

Joi, 20 decembrie, vom afla semifinaliștii Selecției Naționale.

Sub sloganul „Împlinește visul!”, echipa Eurovision România a dat start înscrierilor pe 9 noiembrie, urmând ca, în următoarele zile, juriul de preselecție să aleagă cel mult 24 de piese pentru etapele următoare ale Selecției Naționale.

Regizori muzicali, oameni de radio, de televiziune și alți specialiști vor asculta cele 126 de piese înscrise, urmând să decidă care vor intra în Selecția Națională.

Conform calendarului pentru desfăşurarea selecţiei, urmează:

            Etapa de preselecţie: 11-20 decembrie 2018;

            Etapa semifinalelor, care va avea loc pe parcursul lunilor ianuarie – februarie 2019;

            Etapa finală.

 

Marea Finală va avea loc în București, în luna februarie, când vom afla reprezentantul României la Eurovision Song Contest 2019.

În premieră, Selecția Națională va avea un juriu național pentru semifinale și unul internațional, pentru finala competiției.

O altă noutate a ediției din acest an este modul în care telespectatorii participă la alegerea reprezentantului României la Eurovision. În fiecare semifinală, juriul național va califica cel mult cinci piese, iar telespectatorii, câte una. În urma jurizării și televotului, cel mult 12 piese vor merge în finală. În ultima fază a Selecției Naționale, reprezentantul României va fi decis de juriul internațional și telespectatori, punctajul acordat de telespectori având ponderea punctajului acordat de un jurat.

În calitate de organizator, TVR își rezervă opțiunea de a oferi câte un wild card  în fiecare etapă a Selecției, fără ca exercitarea acestui drept să conducă la diminuarea numărului de piese calificate prin jurizare sau după caz, prin televot.

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Ucraina și Marea Britanie.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Eurovision

TVR dă start înscrierilor pentru Eurovision 2019

Published

on

Foto Credit: TVR
 
  • „Împlinește visul!” este sloganul Selecției Naționale 2019

  • Înscrierile se fac exclusiv online, până în data de 10 decembrie

  • Pe 20 decembrie, aflăm semifinaliştii Selecției Naționale

  • Premieră: Eurovision România va avea un juriu național și unul internațional

 

Vineri, 9 noiembrie, încep înscrierile pentru Selecţia Naţională a Concursului Eurovision 2019, ediția din acest an fiind organizată sub sloganul „Împlinește visul!”. 

În perioada următoare, jurați de specialitate și telespectatorii TVR vor alege reprezentantul nostru pentru cea de-a 20-a participare a României la Eurovision Song Contest.

Compozitorii pot înscrie piese pentru Selecţia Naţională până pe 10 decembrie 2019. Înscrierile se fac exclusiv online, completând formularul disponibil pe siteul oficial al evenimentului.

Pe 20 decembrie, aflăm semifinaliştii Selecției Naționale După încheierea perioadei de înscrieri, juriul de preselecție va alege cel mult 24 de piese pentru Selecția Națională. Piesele care vor trece de etapa preselecției vor concura în semifinale, de unde juriul și telespectatorii vor califica piesele pentru finală.

În premieră, Selecția Națională va avea un juriu național pentru semifinale și unul internațional, pentru finala competiției.

O altă noutate a ediției din acest an este modul în care telespectatorii participă la alegerea reprezentantului României la Eurovision. În fiecare semifinală, juriul național va califica cel mult cinci piese, iar telespectatorii, câte una. În urma jurizării și televotului, cel mult 12 piese vor merge în finală. În ultima fază a Selecției Naționale, reprezentantul României va fi decis de juriul internațional și telespectatori, punctajul acordat de telespectori având ponderea punctajului acordat de un jurat.

În calitate de organizator, TVR își rezervă opțiunea de a oferi câte un wild card  în fiecare etapă a Selecției, fără ca exercitarea acestui drept să conducă la diminuarea numărului de piese calificate prin jurizare sau după caz, prin televot.

 

Calendarul pentru desfăşurarea selecţiei:

Perioada de înscriere a pieselor: 9 noiembrie 2018 – 10 decembrie 2018 (ora 24.00); Etapa de preselecţie: 11-20 decembrie 2018; Etapa semifinalelor va avea loc pe parcursul lunilor ianuarie – februarie 2019; Etapa finală va avea loc în luna februarie 2019.

Regulamentul concursului, precum şi mai multe detalii, vor putea fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro.

Pentru orice clarificări sau informații suplimentare, cei interesați pot scrie mesaje la adresa eurovision.romania@tvr.ro.

 

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Ucraina și Marea Britanie.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Eurovision

Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat participarea la Eurovision 2019

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat înscrierea României la cea de-a 64-a ediţie a Eurovision Song Contest (ESC), în limita bugetului aprobat pe anul 2019.

Potrivit calendarului stabilit de European Broadcasting Union (EBU), organizatorul competiţiei, lista finală a ţărilor înscrise urmează a fi anunţată la finalul anului. Anul viitor, competiţia muzicală va avea loc în Israel, în luna mai, după ce Netta a câştigat Eurovision 2018 de la Lisabona, cu piesa “Toy”.

Concursul Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending